Descriere
Sumar
Despre autori
Traducere, prefaţă şi note de Adrian Tudurachi.
Prin Florile din Tarbes..., cea mai importantă carte pe care a scris-o, Jean Paulhan a impus în patrimoniul ideilor contemporane ideea clișeului, într-o tentativă de reabilitare a locului comun. Împotriva unei obsesii romantice a originalității, devenită nocivă prin forța și mecanica repetiției, autorul francez a avut curajul de a regândi literatura prin prisma clișeului și a unei componente retorice persistente în ciuda tuturor „revoluțiilor” poetice. Problema clișeului stă în centrul unei interogații asupra comunului, urmărită nu numai în literatură (prin retorică), ci și în antropologie (prin acțiunea proverbialului), în sociologie ori în politologie (prin ideea unei democrații a „primului venit”). Dacă istoria clişeului în modernitate nu se poate reface în absenţa lui Jean Paulhan, Florile din Tarbes... reprezintă punctul de plecare pentru o nouă paradigmă de interpretare. Citește aici o recenzie din revista Apostrof.
I. Portret al terorii
1. Literatura în stare sălbatică:
La speranţă mare, decepţie mare;
Neajunsul gândirii critice,
Omul mut;
2. Sărăcia şi foamea:
Refuzul locului comun,
Despre un prim alibi: autorul diferit,
Despre un alt alibi: autorul iresponsabil;
3. Cuvintele ne stârnesc frică:
Clişeul, semn de inerţie,
Puterea cuvintelor,
Teroarea sau condiţia criticii,
II. Mitul puterii-cuvintelor:
4. Detalierea Terorii
Un argument politic,
Teroarea îşi găseşte filosoful,
Teroarea ca metodă,
5. Unde cititorul îl vede pe autor pe dos:
Ne adresăm în zadar savanţilor,
Frivolitatea gândirii critice,
O confuzie singulară,
6. În absenţa Terorii:
Când autorul inventează locurile sale comune,
Când autorul foloseşte un clişeu,
Puterea cuvintelor, sirena şi minotaurul,
III. Invenţia unei retorici:
7. O iluzie optică,
Cititorul se vede pus în discuţie,
Despre o iluzie de proiecţie,
Detalierea iluziei;
8. Teroarea reuşeşte să se justifice:
Unde teroarea se face utilă,
Unde teroarea nu e lipsită de verosimilitate,
Unde teroarea se dovedește adevărată;
9. Despre o Teroare împlinită:
Despre câteva defecte tehnice,
Despre o metodă preventivă,
Retorica sau teroarea perfectă;
10. Un aparat pentru inversarea sensului Literelor:
Criticul şi elefantul,
O retorică care nu își spune numele,
Despre o lege a expresiei,
Note și documente;
I. Secretul criticii
Primul aspect al secretului: noutatea,
Al doilea aspect al secretului: emanciparea,
Al treilea aspect al secretului: autonomia sau pericolul cuvintelor,
II. Taine, judecător al lui Jean Jacques;
III. Dintr-un tratat de retorică:
[Natura retoricii],
[Despre prolog],
[Despre fapte],
[Despre ordinea discursului],
[Despre culorile retoricii],
[Despre argumentul luat de departe],
IV. Schimbând modul de a gândi
Jean Paulhan (1884, Nîmes – 1968, Neuilly sur Seine). Prozator și eseist. Fiu al filosofului Frédéric Paulhan, a fost unul dintre cei mai importanți gânditori și un personaj central al vieții literare franceze, director, timp de patru decenii, al influentei Nouvelle Revue Française, membru al Academiei Franceze. Eseurile sale, acoperind o paletă amplă de domenii, de la antropologie și sociologie până la folclor și literatură, izvorăsc dintr-o unică reflecție, mereu reînnoită, asupra condiției limbajului în modernitate și asupra posibilității comunicării în regimul democratic. A scris, de asemenea, proză scurtă și numeroase comentarii de artă plastică, fiind, totodată, un rafinat epistolier, autor al unei corespondențe imense, cu multe dintre personalitățile de primă mărime din societatea literară franceză de la mijlocul secolului trecut.
