Colecții
Academia Practică
Antiqua et Mediaevalia
Bibliografica
Biblioteca de Istorie Literară
Bibliotheca Archaeologica Iassiensis
Bibliotheca Archaeologica Moldaviae
Bibliotheca Classica Iassiensis
Bibliotheca Patristica Iassiensis
BusinessLike
Cicero
Colecția Medico-chirurgicală
Contribuţii Ieşene de Germanistică
D.E.U. (Dicţionarele Editurii Universităţii)
Documenta
Economie şi Societate Liberă
Economikon
Ethnos
Excellentia 150
Exercitium
FIBAS
Fontes Traditionis
Geographia
Historica
Historica Dagesh
In Honorem
Logos
Monumenta Linguae Dacoromanorum
Observatorul Social
Patrimonium
Personalităţi ale Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi
Proiecte Europene în Ştiinţele Sociale
Psihologie Socială şi Aplicată
Publicațiile Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”
Restitutio Historiographica
Scripta Archaeologica et Historica Dacoromaniae
Sophia
Sport și Societate
Ştiinţele Educaţiei
Studii de Geografie Politică
Studii Europene
Thesaurus
Traditio
Domenii
Filosofie şi Ştiinţe sociale
Istorie
Litere
Ştiinţe ale naturii
Ştiinţe economice
Ştiinţe exacte
Ştiinţe juridice
Educaţie fizică
Diverse
Periodice
Analele științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași (Serie nouă)
Alte reviste și periodice științifice

Pagina principală / Colecția Biblioteca de Istorie Literară /

Forme simple: Legenda sacră. Legenda eroică. Mythos-ul. Ghicitoarea. Zicala. Cazul. Memorabilul. Basmul. Gluma

André Jolles

Data apariției: 01.07.2012

Domeniu: Litere / Teorie literară

Colecție: Biblioteca de Istorie Literară

ISBN: 978-973-703-774-9

Nr. pagini: 338

Format: 14,7 x 20,5 cm.

--- LEI

preț de producție

ADAUGĂ ÎN COȘ

Poșta Română 3-4 zile lucrătoare livrare gratuită Curier rapid 24-48 ore + taxe de livrare Suport clienți 0232.314.947

Descriere Sumar Despre autori

Traducere de Iulia Zup. Text revăzut Grigore Marcu.
În Forme Simple..., Jolles abordează problematica formei, ca o categorie a expresiei poetice; cartea acestuia este o cercetare în domeniul etnologiei şi se concentreză pe nouă forme preliterare, în încercarea de a stabili formele primare ale expresiei folclorice. J. Culler afirma despre această carte că este una „extrem de umană şi inteligentă, care încearcă să definească nouă forme elementare, preliterare, fiecare dintre ele rezultând dintr-o dispoziţie mentală particulară în care se regăseşte experienţa prin care devine completă şi inteligibilă”.
Pe când Hans Robert Jauss a interpretat formele simple ca fiind un sistem social şi cultural, care nu poate revendica o universalitate arhetipică, alţi teoreticieni (Bausinger, Ranke) le compară cu arhetipurile lui Jung, întrucât ar reprezenta manifestarea proceselor inconştientului uman, respectiv a raportului dintre conştient şi inconştient. Jolles propune însă un canon de nouă forme simple, paradigme ce stau la baza literaturii: legenda sacră, legenda eroică, mitul, ghicitoarea, zicala, cazul, memorabilul, basmul, gluma, care trebuie însă delimitate de speciile literare cu acelaşi nume. O formă simplă este o formă preliterară şi constă dintr-o componentă psihomentală, îndeletnicirea spiritului, o structură mentală independentă de factori temporali sau culturali, şi expresia ei verbală corespunzătoare, fizionomiile verbale. Metoda de identificare a formelor simple, propusă de Jolles, este analiza realizărilor acestora în literatură, realizări care poartă pecetea alegerilor personale ale autorului şi a melanjului cu alte forme. În această interpretare, literatura ar fi un sistem de structuri simple şi complexe, care, deşi par a avea un caracter fix, se află într-o continuă mişcare şi pot fi identificate doar printr-o analiză a limbajului literar, a fizionomiilor verbale.

