LANSARE DE CARTE: Sociologia la Alma Mater Iassiensis. In honorem profesor Vasile Miftode, joi, 4 mai, la Sala Ferdinand
27.04.2017
Joi, 4 mai 2017, ora 10:00, în Sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Corp A), va avea loc lansarea volumului Sociologia la Alma Mater Iassiensis. In honorem profesor Vasile Miftode, coordonat de Cristina Gavriluță, recent apărut în colecția Personalităţi ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Lansarea va avea loc în cadrul evenimentului Sociologia la Alma Mater Iassiensis, dedicat profesorului Vasile Miftode la împlinirea vârstei de 80 de ani și organizat de Departamentul de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice. Cu această ocazie festivă vor fi ținute și o serie de prelegeri omagiale. Volumul lansat reuneşte contribuţii ale unora dintre cei care i-au fost studenți, colaboratori și colegi profesorului Vasile Miftode și cuprinde două părți: sociologie ieșeană și tematizări actuale și amintiri, reflecții și gânduri alese.
Profesorul Vasile Miftode a susținut cursuri de sociologie după anul 1965 când disciplina sociologie a fost reintrodusă în universitățile din România. În anul 1990 el este cel care a dezvoltat specializarea de licență sociologie, iar în 1991 a dezvoltat specializarea de licență asistență socială. Profesorul Vasile Miftode a slujit cu devotament sociologia ieșeană ca profesor titular și șef de catedră până în anul 2007, iar apoi în calitate de profesor emerit.
Profesorului Vasile Miftode i se datorează și formarea Departamentului de Sociologie și Asistență Socială ca un colectiv de specialiști pe arii de competență recunoscute în domeniile sociologiei, asistenței sociale și resurselor umane.