Descriere
Sumar
Despre autori
Arthur Suciu reia mult dezbătuta problemă a autonomiei, scoțând-o din cadrele teoriei esteticului și definind-o ca raportare distanțată la discursul dominant al unei societăți. Această raportare nu este în primul rând estetică, ci politică și existențială și presupune construcția unei strategii discursive. Momentul strategic este, pentru un autor, cel mai important. El orientează discursul din punct de vedere ideologic, stabilește gradul de distanțare față de discursul dominant (heteronom), temele abordate, accentul temporal etc. Discursul autonom produce o ruptură în masa discursivă, diferențiindu-se de toate formele discursului heteronom, fie ele publicitate, relații publice, cinema sau forme discursive literare. Cartea propune o teorie a autonomiei și, de asemenea, oferă patru interpretări ale unor strategii discursive, anume: opera lui Cioran, opera lui Gabriel Liiceanu, romanul Insuportabila ușurătate a ființei, de Milan Kundera, și romanul Particulele elementare, de Michel Houellebecq. Miza filosofică este resemnificarea problematicii libertății, în contextul în care strategiile discursive, inclusiv cele științifice, iau adesea o direcție heteronomă.
«Lucrarea de faţă demonstrează că autonomia semnifică mai mult decât o luare de poziţie faţă de o putere. Autonomia are în primul rînd o dimensiune existenţială – o serie de alegeri care marchează traiectoria privată şi publică a unui autor, alegeri care se vor „obiectiva” în limbaje şi forme de expresie alternative. Nu suntem în paradigma „viaţa autorului determină opera”, dimpotrivă. Ideea asupra căreia Arthur Suciu revine constant este aceea că autonomia se „naturalizează” ca practică discursivă în sfera privată, în contextul unor experienţe şi opţiuni. Autonomia este deopotrivă un mod de a fi şi de a exprima (distanţarea faţă de norme şi registre dominante)». (Camelia Beciu)
«Arthur Suciu se folosește de temporalitate pentru a distinge două tipuri de discurs: discursul heteronom și discursul autonom și pentru a identifica căile pe care discursul autonom le găsește pentru a evada dintr-un cadru istoric deja creat de „putere”. Deși teoretică și erudită, miza cărții de față este profund existențială și aparține unei îndelungi tradiții spirituale a evaziunii, unde însă lumea nu mai este definită prin materie sau corporalitate, prin vid ori prin atomi, prin lucruri sau fenomene, căci nici un referențial propriu-zis nu corespunde limbajului, ci este o lume „istorică”, compusă din semne și simboluri culturale care-l înfășoară pe fiecare individ precum o pânză în jurul unei muște prinse în ea. „Lumea” din care dorește să se desprindă creatorul unui discurs autonom este, la fel precum pânza unui păianjen cosmic, aproape imposibil de rupt: cu cât te zbați mai tare, cu atât te încurci mai rău în ea, cu atât mai mult cu cât singurele arme pe care le ai la dispoziție sunt tot cele lingvistice și culturale, situație la fel de absurdă ca cea a unei muște căreia i se oferă șansa să se elibereze de pânza de păianjen folosindu-se de chiar pânza de păianjen.» (Horia Pătrașcu)
Introducere. Literatura şi comunicarea autonomă;
PARTEA ÎNTÂI: TEORIA DISCURSULUI AUTONOM:
Capitolul I. Discursul heteronom şi preeminenţa mediilor de comunicare: 1.1. Proiecţie, control şi istoricitate; 1.2. Modelul social şi problemele vieţii; 1.3. Legitimarea discursului heteronom: 1.3.1. Preeminenţa mediilor de comunicare; 1.3.2. Monopolul forţei; Aplicaţie. Utilizarea autonomă a mediilor de comunicare;
Capitolul II. Time is the message. Structura discursivă a modernităţii: 2.1. Temporalitatea şi structura discursului; 2.2. Origini ale temporalităţii moderne; 2.3. De la revoluţia referenţială la contingenţa limbajului; 2.4. Opţiuni strategice ale discursului modernităţii; 2.5. Fiinţa şi „ambiguitatea ameninţătoare a lumii”;
Capitolul III. Raportarea ironică a ansamblului discursiv: 3.1. „Experimentul” lui Swann; 3.2. Raportarea distanţată; 3.3. Ironia ca trăsătură a ansamblului discursiv;
