Colecții
Academia Practică
Antiqua et Mediaevalia
Bibliografica
Biblioteca de Istorie Literară
Bibliotheca Archaeologica Iassiensis
Bibliotheca Archaeologica Moldaviae
Bibliotheca Classica Iassiensis
Bibliotheca Patristica Iassiensis
BusinessLike
Cicero
Colecția Medico-chirurgicală
Complus
Contribuţii Ieşene de Germanistică
D.E.U. (Dicţionarele Editurii Universităţii)
Doctoralia
Documenta
Economie şi Societate Liberă
Economikon
Estetică și studii vizuale
Ethnos
Excellentia 150
Exercitium
FIBAS
Fontes Traditionis
Geographia
Hermenia
Historica
Historica Dagesh
Iberica
Imago Mundi
In Honorem
Logos
Monumenta Linguae Dacoromanorum
Observatorul Social
Parenting
Patrimoniu
Personalităţi ale Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi
Proiecte Europene în Ştiinţele Sociale
Psihologie Socială şi Aplicată
Publicațiile Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”
Restitutio Historiographica
Scripta Archaeologica et Historica Dacoromaniae
Sophia
Sport și Societate
Ştiinţele Educaţiei
Studii de Geografie Politică
Studii Europene
Thesaurus
Thesaurus Classicus
Traditio
Transdisciplinaria
Word Literature
Domenii
Filosofie şi Ştiinţe sociale
Istorie
Litere
Ştiinţe ale naturii
Ştiinţe economice
Ştiinţe exacte
Ştiinţe juridice
Educaţie fizică
Diverse
Periodice
Analele științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași (Serie nouă)
Alte reviste și periodice științifice

Pagina principală / Colecția Cicero /

Tratat de argumentare. Noua retorică

Chaïm Perelman, Lucie Olbrechts-Tyteca

Data apariției: 20.06.2012

Domeniu: Filosofie şi Ştiinţe sociale / Comunicare

Colecție: Cicero

ISBN: 978-973-703-742-8

Nr. pagini: 690

Format: 14,7 x 20,5 cm.

--- LEI

preț de producție

ADAUGĂ ÎN COȘ

Poșta Română 3-4 zile lucrătoare livrare gratuită Curier rapid 24-48 ore + taxe de livrare Suport clienți 0232.314.947

Descriere Sumar Despre autori

Traducere de Aurelia Stoica. Prefaţă de Michel Meyer.
Tratatul de argumentare este cea mai cunoscută operă a lui Perelman, scrisă în colaborare cu Lucie Olbrechts-Tyteca, cu care de altfel a şi dezvoltat conceptual curentul numit Noua Retorică. Perelman pune din nou în discuţie retorica aristotelică şi propune recunoaşterea legitimităţii filosofice a acesteia, contrară abordării lui Platon, care asocia arta persuadării cu sofistica şi manipularea.
Această întoarcere la retorica argumentativă coincide cu innoirea interesului pentru figuri sau tropi, care duce la crearea unei „noi retorici” a figurilor, în cadrul dezvoltării poeticii şi a semioticii. Chiar dacă această nouă retorică nu se va impune decât spre finele anilor 70 ai secolului trecut, lucrarea lui Perelman se numără printre cele mai inovatoare din perspectiva paradigmei filosofice a epocii respective.
„Între ontologie, cu o supleţe îndoielnică, dar infinită, şi raţionalitatea apodictică, matematică sau silogistică, dar limitată, Perelman a luat cea de-a treia cale: argumentarea, care raţionează fără a constrânge, dar care nu obligă nici la renunţarea la Raţiune în beneficiul iraţionalului sau al indicibilului.” Michel Meyer

