Descriere
Sumar
Despre autori
Ediția a II-a revăzută și adăugită. Traducere de Maria Pavel. Ediţie, studiu introductiv, notă asupra ediției, note, comentarii şi indice de Ion Toderaşcu.
«Revenirea lui Gh.I. Brătianu în prim-planul istoriografiei româneşti, acolo unde îşi află locul, după o lungă perioadă de excomunicare, este un act de justiţie încă nefinalizat. Iniţiată din exterior (München, Paris, Evry, apoi Montpellier), acţiunea de restituire a operei ilustrului istoric a continuat în centrele academice din ţară (Bucureşti, Iaşi, Cluj) şi a dezvoltat un interes cu totul particular. Valoarea ştiinţifică, originalitatea discursului său, înnoirea metodologică, spiritul polemic, dar desăvârşit academic, fară accente pătimaşe, toate acestea au fost dublate de preocuparea pentru omul Gh. I. Brătianu, care s-a lăsat atras de imperativele timpului şi a apărat interesele ţării şi ale neamului său.
Medievist cu vocaţie universalistă, Gh. I. Brătianu s-a orientat, din deceniul al patrulea, sub influenţa factorilor politici contemporani, spre istoria naţională. Unitatea românească se înfăptuise cu multe sacrificii. Războiul a fost o mare durere care a adus o mare împlinire. România, constituită după marele război aşa cum cerea principiul naţionalităţilor, era ameninţată cu destrămarea. „Poftele duşmane” cultivau un revizionism tot mai agresiv. După mărirea din 1918, a venit prăbuşirea graniţelor din 1940. În anii când se profila primejdia şi când aceasta devenise fapt împlinit, Gh. I. Brătianu a apărat drepturile României nu numai prin acţiuni politice, civice, ci şi prin discursul istoric. A ştiut să împace exigenţele cercetării cu aderarea la programul naţional.[...]
Reeditarea aceasta a fost gândită ca o formă de cinstire a unui moment apoteotic, Centenarul României Mari, România lui Ferdinand I (1918-2018).
Originile și formarea unității românești, discurs istoriografic la care Gh. I. Brătianu a reflectat îndelung, a apărut în 1943, moment de mare cumpănă pentru România, când unitatea națională, finalizată cu mari sacrificii în 1918, fusese dezmembrată prin „dreptul forței”, în „anul de urgie și de cumplită umilință 1940”.
De aceea, cititorul este sfătuit să se întoarcă în timp, la momentul când această carte a fost scrisă, contextul istoric al anilor 1940-1941, și să se raporteze la atmosfera acelor ani de tristețe națională.» (Ion Toderașcu)
Gheorghe I. Brătianu. Unitatea românească – discurs istoriografic (Studiu introductiv de Ion Toderașcu); Notă asupra ediţiei (Ion Toderașcu); Introducere; Cartea întâi. ELEMENTELE UNITĂŢII Capitolul I. SPAŢIUL ȘI SENSUL UNITĂŢII ROMÂNEŞTI: Datele geografice. Interpretarea istorică. Tezele maghiare, rusești, bulgare. Consideraţii geopolitice: muntele și marea, factori ai istoriei românești. Spaţiul de securitate al unităţii românești. Capitolul II. ORIGINILE: Unitatea carpato-dunăreană în epoca dacă și romană. Amprenta latină. Problema continuităţii: argumentele lui Alföldy și obiecţiile pe care le ridică. Cercetările lingvistice; datele etnografice. Sensul geografic al numelor etnice în Evul Mediu; sensul lor social. Cele mai vechi mărturii. Cartea a doua INSTINCTUL UNITĂŢII Capitolul III. FORMAREA STATELOR ROMÂNEŞTI: Condiţiile politice generale în Evul Mediu timpuriu: între Bizanţ, bulgari și maghiari, din secolul al IX-lea până în secolul al XI-lea. Vlahii din Balcani și Imperiul vlaho-bulgar al Asăneștilor. Românii din Transilvania și întemeierea principatelor Ţara Românească și Moldova: legendă și istorie. Capitolul IV. MISIUNEA ISTORICĂ A STATELOR ROMÂNEŞTI, CONDIŢIE A UNITĂŢII LOR: Raţiunile dualităţii politice a statelor românești. Cruciada, factor al unităţii. Efortul principatelor române și al regatelor Ungariei și Poloniei. Conștiinţa misiunii de cruciadă în corespondenţa diplomatică a domnilor Moldovei și Ţării Românești în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Unitatea de acţiune realizată de Mihai Viteazul și valoarea sa istorică. Capitolul V. DEZMEMBRARE TERITORIALĂ ŞI UNITATE SPIRITUALĂ: Contrastul între fapte și idei: dezmembrările teritoriului românesc în epoca modernă. Progresele unităţii spirituale: unitatea lingvistică; conștiinţa originii latine: umaniști și cronicari. „Dacia” în proiectele diplomaţiei europene în secolul al XVIII-lea și în epoca napoleoniană. Cartea a treia CONȘTIINŢA UNITĂŢII Capitolul VI. DEŞTEPTAREA NAŢIONALITĂŢII ROMÂNE: Rolul bisericii uniate