Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Book Expo America de la New York
07.05.2015
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va fi prezentă, în perioada următoare, la unul dintre cele mai importante târguri de carte de pe continentul american, Book Expo America, care se va desfășura la New York, în perioada 27-31 mai 2015.
Volume recent apărute, dar și materiale de prezentare a autorilor lor și a Editurii ”Universității Alexandru Ioan Cuza” din Iași vor fi expuse la standul României, organizat de Institutul Cultural Român din București în colaborare cu Institutul Cultural Român din New York.
Book Expo America este un târg de carte dedicat, în principal, profesioniștilor din domeniu, dar, de la ediția din 2015, organizatorii au decis extinderea numărului de zile în care este permis accesul publicului. Astfel, în perioada 27-29 mai va avea loc secțiunea dedicată profesioniștilor din domeniu (BEA), iar între 30-31 mai, secțiunea BookCon, dedicată exclusiv publicului, standul României fiind deschis ambelor secțiuni.