ZILELE UAIC 2025: Lansarea volumului Caietul avocatului stagiar, de Doina Stupariu, marți, 21 octombrie, la TAFRALI
14.10.2025
Vă invităm marți, 21 octombrie 2025, de la ora 14.00, la Librăria OREST TAFRALI (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp A, parter), unde va avea loc lansarea volumului Caietul avocatului stagiar, de Doina Stupariu, recent publicat la Editura UAIC în colecția ACADEMIA PRACTICĂ, aflată în coordonarea prof. univ. dr. Daniela Șoitu,
Invitată alături de autoare pentru a vorbi la acest eveniment este prof. univ. dr. Aurora Ciucă (Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava).
Evenimentul are loc în cadrul ZILELOR UNIVERSITĂȚII „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI.
«Prin enumerarea activităţilor specifice muncii de avocat şi sublinierea abilităţilor personale care trebuie dezvoltate în permanenţă pentru a atinge excelenţa, autoarea realizează un adevărat ghid pentru tinerii profesionişti. Mai mult, aceasta dezvăluie cu generozitate câteva dintre „secretele” profesiei: modul în care se constituie şi se studiază dosarul, diferitele forme de identificare şi de analizare a problemelor juridice (din punct de vedere material sau procedural, din perspectiva părţii adverse, a instanţei), precum şi continua muncă de căutare a răspunsurilor doctrinare sau jurisprudențiale adecvate.» (prof. univ. dr. Aurora Ciucă)
Autoarea cărții, Doina Stupariu, este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 1981. A practicat avocatura inițial în cadrul Cabinetului individual de avocat Doina Stupariu, iar în prezent în cadrul Societății civile de avocați „Doina Stupariu și asociații”. A urmat masterul în Drept penal și Școala doctorală, dobândind titlul de doctor în economie cu lucrarea „Franciza – o abordare din perspectiva economiei instituționale”. De-a lungul carierei a avut privilegiul să exercite calitățile de prodecan al Baroului Iași, consilier în cadrul Consiliului Baroului Iași, consilier în cadrul Consiliului UNBR și consilier în cadrul Comisiei permanente a UNBR. A fost director al INPPA – Centrul Teritorial Iași și lector/formator în cadrul INPPA, ocazie cu care a înființat cursurile de „Arta pledoariei”. Este mediator autorizat conform Legii 192/2009 și arbitru judiciar.