Descriere
Sumar
Despre autori
Ediție, selecție, traducere din germană, prefață și note de Cristina Spinei.
Volumul prezintă personalitatea lui Traian Bratu (1875-1940), fost rector al Universității ieșene și președinte al Senatului României, așa cum se dezvăluie ea din corespondență, alocuțiuni ținute cu diferite prilejuri, notițe și însemnări pentru discursuri publice. Intenția culegerii de materiale documentare inedite este de a reda unui public larg ocazia de a se „întâlni” cu un ansamblu cultural-istoric încheiat, însă totodată deosebit de actual prin modul de abordare a unor teme ca educația, patriotismul neghidat de festivisme, încrederea în cultura română, precum și joncțiunile dintre sfera universitară și cea politică ori dificultățile unei vieți investite inclusiv în câteva forme de serviciu public.
Scrisorile către familie păstrează, pe de o parte, însemnările lunilor petrecute pe front și memorează, pe de altă parte, mecanismele universitare ori politice aflate sub semnul dualităților, al imposturii, al disoluției morale. Cititorul va avea în faţă aventura destinului în care este aruncat pedagogul, rectorul și omul politic Traian Bratu, neobosit în a oferi argumente pentru încrederea în valorile umanității dedicate binelui comun.
Notă asupra ediției
Prefață;
Față în față cu spațiul public: documente, scrisori trimise de Traian Bratu: (curriculum vitae, testament, situații financiare, Maeştri-artişti şi salahori - pentru omagiu d-lui C. Meissner, Neutralitatea noastră, Însemnări făcute pe drumul încoace, Manifest (1.12.1936), Cuvîntare ţinută studenţilor în istorie în aula Universităţii din Iaşi
(1936), Memorandum (1940), Lumină mai multă!, scrisori către Ion I.C. Brătianu, Casa Şcoalelor, Alexandru Vaida-Voevod, Karl Kurt Klein, Constantin Angelescu, Iuliu Maniu, Ion Sân-Giorgiu, Anton N. Alexandrescu, colegii universitari ieşeni, Generalul Popovici, Garabet Ibrăileanu, Ion Mihalache, Alexandru Cercel, Petre Andrei, Victor Iamandi, I.M. Marinescu); Tranziții prin vremuri: scrisori primite de Traian Bratu (de la Vasile Pârvan, Marin Simionescu-Râmniceanu, Alexandru Cercel, Ion Andrieşescu, N. Ciubotariu, Dimitrie Gusti, Eremia Grigorescu, Garabet Ibrăileanu, Gheorghe Zane, Karl Kurt Klein, Iorgu Iordan, Ion Andrieşescu, Artur Berar, Alexandru Lapedatu, Alexandru Myller, Ion Sân-Giorgiu, Alexis Nor, Mihail Sevastos, Mircea Bârsan, Vladimir Sârbu, Al. Drăgulescu Dralex, Titus Lapteş, Maria Dobrescu, Teodor A. Ionescu, G. Alexandrescu, Simion C. Mândrescu, Ionel Teodoreanu, Gala Galaction, Ioan I. Anastasiu, Jean Livescu, Ioan Ilcuş, Virgil Tempeanu);
Întredeschideri: scrisori către familie (Gertrud Bratu, Alfred Bratu, Victor Bratu); Bibliografie; Indice de nume
Cristina Spinei (n. 1980, Iași) este licenţiată în germanistică, anglistică şi studii europene la Universitatea din Iaşi, Viena şi Regensburg, doctor în filologie (2010), lector universitar la Catedra de germanistică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, autoare a numeroase studii despre Gregor von Rezzori, literatura central-europeană a secolului al XX-lea, interferenţele dintre literatură, istorie şi politică, presa de limbă germană din Bucovina habsburgică.