Descriere
Sumar
Despre autori
Relaţiile dintre cele două state, păstrate timp de două decenii într-un climat agresiv sau indiferent, au câştigat o altă perspectivă la sfârşitul anului 1963, odată cu gestul simbolic al ridicării reprezentanţelor diplomatice din cele două capitale la statutul de ambasade. Peste câteva luni, în vara anului 1964, România a fost primul stat membru al blocului sovietic care a trimis la Paris o delegaţie guvernamentală condusă chiar de către preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer. A fost semnalul unui nou ritm ce se dorea impus relaţiilor franco-române, iar anii următori au confirmat această speranţă.
Premise şi factori în dezvoltarea relaţiilor franco-române, Conţinutul relaţiilor dintre Franţa şi România în perioada 1964-1968, Apogeul relaţiilor franco-române: vizita lui Charles de Gaulle, preşedintele Republicii Franceze, în România (14-18 mai 1968); Franţa, România şi crizele internaţionale etc.
Dan Constantin Mâţǎ este avocat şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Are o dublă de formaţie, de istoric şi jurist, absolvind facultăţile de Istorie şi Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. In perioada 2002-2006 a susţinut la Facultatea de Istorie seminarii privind diverse teme din istoria contemporană postbelică. A elaborat între anii 2003-2009 teza de doctorat în regim de cotutelă între Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea din Angers cu tema „Relaţiile franco-române în perioada 1964-1968”, apreciată cu distincţia Magna Cum Laudae şi calificativul très honorable.