Descriere
Sumar
Despre autori
Editie bilingvă. Traducere, note si comentarii, bibliografie, indice de Claudia Tărnăuceanu.
Anul 70 a. C. reprezintă unul dintre momentele importante ale carierei oratorice ciceroniene. Câştigarea procesul împotriva lui Verres (fost guvernator al provinciei Sicilia), la care Cicero a pledat în calitate de acuzator, îi va aduce oratorului recunoaşterea deplină a meritelor sale ca avocat şi primul loc între cei mai talentaţi vorbitori ai vremii sale (poziţie deţinută până atunci de marele său rival, Hortensius). Celebrele discursuri contra lui Verres, dintre care doar primul a fost rostit la procesul propriu-zis, atent elaborate, după toate regulile artei retorice, prezintă un interes deosebit, constituind, în opinia lui J. Humbert, „l’actio totale”, seria completă a unor discursuri de acuzare rostite la un proces important. De o factură aparte, aflat în deschiderea seriei Verrinelor, se distinge o cuvântare rostită nu la procesul prorpiu-zis, ci într-o dezbatere preliminară, îndreptată nu contra lui Verres, ci împotriva unui oarecare Quintus Caecilius Niger. Oraţia este cunoscută îndeobşte sub denumirea de In Q. Caecilium oratio quae divinatio dicitur sau, mai scurt, Divinatio in Quintum Caecilium.
Sensul juridic al termenului "divinatio", Divinatio in Caecilium, IN Q. CAECILIUM ORATIO quae divinatio dicitur (textul în limba latină), Discursul împotriva lui Q. CAECILIUS numit "divinatio" (traducerea în limba română), note, comentarii etc.
Marcus Tullius Cicero (106 î.Hr. – 43 d.Hr) a fost unul din cei mai străluciţi oratori latini. Filosof şi om politic marcant al Romei, Cicero a influenţat prin opera sa, redescoperită în perioada Renaşterii, stilul retoricii şi literaturii până în secolul XIX. Principalele opere: In Verrem, In Catilinam I-IV, Philippicae, De Oratore, De Re Publica, De Legibus, De Finibus, De Natura Deorum, De Officiis.