LIBREX 2016: Premiul Șaraga și Premiul Mihail Kogălniceanu, decernate Editurii Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
14.03.2016
Sâmbătă, 12 martie 2016, în cadrul ceremoniei de decernare a permiilor TÂRGULUI DE CARTE, ARTĂ ŞI MUZICĂ LIBREX (ediţia a XXIV-a, 9 – 13 martie 2016, Iaşi, Palas Mall), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit Premiul Șaraga pentru cea mai importantă ediţie critică, și anume proiectul Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, (ediție filologică tipărită în 25 de volume, proiect care s-a încheiat în 2015 după aproape 30 de ani de laborioasă cercetare științifică a textului primei Biblii tipărite integral în limba română).
De asemenea, Consorțiul Universitaria, din care, pe lângă Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, au mai fost prezente la Librex Editura Universității de Vest, Presa Universitară Clujeană și Editura Universității din București, a primit Premiul Mihail Kogălniceanu pentru editarea cărţii ştiinţifice şi de specialitate.
Juriul a apreciat în acest fel punerea în valoare a cercetării științifice desfășurate la Iași sub auspiciile a două importante foruri culturale, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Academia Română - Filiala Iași, pe lângă evidențierea programului editorial prin evenimentele organizate la Librex și înalta ținută a standului în care au fost prezentate peste 300 de titluri de carte.
Din Comisia de Jurizare şi Premiere LIBREX 2016 au făcut parte Ioan Holban, scriitor Director al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul“ Iaşi, Petru Radu, Preşedinte al Organizaţiei Patronale „AGORA“ a Societăţilor pentru Difuzarea Tipăriturilor şi a altor Bunuri Culturale din România, Dan Lungu, scriitor, director al Muzeului Literaturii Române Iaşi, Cassian Maria Spiridon, scriitor, Preşedinte al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Florin Cîntic, istoric, director al Arhivelor Naţionale Iaşi, Valeriu Stancu, scriitor, redactor-şef al Revistei „Cronica“ și Valentin Ciucă scriitor, critic de artă.