Lansarea celui de-al doilea număr al Revistei române de istorie a secolului XX
28.02.2025
Joi, 27 februarie 2025, a avut loc la Casa Catargi din Iași lansarea numărului curent (2/2024) al Revistei române de istorie a secolului XX .
Lansarea s-a desfășurat în cadrul unui eveniment organizat de Centrul de Istorie a Secolului XX și Facultatea de Istorie din Iași. Evenimentul a fost deschis de conferința Școala ca agent al transformării lumii rurale în România interbelică, susținută de conf. univ. dr. Ovidiu Buruiană, de la Facultatea de Istorie din Iași, alături de dr. Cătălin Botoșineanu, de la Arhivele Naționale Iași.
Redactorul șef adjunct al Revistei române de istorie a secolului XX , conf. univ. dr. Adrian Vițalaru, și secretarul acestei publicații, asist. univ. dr. Dan-Alexandru Săvoaia, au prezentat, în continuarea evenimentului, principalele coordonate ale numărului aferent anului 2024.
Printre autorii articolelor din prezentul număr al revistei se numără Paul E. Michelson, Vasile Manică, Ovidiu Buruiană, Mihai-Daniel Botezatu, Hornyák Árpád, Bogdan-Alexandru Schipor, Andreea Dahlquist și Sergiu Mustaţă. De asemenea, volumul cuprinde și un consistent capitol de recenzii și note bibliografice.
Revista română de istorie a secolului XX apare sub egida Editurii UAIC, fiind editată de un colectiv de redacție al Centrului de Istorie a Secolului XX de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Colegiul redacțional al revistei este format din istorici ieșeni, având drept redactor-șef pe Ovidiu-Ștefan Buruiană, redactor-șef adjunct pe Adrian Vițalaru, în consiliul de redacție pe Cătălin Botoșineanu și Bogdan Schipor, iar ca secretar de redacție pe Dan-Alexandru Săvoaia.
Consiliul științific al publicației este format din nume importante ale istoriografiei de la universități și institute de cercetare din Austria, Franța, Germania, Italia, Moldova, România și SUA.
Conform editorilor, publicația se adresează, acelui «cititor care să nu caute verdicte și condamnări á rebours, lucruri definitive pe care istoricul le produce arareori, ci să urmărească înțelegerea secolului XX în complexitatea fenomenelor și faptelor sale, în multiplele nuanțe pe care acest timp le conține.»