Descriere
Sumar
Despre autori
Transformarea pe care aventura lui Alexandru cel Mare şi consecinţele ei au produs-o în mentalitatea grecilor, răspândirea pe care a cunoscut-o gândirea lor, numeroasele descoperiri făcute de savanţi, gânditori şi artişti în toate domeniile evidenţiază originalitatea şi importanţa istorică a unei epoci deschise de întâlnirea între greci şi civilizaţiile Orientului Apropiat şi Mijlociu. „Prin uluitoarea aventură a lui Alexandru, Grecia şi odată cu ea lumea antică par a bascula şi iată că, dintr-o dată, un tânăr cuceritor, străbătând şi supunând nesfârşitele întinderi ale Orientului Apropiat şi Mijlociu, pune stăpânire pe un imperiu cu o civilizaţie străveche, crede că va deschide elenismului predominanţa universală. Iluzia va dura însă la fel de puţin ca şi viaţa aceluia care, visând să domine lumea, nu se temea, în fiecare bătălie, să înfrunte toate primejdiile. Eroul dispare, dar amintirea sa va dăinui în inimile oamenilor şi va obseda visurile marilor căpitani dornici să-l imite.” (F. Chamoux)
Greci, barbari şi tendinţe hegemonice, Întâlnirea marilor culturi în imperiul lui Alexandru cel Mare, Grecii. Organizarea statală şi filosofia politică, Greci şi barbari. Imaginea celuilalt, Imperiul macedonean ca sinteză culturală, Alexandru cel Mare, creatorul imperiului universal, Alexandru cel Mare. Mitizarea unui personaj istoric etc.
Irina Frasin, cercetător ştiinţific la Academia Română, Filiala Iaşi, şi asistent universitar (colaborator) la Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, este doctor în filosofie (Filosofia Culturii).