Descriere
Sumar
Despre autori
Analiza propusă în această carte se situează la intersecţia dintre relaţionare ca fenomen psihosocial şi procesele psihice individuale şi se încadrează în domeniul larg al paradigmei socio-cognitive în educație. Au fost luate în considerare în mod special modalităţile prin care interacţiunile dintre profesor şi elev influenţează învățarea şi performanţele acestora din urmă. Conceptul cheie al lucrării este competenţa relațională, întreaga lucrare fiind gândită şi structurată în jurul acestuia. Atingerea scopului şi încadrarea în normele socialului devin două din criteriile fundamentale de evaluare a comportamentului relațional competent. Pe lângă aspectele vizibile ale competenţei relaţionale (comportamentele de interacţiune şi de comunicare socială), sunt explorate teoretic și experimental procesele cognitive de producere și procesare a mesajului și sunt evidențiate implicațiile (in)competenței relaționale a cadrelor didactice asupra performanţelor sociale şi academice ale elevilor.
Prefaţă (Luminiţa Iacob);
Introducere;
1. Competența – delimitări conceptuale și particularități în cadrul profesiei didactice;
1.1. Delimitări şi determinări semantice;
1.1.1. Competenţă vs. Aptitudine;
1.1.2. „Competence” vs. „Competency”;
1.1.3. Competenţă vs. Eficienţă;
1.1.4. Competenţă vs. Performanţă;
1.1.5. Competenţă vs. Profesionalism;
1.1.6. Competenţă vs. Expertiză;
1.2. Abordări integrative ale competenţei;
2. Competența relațională;
2.1. Caracteristici generale;
2.2. Modele teoretice ale relaționării competente;
2.3. Repere definitorii ale competenţei relaţionale;
2.4. Criterii de evaluare a competenței; relaționale: adecvarea și efectivitatea;
3. Relaționare competentă și performanță școlară;
3.1. Conceptualizarea relației profesor-elev;
3.2. Performanțele şcolare ale elevilor – determinanți individuali și relaționali;
3.3. Conceptualizări ale distanței relaționale dintre profesor și elev;
3.3.1. Ataşamentul – pattern-uri relaţionale şi performanţă şcolară;
3.3.2. Relatedness – conexiune relaţională și sentimentul apartenenței;
3.3.3. Immediacy – proximitatea fizică și psihică
3.4. Studiu empiric: Immediacy și competență didactică;
3.4.1. Metodologia de cercetare;
3.4.2. Rezultate obţinute;
3.4.2.1. Testarea ipotezei specifice 1;
3.4.2.2. Testarea ipotezei specifice 2;
3.4.2.3. Testarea ipotezei specifice 3;
3.4.2.4. Testarea ipotezei specifice 4;
3.4.3. Analiza rezultatelor cercetării;
3.4.4. Concluziile cercetării;
4. Comunicarea ca proces de relaţionare socială:
4.1. De la receptarea la procesarea şi producerea mesajului;
4.2. Receptarea și procesarea mesajului;
4.2.1. Ascultarea, decodarea şi înțelegerea mesajului;
4.2.2. Încălcarea expectanțelor interlocutorilor și competența comunicațională;
4.2.3. Inferențele cognitive în procesarea mesajului;
4.3. Producerea mesajului: exprimarea intenţiilor şi atingerea scopurilor;
4.3.1. Orientarea către scop și structurarea acțiunii comunicaționale;
4.3.1.1. Teoria scop-plan-acţiune;
4.3.1.2. Teoria structurării acţiunii;
4.3.2. Particularități ale producerii mesajului;
4.3.3. Comunicarea așteptărilor sau feedforward;
5. Studiu empiric – dimensiunea relațională a personalității cadrelor didactice și eficiența activității acestora;
5.1. Metodologia de cercetare;
5.2. Prezentarea rezultatelor obţinute;
5.2.1. Testarea ipotezei specifice nr. 1 – Asumarea succesului şi asumarea eşecului;
5.2.2. Testarea ipotezei specifice nr. 2 – Dimensiunea social-relaţională şi responsabilitatea asumată faţă de succesul şi eşecul elevilor;
5.2.3. Testarea ipotezei specifice nr. 3 – Dimensiunea motivaţională şi responsabilitatea asumată pentru succesul elevilor;
5.2.4. Testarea ipotezei specifice nr. 4 – Eficiența autopercepută a cadrului didactic şi responsabilitatea asumată pentru succesul elevilor;
5.2.5. Testarea ipotezei specifice nr. 5 – Dimensiunea relațională și eficacitatea autopercepută a cadrului didactic;
5.2.6. Testarea ipotezei specifice nr. 6 – Dimensiunea motivațională și eficacitatea autopercepută a cadrului didactic;
5.3. Analiza rezultatelor cercetării;
6. Competență vs. incompetență în câmpul educațional;
6.1. Surse de (in)competență relațională a cadrelor didactice;
6.1.1. Perspectiva distanței interpersonale;
6.1.2. Perspectiva teoriilor producerii şi procesării mesajului;
6.1.2.1. Producerea mesajului;
6.1.2.2. Procesarea mesajului;
6.1.3. Perspectiva criteriilor de adecvare şi efectivitate;
6.2. Competența relațională la elevi;
6.3. Strategii de îmbunătăţire a competenţei relaţionale a cadrelor didactice;
6.3.1. O perspectivă holistă asupra competenţei
6.3.2. Competențele şi expertiza;
6.3.3. Reflexivitatea şi capacitatea de a teoretiza;
7. Consideraţii finale;
8. Anexe;
Bibliografie
Luciana Frumos (n. 1975, Suceava) este doctor în ştiinţele educaţiei, cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde, din 2002, susţine cursuri şi seminarii de pedagogie şi psihopedagogie specială. A fost inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi și are o experienţă importantă în învăţământul special şi special integrat. Domeniile de competenţă sunt comunicarea educaţională, competenţa didactică, teoria educaţiei şi teoria instruirii, educaţia incluzivă, psihopedagogia deficienţelor senzoriale. A mai publicat Educația specială. Ghid metodologic (coautor, Polirom, 2016), precum și studii în volume colective şi reviste de specialitate, dintre care amintim: „Noi/ei românii” – clivaje în reprezentarea etnoidentitară (coautor, Polirom, 2002), Teachers’ Sense of Efficacy and Responsibility for Students’ Outcomes (2015, „Journal of Innovation in Psychology, Education and Didactics”), Educaţia timpurie incluzivă (Polirom, 2016).
