VIENA: Volumul România în epoca modernizării (l859-l939), de Gheorghe Iacob, a fost publicat în limba germană la New Academic Press
28.03.2018
Apărut în anul 2013 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, volumul România în epoca modernizării (l859-l939), de Gheorghe Iacob, a fost tradus în limba germană de Larisa Schippel și a fost publicat în luna martie 2018 la editura austriacă New Academic Press, cu sediul la Viena.
Lucrarea Rumänien in der Epoche der Modernisierung (1859-1939) a fost inclusă în colecția Blickpunkt Rumänien, prin care editura austriacă promovează cărți semnificative din spațiul academic românesc.
Apariția cărții în limba germană a beneficiat de sprijinul Institutului Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și al Societății Austro-Române (Österreichisch-Rumänische Gesellschaft) din Viena.
România în epoca modernizării (l859-l939) reprezintă, împreună cu precedentul volum al istoricului Gheorghe Iacob, Modernizarea României (l859-l939). Legislaţie şi strategie economică (2012), o sinteză care reconstituie coordonatele, principalele etape şi reperele modernizării României. Lucrarea a primit Premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române (2013).
Gheorghe Iacob (n. 1953, Andrieşeni, jud. Iaşi) este profesor de istorie contemporană la Universitatea din Iaşi, cea mai veche instituţie academică din România. Face parte din colegiul redacţional al Revistei de Știinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, editată de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, şi este membru în International Advisory Board al Eastern Journal of European Studies. Cercetările sale au fost îndreptate spre analiza fenomenului modernităţii întârziate, mai ales a modului în care societatea românească, aflată la periferia civilizaţiei Europei occidentale, a adoptat sistemul modern sub raport politic, economic sau educaţional. Dintre lucrările de autor semnificative pot fi menţionate Modernizare − Europenism. România de la Cuza Vodă la Carol al II-lea (1996); Universitatea din Iaşi la 150 de ani/The University of Iaşi −150 years, (2013) şi România în epoca modernizării (1859-1939)/Towards a Modern Romania 1859-1939 (2013). A coordonat volumele: Universitatea din Iaşi: de la modelul francez la sistemul Bologna (2007); Iaşi – memoria unei capitale (2008) şi Istoria Universităţii din Iaşi (2010; ediţia a II-a în 2014). Autor şi responsabil pentru volumul privitor la modernizarea României din Tratatul de Istorie a românilor apărut sub egida Academiei Române în anul 2003 (ediția a II-a, revăzută și adăugită, în 2014). Este şi coautor la sintezele Istoria României (2004) şi History of Romania. Compendium (2006).
New Academic Press a fost înființată în anul 2012 de Harald Knill și Peter Sachartschenko, cei doi fondatori propunându-și să aducă o nouă viziune editorială în ceea ce privește cartea academică pe piața de carte germană.