Prefaţă de Michel Meyer Introducere Partea întâi Cadrele argumentării § 1. Demonstraţie şi argumentare § 2. Contactul spiritelor § 3. Oratorul şi auditoriul său § 4. Auditoriul în calitate de construcţie a oratorului § 5. Adaptarea oratorului la auditoriu § 6. A persuada şi a convinge § 7. Auditoriul universal § 8. Argumentarea în faţa unui singur auditor § 9. Deliberarea cu sine însuşi § 10. Efectele argumentării § 11. Genul epidictic § 12. Educaţie şi propagandă § 13. Argumentare şi violenţă § 14. Argumentare şi implicare Partea a doua Punctul de plecare al argumentării Capitolul I. Acordul § 15. Premisele argumentării a) TIPURILE DE OBIECT DE ACORD § 16. Faptele şi adevărurile § 17. Prezumţiile § 18. Valorile § 19. Valori abstracte şi valori concrete § 20. Ierarhiile § 21. Locurile § 22. Locuri ale cantităţii § 23. Locuri ale calităţii § 24. Alte locuri § 25. Utilizarea şi reducţia locurilor: Spirit clasic şi spirit romantic b) ACORDURILE PROPRII UNOR ANUMITE ARGUMENTĂRI § 26. Acorduri ale unor auditorii particulare § 27. Acorduri proprii fiecărei discuţii § 28. Argumentarea „ad hominem” şi petiţia de principiu Capitolul II. Alegerea datelor şi adaptarea lor în vederea argumentării § 29. Selectarea datelor şi prezenţa § 30. Interpretarea datelor § 31. Interpretarea discursului şi problemele acesteia § 32. Alegerea calificărilor § 33. Despre uzajul noţiunilor § 34. Clarificarea şi obscurizarea noţiunilor § 35. Uzajele argumentative şi plasticitatea noţiunilor Capitolul III. Prezentarea datelor şi forma discursului § 36. Materia şi forma discursului § 37. Probleme tehnice de prezentare a datelor § 38. Forme verbale şi argumentare § 39. Modalităţile în exprimarea gândirii § 40. Forma discursului şi comuniunea cu auditoriul § 41. Figuri de retorică şi argumentare § 42. Figurile alegerii, ale prezenţei şi ale comuniunii § 43. Statutul elementelor de argumentare şi prezentarea lor Partea a treia Tehnicile argumentării § 44. Generalităţi Capitolul I. Argumentele cvasi logice § 45. Caracteristici ale argumentării cvasi logice § 46. Contradicţie şi incompatibilitate § 47. Procedee care permit evitarea unei incompatibilităţi § 48. Tehnici care vizează prezentarea unor teze drept compatibile sau incompatibile § 49. Ridicolul şi rolul său în argumentare § 50. Identitate şi definiţie în argumentare § 51. Analiticitate, analiză şi tautologie § 52. Regula de justiţie § 53. Argumentele reciprocităţii § 54. Argumentele tranzitivităţii § 55. Includerea părţii în întreg § 56. Divizarea întregului în părţile sale § 57. Argumentele comparaţiei § 58. Argumentarea prin sacrificiu § 59. Probabilităţi Capitolul II. Argumentele bazate pe structura realului § 60. Generalităţi a) LEGĂTURILE DE SUCCESIUNE § 61. Legătura cauzală şi argumentarea § 62. Argumentul pragmatic § 63. Legătura cauzală ca raport al unui fapt cu consecinţa lui sau al unui mijloc cu un scop § 64. Scopurile şi mijloacele § 65. Argumentul risipei § 66. Argumentul direcţiei § 67. Depăşirea b) LEGĂTURILE DE COEXISTENŢĂ § 68. Persoana şi actele sale § 69. Interacţiunea dintre act şi persoană § 70. Argumentul autorităţii § 71. Tehnicile de ruptură şi de frânare opuse interacţiunii act-persoană § 72. Discursul ca act al oratorului § 73. Grupul şi membrii săi § 74. Alte legături de coexistenţă, actul şi esenţa § 75. Legătura simbolică § 76. Argumentul dublei ierarhii aplicat legăturilor de succesiune şi de coexistenţă § 77. Argumente privitoare la diferenţele de grad şi de ordin Capitolul III. Legăturile care întemeiază structura realului a) ÎNTEMEIEREA PRIN CAZUL PARTICULAR § 78. Argumentarea prin exemplu § 79. Ilustrarea § 80. Modelul şi antimodelul § 81. Fiinţa perfectă ca model b) RAŢIONAMENTUL PRIN ANALOGIE § 82. Ce este analogia § 83. Relaţiile dintre termenii unei analogii § 84. Efecte ale analogiei § 85. Cum se utilizează analogia § 86. Statutul analogiei § 87. Metafora § 88. Expresiile cu sens metaforic sau metafore adormite Capitolul IV. Disocierea noţiunilor § 89. Ruptura de legătură şi disocierea § 90. Cuplul „aparenţă-realitate” § 91. Cuplurile filozofice şi justificarea lor § 92. Rolul cuplurilor filosofice şi transformările lor § 93. Exprimarea disocierilor § 94. Enunţuri care incită la disociere § 95. Definiţiile disociative § 96. Retorica în calitate de procedeu Capitolul V. Interacţiunea argumentelor § 97. Interacţiunea şi forţa argumentelor § 98. Aprecierea forţei argumentelor, factor de argumentare § 99. Interacţiunea prin convergenţă § 100. Amploarea argumentării § 101. Pericolele amplorii § 102. Paliativele la pericolele amplorii § 103. Ordine şi persuasiune § 104. Ordinea discursului şi condiţionarea auditoriului § 105. Ordine şi metodă

Fondator al noii retorici, Chaïm Perelman (1912-1984), născut la Varşovia, a emigrat în Belgia în 1925 unde a fost, pînă în 1978, profesor de logică, de morală şi de metafizică la universitatea din Bruxelles. În afara Tratatului de argumentare, printre altele, a mai publicat: Rhétorique et philosophie (cu L. Olbrechts-Tyteca, P.U.F., 1952), Justice et raison (Presses universitaires de Bruxelles, 1963), Droit, morale et philosophie (L.G.D.J., Paris, 1968), Le Champ de l'argumentation (P.U.B., Bruxelles, 1969), Logique juridique (Dalloz, Paris, 1976), L'Empire rhétorique (Vrin, Paris, 1977), Le Raisonnable et le déraisonnable en droit (L.G.D.J., Paris, 1984).
Lucie Olbrechts-Tyteca (1899 - 1987) a fost colaboratoarea apropiată a lui Chaïm Perelman din 1948 până la moartea acestuia, în 1984. Cariera ei universitară este strâns legată de opera lui Perelman şi de concepţia acestuia legată de Noua Retorică. Cărţi publicate (altele decât cele în colaborare cu Perelman): Le Comique du Discours (1974).