din Transilvania. Revendicările și revolta românilor: Supplex Libellus Valachorum. Deșteptarea ideii naţionale în principate; regimul Regulamentului Organic. Revoluţiile de la 1848 în Transilvania și în Principate. Acţiunea emigraţiilor. Războiul din Crimeea. Congresul de la Paris și Unirea Principatelor. Capitolul VII. ETAPELE UNITĂŢII POLITICE: Problema unităţii românești integrale sub domnia principelui Cuza: negocierile din 1859 și din 1863. Situaţia românilor din Transilvania înainte și după dualismul austro-ungar din 1867. România în războiul din Orient din 1877-78 și la Congresul de la Berlin: Basarabia și Dobrogea. Politica externă a lui Carol I și iredentismul românesc. Criza balcanică și Consiliul de Coroană din 3 august 1914. Capitolul VIII. DESĂVÂRŞIREA UNITĂŢII: Problema unităţii românești în negocierile cu Puterile Aliate (1914-1916). România în războiul din 1916-1918. Întoarcerea Basarabiei. Unirea românilor din Bucovina, Transilvania și Ungaria cu regatul. Unitatea românească în faţa Conferinţei de Pace din 1919. Războiul contra bolșevismului și campania din Ungaria (1919). Tratatele din 1919-1920 și adevărata lor semnificaţie pentru realizarea unităţii. Concluzii; Rezumat chronologic; Bibliografie sumară; Lista planșelor; Lista vinietelor; Lista hărţilor; Indice onomastic (Ion Toderașcu).
Gheorghe I. Brătianu (n. 28 ianuarie 1898, Ruginoasa, jud. Iași – d. 23 sau 27 aprilie 1953, în închisoarea de la Sighet). Istoric și om politic. A urmat cursurile Facultății de Drept la Universitatea din Iași (1917 1919), apoi, la Sorbona și la École Pratique des Hautes Études din Paris (1920 1921). Doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuți și doctor în litere la Paris. Profesor la Universitatea din Iași (1923 1940) și la Universitatea din București (1940 1947). Profesor la Școala Superioară de Război din București (1942 1943). Director al Institutului de Istorie Universală „N. Iorga” din București (1941 1947). Membru cores¬pondent al Academiei Române (1928) și membru titular (1942). Gh. I. Brătianu a luptat în ambele războaie mondiale, pentru întregirea și reîntregirea României. Experiența lui de „soldat disciplinat” a fost descrisă în notele de front: File rupte din cartea războiului (1934) și Notes sur un voyage en Crimée. A fost membru al Partidului Național Liberal (1926) și a condus o disidență liberală (numită „georgistă”). Gh. I. Brătianu a fost un savant care și a probat valoarea foarte devreme. În 1928, la numai 30 de ani, a fost ales, în urma Congresului Internațional de științe istorice de la Oslo, în Comitetul Internațional al Istoricilor, împreună cu N. Iorga. A fost membru al Institutului „Kondakov” din Praga și al Societății Regale de Științe și Litere din Boemia. A primit titlul de Doctor honoris causa al Universității din Bonn. Direcții fundamentale de cercetare: originea și continuitatea românilor, originile și formarea unității românești, tradiția istorică despre constituirea statelor românești, geopolitica și geoistoria, istoria economică și socială a Bizanțului, o nouă viziune asupra istoriei universale. Lucrări fundamentale: Une énigme et un miracle historique: le peuple roumain (1937), Origines et formation de l’unité roumaine (1943); Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești (1945); Sfatul domnesc și adunarea stărilor în Principatele Române (finalizată în 1947, apărută în 1977); La mer Noire. Des origines à la conquête ottoman (finalizată în 1948, apărută în 1969). Fișierul bibliografic al lui Gh. I. Brătianu însumează 284 de titluri.
Ion Toderaşcu (n. 1938, Urecheşti, jud. Bacău) este specialist în istoria medievală a românilor şi în istoria Bizanţului, moştenirea bizantină în Ţările Române, epoca lui Mihai Viteazul şi ecourile europene ale acestei domnii. Profesor, timp de 46 de ani, din octombrie 1962 până la 1 octombrie 2008, la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Bursă la Universitatea din Gand (Belgia). Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru contribuţii la volumul „Iaşi 1600-1859-1918”, apărut la Editura Junimea din Iaşi în 1983. Alte cărţi publicate: Permanenţe istorice medievale. Factori ai unităţii româneşti, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2006; Etnie şi confesiune în Moldova medievală, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2006. Profesor Emeritus al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
