Aspectul psihologic al războiului

D. Caracostea

Descriere Sumar Despre autori

Ediţie revăzută, studiu introductiv, note şi bibliografie de Eugenia Bîrlea. Prefață de Ioana Bot.
Volumul de faţă restituie una dintre cele mai puţin cunoscute scrieri ale lui Dumitru Caracostea. Autorul este, el însuşi, o figură a ideilor literare româneşti intrată de mult într-un con de uitare nedrept, înainte de toate, cu peisajul ideilor literare din singura perioadă de normalitate pe care o cunoaşte lumea românească a secolului trecut – perioada interbelică.

Studiu introductiv. Armata română și Școala Superioară de Război în pragul primei conflagrații mondiale; Aspectul psihologic al războiului - Psihologia ca fundament al artei de a cunoaşte şi conduce, Factorii sufleteşti ai înfrângerii: I. Locul emoţiilor şi al instinctului de conservare în viaţa sufletească II. Frica şi prilejurile care o sporesc; Factorii sufleteşti ai victoriei: I. După înfrângere II. Instinctele de proprietate şi de familie. Nevoia de dreptate socială II. Deprinderea şi automatizarea mişcărilor IV. Conştiinţa solidarităţii V. Şeful VI. Prevenirea… VII. Ura VIII. Interpretarea psihologică a unei lupte celebre IX. O şcoală militară în timpul refacerii X. Onoarea şi datoria XI. Psihologia mulţimii XII. Experienţa religioasă a războiului

Dumitru Caracostea (1879-1964), critic și istoric literar, a fost elev al lui Titu Maiorescu și profesor de literatură română la Universitatea din București. A fost, de asemenea, fondatorul Institutului de Istorie Literară și Folclor (1933), director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă (1941-1944). Deși principalele mize ale studiilor sale (majoritatea, publicate în perioada interbelică) sunt de domeniul teoriei literare, D. Caracostea a rămas în percepția istoriei noastre literare mai degrabă ca eminescolog (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Simbolurile lui Eminescu, 1939; Creativitatea eminesciană, 1943), stilistician (Expresivitatea limbii române, 1942) și folclorist (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924; Balada poporană română, 1932; Poezia tradițională română, I-II, 1969). Pus la index sau citat cu reticență în perioada comunistă (din cauza opțiunilor sale politice, pentru care a și fost arestat și deținut în închisoarea de la Sighet, fără a fi judecat, între 1950 și 1955), el este autorul unor conceptualizări deosebit de interesante pentru teoria formalismului interbelic, prin care ideile literare românești ating un punct maxim de înnoire.