Descriere
Sumar
Despre autori
Seria Historica Dagesh.
Prezenta lucrare, elaborată în limba franceză, este rezultatul cercetărilor întreprinse de profesorul Carol Iancu în numeroase fonduri arhivistice, în special în Arhivele Ministerului Afacerilor Externe al Statelor Unite, de la Washington, și în Arhivele Foreign Office al Marii Britanii, de la Londra. Lucrarea include un studiul introductiv, diverse tabele cronologice și analitice, 120 de documente de arhivă și 90 de articole sau extrase din articole publicate în jurnale și periodice din Australia, Canada, Marea Britanie, România, Statele Unite, Palestina (sub mandat britanic), Elveția. Această bogată și diversă culegere, totalizând 210 documente, în cea mai mare parte inedite, constituie un tezaur de informatii referitoare la evoluția internă și internațională a României între anii 1944-1948, cu accent asupra sorții minorității evreiești și a activității șef-rabinului Alexandru Șafran. Examinarea acestei ample culegeri de documente permite înțelegerea modului în care, după 1944, Alexandru Șafran a știut să reunească comunitatea sa devastată de război, să o ghideze și să o apere în condiții din ce în ce mai vitrege, până în momentul în care a fost impiedicat să își mai exercite atribuțiile, fiind înlăturat de către reprezentanții noului regim totalitar comunist.
Introduction. Présentation de la documentation des archives américaines et britanniques; Les combats d’Alexandre Safran jusqu’a la fin de la Deuxieme Guerre Mondiale; Le régime de «démocratie populaire». Les etapes de la prise de pouvoir communiste et les juifs (1944-1948); Les activités d’Alexandre Safran et les juifs de Roumanie à travers les documents d’archives et de la presse; Tables chronologiques et analytiques; Articles de presse: n°1 à n°90; Documents d’archives fac-similes: n°1 à n°35; Articles de presse fac-similes: n°1 à n°30
Carol Iancu (n. 1946, Hârlău), membru de onoare din străinătate al Academiei Române, este profesor emerit de istorie contemporană la Universitatea ”Paul Valéry” din Montpellier şi director al Școlii de Înalte Studii ale Iudaismului din Franța. Autor al unei vaste opere științifice consacrate istoriei evreilor și relațiilor internaționale, pentru care a primit numeroase premii. Doctor honoris causa al Universităţilor din Cluj (Universitatea ”Babeş-Bolyai”, 2005), Iași (Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, 2010), Oradea (2011) și Constanța (Universitatea ”Ovidius”, 2013), este membru al Academiei din Nîmes (2011) și membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române (2014). Cetățean de onoare al orașului natal Hârlău (1996), a fost distins cu titlul Officier de l’Ordre des Palmes Académiques al Republicii Franceze (2012).