Descriere
Sumar
Despre autori
Cartea oferă un fragment de istorie socială a relaţiilor diplomatice otomano-române și aduce în discuție trei decenii din istoria modernă a României (1878-1908) văzute, în principal, din perspectivă otomană.
Structura lucrării şi problematica au fost determinate de către cercetarea amănunţită a unui fond documentar inedit, respectiv documentele Ministerului Afacerilor Străine Otoman referitoare la România, Hariciye Nezareti Evrakı, la care s-au adăugat alte fonduri arhivistice, cum ar fi Fondul Constantinopol de la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe Român, Fondul Casa Regală din Arhivele Naţionale Istorice Central sau fondurile ambasadei şi consulatelor franceze din România de la Archives Diplomatiques de Nantes.
Introducere;
1. Izvoare:
1.1. Izvoare otomane: Başbakanlık Osmanlı Arşivi Istanbul /
Arhiva Otomană a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri
din Istanbul;
1.2. Izvoare româneşti;
1.3. Izvoare franceze;
2. Istoriografie;
2.1. Alaturka – alafranga: opinii istoriografice privind modernizarea
Imperiului Otoman în secolul al XIX-lea;
2.2. Pentru o istorie a diplomaţiei otomane – discuţii istoriografice;
2.3. Supuşii otomani;
3. O istorie socială a relaţiilor diplomatice otomano-române.
Metodologia cercetării;
Capitolul I. Modernizarea sistemului diplomatic otoman și influenţa sa
asupra relaţiilor otomano-române după 1878:
1. Aparatul diplomatic otoman. Clarificări terminologice;
2. Primele încercări de structurare a unui aparat diplomatic otoman;
3. Aparatul diplomatic otoman modern;
3.1. Tercüme Odası – Biroul de Traduceri;
3.2. Hariciye Nezareti – Ministerul Afacerilor Străine;
a. Structura Ministerului Afacerilor Străine;
b. Funcţionarii Ministerului Afacerilor Străine;
3.3. Diplomaţii otomani;
a. Dezvoltarea reţelei otomane de misiuni diplomatice;
b. Consuli şi consulate;
c. Ambasadori şi miniştri otomani;
3.4. Telegraful;
Capitolul II. Reprezentanţa diplomatică otomană în România:
1. Miniştri otomani la Bucureşti;
2. Legaţia otomană din Bucureşti;
3. Consuli şi viceconsuli otomani în România;
3.1. Caracteristici generale;
3.2. Posturi consulare în România;
a. Consulate;
b. Viceconsulate;
4. Mutarea în posturi;
Capitolul III. Politică şi economie în România modernă
din perspectivă otomană:
1. Deschiderea relaţiilor diplomatice otomano-române;
2. Proclamarea Regatului;
3. Observaţii ale diplomaţilor otomani asupra vieţii politice
şi asupra legislaţiei din România;
3.1. Sistemul politic;
3.2. Portrete de politicieni;
3.3. Legislaţia românească;
4. Observaţii ale diplomaţilor otomani asupra vieţii economice
din România;
5. Teritoriu vechi, stăpân nou: vizite regale în Dobrogea după 1878
în perspectivă otomană;
Capitolul IV. Convenţii între Imperiul Otoman și România:
1. Convenţia pentru repatrierea prizonierilor otomani de război (1878);
2. Convenţia comercială (1887, 1897, 1901, 1907);
3. Proiectele de convenţie consulară (1884-1908);
Capitolul V. Comunitatea otomană în România:
1. Consideraţii legislative;
1.1. Supuşii otomani;
a. Cetăţean sau supus otoman?;
b. Actele de identitate;
1.2. Străinii în România;
2. Supuşi otomani în România;
2.1. Structurarea comunităţii otomane şi legislaţia română;
2.2. Migraţia muncii în România;
2.3. Ocupaţii;
2.4. Comunitatea otomană în România reflectată în
Recensământul populaţiei din 1899;
a. „Supuşii turci”;
b. Repartiţia de gen;
c. Repartiţia religioasă;
d. Gradul de alfabetizare;
e. Repartiţia regională;
3. Problemele juridice ale supuşilor otomani în România;
3.1. Proprietăţi şi moşteniri;
3.2. Cetăţenia / naţionalitatea;
3.3. Serviciul militar;
3.4. Probleme de familie;
4. Supuşii otomani şi revoltele din 1907;
4.1. Victime;
4.2. Despăgubiri şi despăgubiţi;
Concluzii;
Anexe;
Bibliografie;
Summary
Silvana Rachieru (n. 1974, Ploiești) este lector universitar la Facultatea de Istorie, Universitatea din București. Doctor în istorie (2010, Universitatea din București). Master în istorie (1998, Central European University Budapesta). Specialistă în istorie socială și diplomatică sud-est europeană modernă, cu un interes special în istoria Imperiului Otoman în „lungul secol al XIX-lea”. Director al Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul (2011-2015), cu o experiență de 9 ani în diplomație culturală la Istanbul (2006-2007), coordonator proiecte, 2007-2011 director adjunct. Membră în board-ul științific al IAOSEH − International Association of Ottoman Social and Economic History − și membră în CIEPO – Comité International des Études Pré-Ottomanes et Ottomanes. Secretar științific al Centrului de Studii Turce – Facultatea de Istorie, Universitatea din București. Studii și articole publicate în România și în străinătate dedicate relațiilor diplomatice româno-otomane după 1878, perspectivei otomane asupra modernizării Vechiului Regat, istoriei moderne de gen în România. A susținut prelegeri la numeroase conferințe internaționale și a fost invitată să conferențieze la Universitatea Bilkent Ankara, Universitatea Sabanci Istanbul, Universitatea Panteion Atena, Institutul Francez de Studii Anatoliene Istanbul etc. Stagii de cercetare în Turcia, Franța, Grecia și Ungaria.