Premiul „Nicolae Iorga” al SȘIR pentru volumul „Muzica și puterea politică în Moldova și Țara Românească”, de Eduard Rusu

22.09.2022

   Volumul Muzica și puterea politică în Moldova și Țara Românească, secolele al XV-lea – al XVIII-lea, de Eduard Rusu, a fost recompensat recent cu Premiul Nicolae Iorga al Societății de Științe Istorice din România pentru anul 2022.
   Societatea de Științe Istorice din România acordă în fiecare an premii pentru cele mai importante contribuții atât în domeniul istoriografiei, cât și pentru alte realizări semnificative în domeniul istoriei.
   Publicat în anul 2021 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în colecția HISTORICA, volumul premiat propune o abordare nouă în istoriografia românească, și anume relația dintre muzică și puterea politică în Moldova și Țara Românească în secolele XV-XVIII. Mai exact, prin acest demers se încearcă relevarea modului în care domnul este evidențiat și reprezentat în public prin intermediul muzicii – cum anume ajută muzica la manifestarea preeminenței domnești. Atât în Occident, cât și în Orient, muzica a fost un atribut al suveranității și, de aceea, relația avută în vedere este mult mai importantă decât se crede la o primă vedere.
   Prin intermediul celor douăsprezece capitole, autonome din punct de vedere al conținutului, dar unitare prin prisma ideii centrale, sunt prezentate diversele formații muzicale întâlnite la curtea domnească, cea mai importantă dintre ele fiind meterhaneaua, cea care evidențiază cel mai fidel relația muzică‒putere politică, cu un bogat bagaj simbolic. De asemenea, lucrarea este o reevaluare a istoriei muzicii vechi românești, insuficient studiată în România, pornind de la identificarea corectă a tuturor formațiilor muzicale întâlnite la curtea domnească, a instrumentelor muzicale, dar și a termenilor muzicali, întrucât în istoriografia românească dedicată subiectului s-au strecurat multe confuzii și inadvertențe, unele cauzate de traduceri greșite ale izvoarelor literare referitoare la muzică.

      «Meritul esenţial al d-lui Eduard Rusu este că a avut curajul şi tenacitatea de a întreprinde o cercetare atentă, migăloasă, într-un domeniu dificil, pe căi umblate şi mai puţin umblate, bine documentată şi bine gândită, care l-a condus la o construcţie metodică şi riguroasă. În cuprinsul ei, a atins orizonturi care vor interesa şi pe specialiştii muzicologi, şi pe specialiştii în istoria medievală şi premodernă a românilor; el a adunat, astfel, contribuţii importante pentru cunoaşterea şi înţelegerea unor părţi din istoria culturii româneşti. Pentru aceasta, trebuie să-i fim recunoscători.
La capătul lecturii, cititorul va înţelege mai bine de ce în Principatele Române muzica nu a avut acea frumoasă dezvoltare pe care a cunoscut-o în Apusul şi în Centrul Europei: închingată între zgomotele meterhanelelor, muzica bisericească de tradiţie bizantină (caracterizată popular ca îndemnătoare la … aghioase), tânguielile muzicii lăutăreşti şi zburdălniciile aşa-zisei muzici populare, arta sunetelor a rămas la nivelul pe care îl va ilustra perfect întâlnirea din 1847, dintre Franz Liszt şi Barbu Lăutarul. Şi, reflectând mai profund asupra acestor realităţi, va înţelege şi însemnătatea pe care o au, în civilizaţia românească, Dimitrie Cantemir, Gavriil Musicescu şi George Enescu, dar şi predominanţa pe care trebuie să o acordăm muzicii culte, în raport cu care celelalte sunt doar valoroase surse de materie primă.» (Ștefan S. Gorovei)

   Societatea de Științe Istorice din România (SȘIR) este o asociație profesională obștească, apolitică și independentă, al cărei scop este să stimuleze cercetarea științifică și didactică, să-și antreneze membrii în cercetarea istoriei locale, naționale și universale, să militeze pentru o atitudine corectă față de trecutul istoric și față de rolul acestei discipline în școală.
   Organizația se adresează profesorilor de istorie, cercetătorilor, studenților și elevilor, și oricărei persoane interesate în domeniul științelor istorice. În prezent SȘIR are peste 1200 de membri care activează în 35 de filiale, sediul SȘIR fiind la Facultatea de Istorie a Universității din București.
   SȘIR s-a constituit la 9 iunie 1949, mai întâi reunind istorici și filologi sub titulatura Societatea de Științe Istorice și Filologice, care funcționat astfel până în 1968, când cele două secțiuni s-au despărțit. Principalele activități în cei peste 60 de ani de existență au fost și sunt reuniunile științifice (sesiuni de comunicări, simpozioane), cursurile de vară (reformate în 1968) și publicarea revistei Studii și articole de istorie, cu apariție neîntreruptă din 1956. De-a lungul timpului SSIR a fost condusă de personalități ale științei istorice: academicienii Petru Constantinescu-Iași (1949-1977) și Ștefan Pascu (1977-1991) și profesorii universitari Nichita Adăniloaie (1991-1999), Ioan Scurtu (1999-2011) și Bogdan Murgescu (din 2011 până în prezent), se mai arată pe pagina web a SȘIR.