Descriere
Sumar
Despre autori
Ediţia a II-a. Seria Opere Alexandru Zub. Volum publicat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.
Lucrarea are în vedere, sub raport istoriografic, ultima etapă a mişcării ce făcuse revoluţia şi a structurat România modernă, mişcare încheiată după unii la 1859-1860, după alţii la 1863 întemeierea „Junimii” sau chiar la 1867 apariţia „Convorbirilor literare”. În urma unui examen atent al izvoarelor şi al studiilor referitoare la această perioadă, sunt formulate răspunsuri cu privire la locul deţinut de istoriografie într-o atare epocă, dominată de factorul politic, urmărind iniţiativele, metodele, rezultatele acesteia; de asemenea, sunt analizate ideile generale care, definind statutul disciplinei, se degajă din analiza principalelor scrieri istorice, evidenţiind ecoul acestora în epocă.
Cadrul social-politic şi obsesia istorista a epocii, Tendinţe şi orientări in istoriografia postpaşoptista, Deziderate şi înfăptuiri, Orizont teoretic şi metodologic
Alexandru Zub (n. 1934, Vârfu Câmpului, județul Botoşani) este istoric, membru al Academiei Române din 2004. Membru al Asociației Istoricilor Europeni, al Asociației Istoricilor Americani, al Societății Internaționale pentru studiul Timpului, al Comisiei Internaționale de Istoriografie; cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, conferit de guvernul francez. La Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, din opera academicianului Alexandru Zub, au apărut următoarele titluri: "Romanogermanica. Secvenţe istoriografice", "Cunoaştere de sine şi integrare", "Ilie Minea (monografie)" şi "Ion Nistor (monografie)". A coordonat, împreună cu Adrian Cioflâncă, volumele colective: "Cultură politică şi politici culturale în România modernă" şi "Globalism şi dileme identitare – perspective româneşti. Culegere de studii" şi a editat volumul "Identitate/ alteritate în spaţiul cultural românesc - cu ocazia celui de al XVIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, Montréal, 1995. Culegere de studii". Din Seria Opere Alexandru Zub a mai aparut "Mihail Kogălniceanu istoric", ed. a II-a.