ZILELE RECOLTEI EDITORIALE 2017: Ediția critică a Vechiului Testament – Septuaginta, Seria Opere Alexandru Zub și volumul Propaganda politică în România socialistă, nominalizate la premiile ediției din acest an
28.09.2017
Deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a târgului va avea loc vineri, 29 septembrie, de la ora 12:00, in Parcul Copou din Iași
Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași participă în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2017, la Zilele Recoltei Editoriale, ediția a V-a, un eveniment care aduce în Parcul Copou importante edituri din Iași și care își propune să prezinte cititorilor, în cadrul unui târg de carte, cele mai importante apariții editoriale ale anului.
Organizatorul acestei manifestări culturale, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, a anunțat că intenționează să ofere trei premii importante:
• Premiul CARTEA ANULUI, în acest sens fiind nominalizat volumul coordonat de Eugen Muntenu, Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române), ediție critică integrală a primei versiuni complete a Vechiului Testament în limba română, operă a marelui cărturar român Nicolae Milescu Spătarul (1636 - 1708).
• Premiul pentru DEBUT, cu nominalizarea volumului Propaganda politică în România socialistă. Practici instituționale și tehnici de comunicare (1965-1974), de Cristina Preutu, o lucrare care abordează problema propagandei comuniste în intervalul specificat, abordând dimensiunea instituțională, a actorilor propagandei, tehnicilor și canalelor de difuzare.
• Premiul pentru PROIECT EDITORIAL, cu nominalizarea seriei Opere Alexandru Zub, un proiect academic de o anvergură aparte, sprijinit de Primăria Municipiului Iași, cu zece volume publicate în intervalul 2012-2017 din care trei apărute în anul curent ( Biruit-au gândul. Note despre istorismul românesc, La sfârşit de ciclu. Despre impactul Revoluţiei franceze și În orizontul istoriei), proiect aflat în derulare care își propune să readucă în actualitate opera reputatului istoric, academicianul Alexandru Zub.
Editura Universității „Alexandru ioan Cuza” din Iași va fi prezentă de asemenea în cadrul târgului cu o expoziție de carte care reunește noutăți editoriale din domeniul cărții academice pentru uzul publicului universitar (studenți, doctoranzi, profesori sau cercetători), precum și volume destinate publicului larg.
Deschiderea oficială a întregului moment cultural-editorial se va petrece vineri, 29 septembrie, de la ora 12:00, în Parcul Copou, moment la care sunt invitați toți iubitorii de carte ai Iașului.
Atât editurile prezente cât și organizatorii așteaptă publicul pentru o delectare culturală inedită alături de scriitori consacrați și cărți pentru toate gusturile.