Domenii
Filosofie şi Ştiinţe sociale
Istorie
Litere
Ştiinţe ale naturii
Ştiinţe economice
Ştiinţe exacte
Ştiinţe juridice
Educaţie fizică
Diverse
Colecții
Academia Practică
Antiqua et Mediaevalia
Bibliografica
Biblioteca de Istorie Literară
Bibliotheca Archaeologica Iassiensis
Bibliotheca Archaeologica Moldaviae
Bibliotheca Classica Iassiensis
Bibliotheca Patristica Iassiensis
BusinessLike
Cicero
Colecția Medico-chirurgicală
Complus
Contribuţii Ieşene de Germanistică
D.E.U. (Dicţionarele Editurii Universităţii)
Doctoralia
Documenta
Economie şi Societate Liberă
Economikon
Estetică și studii vizuale
Ethnos
Excellentia 150
Exercitium
FIBAS
Fontes Traditionis
Geographia
Hermenia
Historica
Historica Dagesh
Iberica
Imago Mundi
In Honorem
Istorie modernă și memorie culturală
Logos
Monumenta Linguae Dacoromanorum
Observatorul Social
Parenting
Patrimoniu
Personalităţi ale Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi
Proiecte Europene în Ştiinţele Sociale
Psihologie Socială şi Aplicată
Publicațiile Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”
Restitutio Historiographica
Scripta Archaeologica et Historica Dacoromaniae
Sophia
Sport și Societate
Ştiinţele Educaţiei
Studii de Geografie Politică
Studii Europene
Thesaurus
Thesaurus Classicus
Traditio
Transdisciplinaria
World Literature
Periodice
Analele științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași (Serie nouă)
Alte reviste și periodice științifice

Prima pagină / Evenimente /

GALA PENTRU DEMNITATE 2023: Lansarea primelor trei volume ale Seriei Junior, duminică, 10 decembrie, la Iași

07.12.2023

Primele trei volume din recent înființata serie Junior a colecției ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI vor fi lansate duminică, 10 decembrie 2023, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei pentru Demnitate, care va începe la ora 16.00 și se va desfășura la Iași în Sala Magnum de la Hotel International (Palas, str. Palat, 5A).
Cele trei volume sunt Putea fi o zi ca oricare alta (dar nu a fost!) (dedicată copiilor cu dizabilități locomotorii), Cuvinte-rostogol (dedicată copiilor cu dificultăți de pronunție) și Fetița cu inimă-curcubeu (dedicată copiilor cu Sindromul Down).
Cărțile sunt concepute de Alexandra Maftei și Oana Dănilă, cadre didactice la catedra de Psihopedagogie specială de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu ilustrații de Raluca Popescu și Silvia Costin.
Invitații care vor vorbi despre cărțile lansate la acest eveniment sunt prof. univ. dr. Alois Gherguț (coordonatorul colecției ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI), conf. univ. dr. Adina Karner-Huțuleac și conf. univ. dr. Cornelia Măirean.

Seria Junior, parte a colecției ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI, propune părinților sau oricăror altor îngrijitori și facilitatori ai educației copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, educatorilor, dar și consilierilor școlari, psihologilor, psihopedagogilor etc. un suport pentru educație în spiritul diversității. Copiii interacționează foarte devreme cu alți copii și au capacitatea de a sesiza atunci când ceva e diferit de ei, dar nu au mereu curajul să întrebe dacă acele diferențe îi pun pe ei sau pe ceilalți copii în pericol sau în dificultate. Alteori, adresează întrebări și primesc răspunsuri care nu sunt întotdeauna pe înțelesul lor. Autoarele consideră că este necesar să răspundem adaptat încă de la vârsta grădiniței, să vorbim despre diversitate și acceptare într-un mod coerent, clar și corect și să încurajăm curiozitatea autentică în locul (pre)judecăților bazate pe informații lacunare, imprecise și, de cele mai multe ori, supuse stigmatizării sociale. Adaptate nivelului de înțelegere și limbajului copilului de 3-6 ani, seria de cărți Bufnilă și lumea copiilor speciali reprezintă un start creativ și eficient în procesul de educație pentru diversitate.

Gala pentru Demnitate este singurul eveniment din România care onorează eforturile și rezultatele profesioniștilor care, prin tot ceea ce fac și transmit, luptă pentru demnitatea persoanelor cu dizabilități.
Pe lângă lansarea cărților din Seria Junior, gala mai cuprinde și decernarea Premiilor Ambasador pentru Demnitate (premierea oamenilor din zona Moldovei ce lucrează pentru în sprijinul și pentru demnitatea persoanelor cu dizabilități), precum și strângerea de fonduri pentru continuarea programului ”1000 de ore de terapie” (program destinat copiilor și adulților cu dizabilități și, mai ales, familiilor acestora), respectiv înființarea Centrului Compass și și oferirea de sprijin material și emoțional beneficiarilor.
Pe lângă aceste momente, participanții la gală se vor putea bucura de momente artistice (recital de pian, violoncel și flaut, spectacol de teatru), dar și de o licitație caritabilă. Printre protagoniștii momentelor artistice vor fi și beneficiarii programului ”1000 de ore de terapie” – ediția 2023, se mai precizează în comunicatul organizatorilor, Asociația Moral Compass.
Partenerii instituționali ai evenimentului sunt Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – UAIC Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi.
Evenimentul este susținut de Partenerul Gold al Ediției a II-a a Galei pentru Demnitate, Kaufland România.