Descriere
Sumar
Despre autori
Volumul de faţă reuneşte lucrările prezentate la colocviul „Figuri ale vulnerabilităţii existenţiale. De la uitarea de sine la uitarea fiinţei”, organizat de Societatea Română de Fenomenologie şi Centrul de Studii Fenomenologice în luna octombrie 2012, la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Se regăsesc aici o serie de studii consacrate unui „registru” aparent minor al vulnerabilităţii umane, care ar putea fi înscris, la o primă vedere, în rândul pseudopatologiilor vieţii cotidiene: este vorba de uitare şi de diversele ei configuraţii fenomenale. De la banalul lapsus memoriae pe care îl cunoaştem cu toţii, trecând prin amneziile istorice în care ne complacem în aceşti ani, până la uitarea fiinţei care ne afectează la un nivel destinal – aceste expresii ale uitării, dar şi multe altele, prezente la nivel psihic, istoric şi existenţial, atestă omniprezenţa ei neliniştitoare.
Nietzsche: Nihilism şi figuri ale uitării, Uitare şi vulnerabilitate. Augustin în lectura lui Heidegger şi a lui Ricœur, Idei de atac şi atingeri vătămătoare, Déjà vu. O interpretare fenomenologică, Suferinţa şi moartea în comunismul românesc. Relevanţa lor pentru lumea actuală etc.
Paul Marinescu (n. 1979) este doctor în filozofie (2011) al Universităţii din Bucureşti şi Universităţii
Jean Moulin Lyon 3, cu o teză (în cotutelă) intitulată „La problématique
de l’universalité de l’herméneutique”. Bursier al Agenţiei Universitare a
Francofoniei (2005-2008) şi al Ministerului francez pentru cercetare şi
noi tehnologii (2004). Premiul „Cotutelle de thèse” acordat de Asociaţia
Amis de l’Université de Lyon (2006). În prezent este cercetător al
Institutului de filosofie "Alexandru Dragomir" la Societatea Română de
Fenomenologie. Traduceri din limba franceză: Paul Ricoeur, "La şcoala
fenomenologiei", Humanitas, 2007 (în colaborare); Jean Sévillia, "Corectitudinea
morală", Humanitas, 2009 (în colaborare). Lucrări editate: "Timp, memorie şi
tradiţie. Studii de fenomenologia istoriei", Zeta Books, 2012 (în colaborare). Membru al Centrului de
Studii Fenomenologice, Bucureşti şi al Institutului de Cercetări Filosofice
din Lyon. Arii de interes: hermeneutică, fenomenologie, psihanaliză.
Christian Ferencz-Flatz (n. 1981) este cercetător în filosofie
al Institutului Alexandru Dragomir la Societatea Română de
Fenomenologie. Şi-a susţinut doctoratul în 2008, la Facultatea de
Filosofie a Universităţii din Bucureşti, cu teza: „Situaţie şi relevanţă.
Deconstrucţia heideggeriană a conceptului de «valoare»”. A publicat
studii în "Husserl Studies", "Studia Phaenomenologica", "Phänomenologische
Forschungen" ş.a. A tradus în limba română lucrări ale lui Martin Heidegger
("Ontologie. Hermeneutica facticităţii") şi Edmund Husserl ("Idei privitoare la o
fenomenologie pură şi la o filozofie fenomenologică", "Experienţă şi judecată", "Criza
ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală"). Este autorul volumului
"Obişnuit şi neobişnuit în viaţa de zi cu zi. Fenomenologia situaţiei şi critica
heideggeriană a conceptului de valoare" (Humanitas, 2009). Arii de interes:
fenomenologia experienţei situaţionale, teoria imaginii şi a
cinematografului.