Capitolul IV. Distanţarea şi recuperarea legitimităţii discursului: 4.1. Sfera privată, origine a discursului autonom; 4.2. Distanţarea spre nebunie şi crima; 4.3. Distanţarea de mediile dominante; 4.4. Formele discursive ale distanţării: 4.4.1. Distanţarea realistă; 4.4.2. Distanţarea înstrăinată; 4.4.3. Distanţarea enclavizată; 4.5. Recuperarea legitimităţii în cadrul câmpului cultural;
Capitolul V. Formele discursului autonom: 5.1. Cenzură şi libertate; 5.2. Modelul de comunicare al discursului privat; 5.3. Discursul existenţial: 5.3.1. Reduplicarea gândirii. Exigenţa etică; 5.3.2. Diferenţierea idiosincrazică. Exigenţa sincerităţii; 5.3.3. Autoproiecţia; 5.4. Discursul proiectiv;
Capitolul VI. Contextul producerii şi al receptării discursului: 6.1. Condiţiile receptării; 6.2. De la cenzurarea autorului la cenzurarea receptorului; 6.3. Contextul producerii şi al receptării discursului;
Capitolul VII. Strategii autonome de comunicare: 7.1. Teoria discursului autonom; 7.2. Ideologie şi ironie; 7.3. Clasificarea discursurilor; 7.4. Conceperea strategiei autonome de comunicare: 7.4.1. Etapele construcţiei strategiei autonome de comunicare: 7.4.1.1. Analiza discursului heteronom; 7.4.1.2. Analiza strategiilor discursive autonome; 7.4.1.3. Analiza existenţială; 7.4.1.4. Strategia discursivă cadru; 7.4.1.5. Modificări de strategie;
PARTEA A DOUA: ANALIZA STRATEGIILOR DISCURSIVE AUTONOME:
Capitolul VIII: Interpretul şi corpusul său: 8.1. Corpusul „de plecare” şi corpusul analitic; 8.2. Contextul general al receptării; 8.3. Criterii de alegere a corpusului; 8.4. Unitatea discursivă ca întreg al interpretării;
Capitolul IX. Cioran. Polifonia discursului existenţial: 9.1. „Gânditorul de ocazie”. Respingerea discursului teoretic; 9.2. Un „sceptic al literelor”. Respingerea proiecţiei literare; 9.3. Tehnici de ironizare: polifonie, paradox, aberaţie; 9.4. Ispita ideologică. Religie, politică şi ironie; 9.5. Respingerea publicităţii; 9.6. Privat şi public. Despre căutarea „înaltului” ;
Capitolul X. Gabriel Liiceanu. Tentaţia autoproiecţiei: 10.1. Etic şi ironic în Jurnalul de la Păltiniş; 10.2. Revoluţia democrată şi separaţia discursivă public-privat; 10.3. Angoasa şi turnura literară;
Capitolul XI. Milan Kundera. Discursul proiectiv ca analiză a posibilităţilor existenţiale: 11.1. Romanul ca „explorare” existenţială; 11.2. Istoria creează contrapunctul; 11.3. Conspiraţia împotriva intimului; 11.4. Arta subversivă şi orientarea către prezent a discursului heteronom;
Capitolul XII. Michel Houellebecq. Schimbarea temporalităţii: 12.1. Un rezumat al istoriei;
12.2. Asumarea proiectivă: problema naratorului-clonă; 12.3. Falsa orientare utopică a discursului; 12.4. Raportarea la sistemul occidental şi problema libertăţii;
Concluzii;
Bibliografie;
Indice;
Abstract;
Résumé
Arthur Suciu (n. 1974, la Suceava) este scriitor și lector universitar la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde predă cursuri din domeniul științelor comunicării. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și programul de studii aprofundate în Filosofie teoretică al Universității din București. Este doctor în științele comunicării (SNSPA, 2013). A desfășurat, în București, o lungă activitate în jurnalism și copywriting politic.
A publicat numeroase articole și studii științifice în reviste și volume colective. De asemenea, a scris editoriale și analize politice pentru Ziarul Financiar, Cadran Politic, blogurile Adevărul etc. și a realizat emisiunea City Talk, la Radio City FM din București. A publicat eseuri şi cronici literare în revistele „Cultura”, „Convorbiri literare”, „Bucovina literară” și „Argeș”.
A obţinut premiul pentru debut în literatură acordat de revista „Convorbiri literare” pentru romanul În gaură. Cărți publicate: Contribuții la apocalipsă (2008), Fericirea în vid (2012), Discursul autonom. Strategii de comunicare (2013, 2023), În gaură (2016), Pierdut între medii (2020), Drumul către viața privată. Interpretări ale discursului politic postcomunist (2009, 2020), Cel care așteaptă (2021), O nouă pantă (2023).
