Târgul Naţional CAMUFI, Târgu Mureş, 4-7 iunie 2009
31.05.2009
Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi va participa în perioada 4-7 iunie 2009 la Târgul Naţional de Carte, Muzică, Film - CAMUFI, în incinta Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Vor fi prezentate cu această ocazie la standul propriu ultimele noutăţi editoriale, precum şi o bogată ofertă de carte academică din colecţiile consacrate ale editurii, lucrări ştiinţifice premiate la saloanele de carte din acest an şi cursuri de specialitate din aria curriculară studiată la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, toate la preţuri de producător.