Descriere
Sumar
Despre autori
Ediția I, îngrijită de Alexandru Sălceanu.
Lucrarea readuce în atenţia publicului unul dintre cele mai cunoscute cursuri ținute la Universitatea din Iaşi de acad. Dragomir M. Hurmuzescu. Prezentul curs de Electricitate, predat la Iaşi primei promoţii de învăţământ superior electrotehnic, ar putea fi audiat şi astăzi, pentru că valoarea îi conferă actualitate, fiind o materializare a crezului existenţial al savantului: ”să lucrez în viaţa mea tot numai pentru dezvoltarea învăţământului şi a ştiinţei”.
Electricitatea; Descărcarea continuă sau curentul electric; Electromagnetismul; Magnetismul; Electrodinamica; Inducţia; Descărcări în vid; Descărcarea oscilatorie; Curentul alternativ
Dragomir M. Hurmuzescu (1865-1954) a fost una dintre personalitățile de prim rang ale științei românești: fizician, inventator, colaborator al soţilor Marie şi Pierre Curie, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române. A fost fondatorul învăţământului electrotehnic din România.