LANSARE DE CARTE: „O arheologie a privirii în tablourile cu oglinzi”, de Dan-Robert Niculau, miercuri, 14 ianuarie, la TAFRALI
18.12.2025
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită miercuri, 14 ianuarie 2026, de la orele 12.00 la lansarea volumului O arheologie a privirii în tablourile cu oglinzi, de Dan-Robert Niculau.
Evenimentul va avea loc la Librăria „Orest Tafrali” din Iași (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, corp A), iar invitații care vor prezenta cartea, alături de autor, sunt prof. univ. dr. Petru Bejan, prof. univ. dr. Ioan-Alexandru Tofan, prof. univ. dr. Cristian Nae și conf. univ. dr. Cristian Moisuc.
Moderatorul lansării: Adrian Acatrinei.
Bogat ilustrată cu reproduceri ale unor picturi sugestive pentru tema aleasă, cartea a fost recent publicată la Editura UAIC în colecția SOPHIA și propune un demers hermeneutico-fenomenologic care vizează eterogenitatea tablourilor în compoziția cărora sunt reprezentate oglinzi. Miza asumată de autor este una dublă: pe de o parte, scopul acestei lucrări este de a realiza o „arheologie” critică a diverselor moduri ale apariției oglinzii în tablouri, astfel încât să putem contura o cazuistică și o monografie a manifestărilor ei (meta)picturale și simbolice; pe de altă parte, cartea încearcă să urmărească felurile în care privirea/privirile sunt modulate de-a lungul „mutațiilor” reprezentării oglinzilor în tablouri. Pentru autor, a face „arheologia” tablourilor cu oglinzi înseamnă a face istoria unei fenomenologii a privirii. Astfel, teza pe care o susține în lucrarea de față este aceea că „decaparea” straturilor de sens ale oglinzii pictate este inseparabilă de tematizarea privirii.
Din cuprinsul lucrării: Oglinda și mimesis-ul • Paragone • Conceptul de mise en abîme • Conceptul de „metapictură” • Efectul Van Eyck • Oglinda în raportul mimesis-semiosis • Oglinda ca simbol • Oglinda morții • Femei la oglindă • Oglindă și viciu • Cocheta și diavolul • Scene de abbellimento • Imaginea nepătată a divinității • Țăranii în fața oglinzii • Oglinda trișorului • „Oglinda naturii” • Reflexia infidelă • Oglinda fără reflex • „Oglinda mincinoasă”
Dan-Robert Niculau (n. 2001, Focșani) este licențiat al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, secția Filosofie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În prezent urmează programe de master atât la Facultatea de Arte Vizuale şi Design a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, cât și la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Preocupările sale științifice cuprind: fenomenologia, hermeneutica, estetica, filosofia artei, curatoriatul și teoria critică.
Colecția SOPHIA a fost înființată și coordonată timp de 20 de ani la Editura UAIC de regretatul George Bondor, profesor universitar doctor și creator de școală la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Cartea lui Dan-Robert Niculau, așa cum o menționează și autorul ca atare în primele pagini, reprezintă și un ultim tribut în amintirea celui care a fost Profesorul George Bondor.