I. Cele trei direcţii ale ştiinţei literaturii: frumuseţe, sens, formă II. Limbă şi literatură III. Limba ca muncă: cultivare, creare, interpretare IV. Forme literare LEGENDA SACRĂ I. Sfinţii din Acta Sanctorum II. Procesul de canonizare III. Virtute activă şi greşeală condamnabilă. Reificarea: minunea şi moaştele IV. Îndeletnicirea spiritului legată de legenda sacră; imitaţie şi imitabil V. Persoană, obiect, limbă. Vieţile sfinţilor şi biografia istorică VI. Exemplu: fizionomia verbală, construcţie triplă. Legendă sacră şi Vieţile sfinţilor: formă potenţială şi formă actuală. Forma simplă. Forma simplă actualizată VII. Exemplu extins: Sfântul Gheorghe VIII. Anti-forma: nelegiuitul şi anti-legenda sacră IX. Îndeletnicirea spiritului legată de imitaţie în alte contexte: odele triumfale ale lui Pindar şi legenda întemeierii X. Legenda sacră în timpurile noastre LEGENDA EROICĂ I. Transferuri şi devalorizare semantice ale numelui formei II. Sogur islandez III. Îndeletnicirea spiritului corespunzătoare legendei eroice; cuvinte-indicator: familie, neam, înrudire de sânge IV. Contraexemplu şi exemplu; fizionomiile verbale ale legendei eroice; mobilitate; legenda eroică greacă. Formă actualizată şi formă simplă: saga şi legendă eroică V. „Arhetipul” istoriei motivelor. Legendă eroică şi epopee. Cântecul Nibelungilor VI. Legenda eroică în Vechiul Testament; anti-legenda eroică; păcatul originar. Darwinismul şi romanul arborelui genealogic. Obiectul şi personajul legendei eroice MYTHOS-UL I. Definiţii. Noţiunea de mit la Jacob Grimm II. Mitologie şi mit; un exemplu din Facere. Întrebare şi răspuns: oracolul; mythos şi mit. Structură şi creaţie III. Mythos şi recunoaştere; mu`qo" şi prezicere – îndeletnicirea spiritului, cuvinte-indicator: cunoaştere, ştiinţă IV. Mitul Etna la Pindar. Mitologia V. Forma aplicată; exemplu; miturile lui Platon VI. Întâmplarea în mythos. Caracterul special al fizionomiei verbale VII. Wilhelm Tell. Mituri migratoare. Miturile despre fiinţa salvatoare VIII. Mitul despre sfârşitul lumii. Simbolul GHICITOAREA I. Culegeri şi metode de cercetare a ghicitorii II. Mythos şi ghicitoare III. Examenul şi şedinţa de judecată. Ghicitorile Sfinxului, ghicitori Ilo, ghicitori capitale IV. Motivul încifrării. Iniţiere şi alianţă secretă V. Ce trebuie ghicit? VI. Cum se construieşte ghicitoarea? Limbajul special. Fizionomia verbală a ghicitorii VII. Limbaj special şi forma ghicitorii. Dezlegarea dublă VIII. Îndeletnicirea spiritului legată de cunoaştere. Exemple; runa ZICALA I. Definiţii. Studiul lui Seiler asupra proverbelor germane II. Îndeletnicirea spiritului legată de experienţă. Actualizările ei III. Lumea empiriei. Vorba de duh IV. Maxima. Origine „populară” şi origine „individuală”. Modul afirmator. Limbajul proverbului. Procedee stilistice, ritmicitate, „imagine”. Reprezentare actualizată şi îndeletnicirea spiritului corespunzătoare. Apoftegma. Emblema CAZUL I. Sistemul formelor simple; numele noi II. Exemplu. Măsurarea calitativă şi cantitativă a dreptăţii şi nedreptăţii; norma „paragraf de lege”. Exerciţiu şi exemplu. Îndeletnicirea spiritului corespunzătoare cazului. Dispersia normelor III. Elementele interschimbabile. Trecerea la forma cultă; nuvela IV. Alte exemple; spiritul şi litera legii V. Cazul indian VI. Cazul sentimentului şi al gustului; al logicii; al minnesangului; al teologiei. Răsplata ca obiect. Cazuistica şi psihologia MEMORABILUL I. Exemplu: un eveniment zilnic. Reportajul şi articolul de ziar II. Un fragment de istorie III. Eşalonare şi închegare. Memorabilul şi istoria IV. Îndeletnicirea spiritului legată de real; concretul; documentul ca obiect V. Exemple; credibilul; universul istoriei BASMUL I. Nume; tipuri; specia Grimm. Limbă şi poezie II. Grimm şi Arnim. Poezia naturală şi poezia artistică; formele simple şi formele artistice III. Nuvela toscană. Istoria basmului IV. Basmul ca formă simplă. Legile constitutive ale formei în nuvelă şi în basm V. Fix, deosebit, unic; mobil, general, multiplu. Fizionomia verbală VI. Îndeletnicirea spiritului: morala naivă. Lumea tragică. Fizionomiile verbale ale basmului tragic. Miraculosul ca natural. Fizionomiile verbale ale basmului. Obiectul basmului GLUMA I. Tipuri. Îndeletnicirea spiritului: legare şi dezlegare; în limbaj; în logică; în etică II. Comicul, insuficienţa, zeflemeaua III. Satira şi ironia; în forme artistice; stricteţea şi poanta IV. Funcţia dublă. Figuri autonome. Lumea comicului; caricatura ca obiect PERSPECTIVE Rezumat. Extinderea cercului. Fizionomia verbală. Reordonare şi continuare.

André Jolles (n. 1874 Den Helder, Olanda - d. 1946, Leipzig) istoric de artă şi lingvist olandez, a fost profesor de limba şi literatura flamandă şi olandeză, precum şi de istoria comparată a literaturii la Universitatea din Leipzig. Între 1901 şi 1905 frecventează cursurile de estetică la Universitatea Freiburg im Breisgau, unde ulterior predă şi cursul Despre elementul narativ şi descriptiv în arta plastică în antichitate şi evul mediu. Împreună cu Carl Mönckeberg scrie piesele de teatru Vielliebchen şi Alkestis, care au fost puse în scenă în Hamburg. Din 1909 predă istoria artei la Universitatea Friedrich-Wilhelms din Berlin, apoi devine profesor de arheologie şi istoria artei la Universitatea Gent, profesor de limba şi literatura flamandă şi olandeză şi de literatură comparată la Universitatea Leipzig şi publică diverse cărţi de istoria artei, estetică şi teoria literaturii. În urma legăturilor cu partidul naţional-socialist şi a îndepărtării de familia sa, André Jolles se sinucide la 22 februarie 1946.Forme simple, cea mai importantă lucrare a sa, a apărut în 1930, la Halle având un ecou puternic în special pe tărâmul etnologiei, precum şi al medievisticii. În receptarea teoriei literaturii a fost dezbătură mai cu seama metoda morfologică propusă de Jolles, care atribuie scriitorului o importanţă secundară în raport cu limbajul.