Descriere
Sumar
Despre autori
Ediție critică de Eugen Munteanu
Conține CD (indice de cuvinte și forme exhaustiv, în format electronic)
«Scrierile lui Ioan Gură de Aur ocupă un loc central în literatura patristică din primele secole creștine. Predicile, comentariile sale la cărți biblice și numeroasele sale epistole au fost intens copiate de a lungul Evului Mediu, atît în forma lor originară în limba greacă, precum și în succesive traduceri în limba latină, iar ulterior în neo-greacă și în toate limbile de cultură importante ale Europei. În spațiul cultural românesc scrierile lui Ioan Gură de Aur au circulat intens, mai întîi în limba greacă și în traduceri în limba slavonă, marile noastre biblioteci adăpostind sute de manuscrise conținînd diferite scrieri ale sale. Sub titlul sugestiv Mărgăritare, textul de care mă ocup reprezintă o culegere cuprinzătoare din cele mai cunoscute omilii ale marelui predicator bizantin, alcătuită probabil în mediul monahal ortodox destul de timpuriu. Pe pagina de gardă a unei ediții din anul 1681, tipărită la Veneția de către un anume Andreas Iulianos, găsim prețioasa informație că prima ediție a popularei cărți fusese tipărită la 1675 de monahul Pahomie de la Muntele Athos, cărturar originar din orășelul Tyrnavos din Grecia. Acesta găsise de cuviință ca pe ultima pagină a ediției sale, să reproducă „monograma mare a lui Andrea Spinelli din secolul al XVI-lea“. Este o referire probabilă la sculptorul și gravorul venețian Andrea Spinelli (1508 1572), cunoscut și ca bibliofil și legător de cărți. Într o altă ediție în limba neo-greacă Mărgăritarelor, tipărită de asemenea la Veneția, în 1730, se face referire la o ediție încă și mai veche, din anul 1630, publicîndu-se integral și cuvîntul înainte al monahului Pahomie, cel care a alcătuit, după toate probabilitățile, antologia și a transpus textele din greaca veche în neo-greacă.
Potrivit sondajelor comparative pe care le am efectuat, una dintre aceste ediții succesive trebuie să fi servit ca text de bază pentru frații Șerban și Radu Greceanu, care au tradus integral cartea, tipărind o la București în anul 1691. Atît versiunea neogrecească menționată, cît și traducerea fraților Greceni au fost retipărite, adaptate, retraduse și reeditate de mai multe ori în secolele care au urmat.
Dată fiind așadar intensa circulație a cărții, în diferite versiuni și ediții, nu doar în mediile monahale, ci și în cercuri mai largi de cititori, precum și faptului că avem la îndemînă textul (neo)grecesc original, am considerat Mărgăritarele un text ideal pentru studiul dinamicii istorice a românei literare. Rezultatele cercetărilor mele de natură filologică și lingvistică privitoare la acest important text al vechii culturi românești, vor fi expuse pe larg în volumul al II lea al prezentei ediții. Din rațiuni tehnice, date fiind dimensiunile cărții, am socotit potrivit ca în primul volum să fie cuprins textul editat, în transcriere fonetică interpretativă, împreună cu necesara notă asupra ediției, cu o serie de facsimile după principalele ediții românești și grecești ale textului și cu un indice de cuvinte și forme exhaustiv, în format electronic.
Lucrarea a fost elaborată sub auspiciile Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Filiala din Iași a Academiei Române.» (Eugen Munteanu)
ARGUMENT;
1. NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI. Principii ale transcrierii fonetice interpretative:
1.1. Norme tehnice elementare şi generale:
1.1.1. Problema lui î/â;
1.1.2. Problema indicării paginii originalului;
1.1.3. Secvențele în limbi străine;
1.1.4. Notele de subsol au doar cu caracter textual filologic strict;
1.1.5. Problema accentului;
1.1.6. Punctuaţia;
1.1.7. Ghilimelele;
1.1.8. Scrierea cu majusculă;
1.1.9. Alineatele;
1.2. Inventarul slovelor chirilice şi valorile lor fonetice:
1.2.1. Generalități;
1.2.2. Inventarul grafematic;
1.2.3. Fenomene grafematice speciale;
1.2.3.1. Prescurtările;
1.2.3.2. Suprascrierea;
1.2.3.3. Notarea cifrelor;
1.3. Semne diacritice:
1.3.1. Chendima;
1.3.2. Iericul şi paiericul;
1.3.3. Spiritele;
1.3.4. Accentele;
1.3.5. Tilda;
1.3.6. Cuvinte şi sintagme în limba slavonă;
1.3.7. Alternanţe şi inconsecvenţe grafematice;
1.3.7.1. Redarea lui ǐ final asilabic;
1.3.7.2. Alternanţa între slovele iati şi ia;
1.3.7.3. Fluctuații în scrierea pronumelui relativ;
1.3.7.4. Fluctuații în scrierea diftongilor oa și uă;
1.4. Punctuaţia;
TEXT;
FACSIMILE;
Eugen Munteanu (n. 1953) este profesor de lingvistică generală şi filologie românească la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost profesor invitat la universitățile din Jena (2002-2010) și Viena (2006-2008; 2009-2010). Este autorul a peste douăzeci de volume (monografii, ediții critice de texte românești vechi, traduceri comentate din Septuaginta, Carmina Burana, Sf. Augustin, Sf. Thoma de Aquino, Swedenborg, Jean Jacques Rousseau, Rivarol, Wilhelm von Humboldt, Iacob Grimm, Ernst Renan, Eugenio Coseriu ș.a.) și a peste două sute de studii și articole de specialitate (lingvistică teoretică, istoria ideilor lingvistice, filosofia limbajului, istoria limbii române literare, lexicologie, lexicografie, semantică, traductologie, filologie biblică) publicate în reviste de nivel înalt din străinătate și din România. Director al Școlii Doctorale de Studii Filologice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2005-2009), director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași (2009-2013), președinte fondator al Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din România (din 2009), editor fondator al revistei Biblicum Jassyense (din 2010), a întemeiat, în anul 2009, Centrul de Studii Biblico Filologice Monumenta Linguae Dacoromanorum, în cadrul căruia a coordonat lucrările de finalizare a monumentalei ediții Biblia 1688 (16 volume, apărute între anii 2011 și 2015, adăugîndu se celor 9 volume apărute anterior, între anii 1986 și 2009). Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române (1997) pentru volumul Studii de lexicologie biblică, apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
