Descriere
Sumar
Despre autori
Ediție on-line: volumul este disponibil aici.
Volumul, editat în limba engleză, integrează rezumatele lucrărilor ştiinţifice prezentate la cea de-a VII-a ediție a Conferinței Internaționale de Arheologie a Peisajului (Iași, Suceava, 10-15 septembrie 2022), prima ediție care se desfășoară în Europa de Est. Pornind de la faptul că arheologia peisajului este o disciplină care alunecă în mod natural prin granițele disciplinare dogmatice, organizatorii au decis că cuvântul care ar descrie cel mai bine manifestarea ar fi ÎMPREUNĂ. Conferința este organizată de facultățile de Istorie, Geografie, Biologie și de Centrul de Cercetare Arheoinvest din cadrul UAIC, în colaborare cu Filiala Iași a Academiei Române, Complexul Muzeal Național Moldova, International Association of Landscape Archaeology, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Asociația de Geografie Aplicată GEOCONCEPT și Platforma de Cercetare pentru Dezvoltarea Rurală.
Online edition, open access here.
This volume reunites the abstarcts of the papers presented at The 7th edition of the Landscape Archaeology Conference (Iași, Suceava, September 10-15, 2022), first edition to take place in Eastern Europe. Starting from this realisation and the fact that landscape archaeology is a discipline that naturally glides through dogmatic disciplinary boundaries, the organizers have decided that the word that would best describe their meeting in Iași would be togetherness. Around this word the organizers have gathered other seven that define the six themes of the conference. The first is Responsibility as it relates to our duty of paying attention not only to our immediate moment of existence but also to the identification and assessment of anthropic pressure on both built and natural landscapes. The second, Defragmentation, is an invitation to explore the different ways in which various thought traditions mold the way we think about humans, time, and landscapes. The third, Integration, defines the third theme and it shifts the focus towards contributions exploring the interrelationship of human and natural systems. The fourth word is Sensitivity: this theme forgoes rationality and is an opportunity to look at landscapes as affective rather than rational constructs. The theme of fifth and sixth words, Explanation and Comprehension, represents an opportunity to examine landscapes starting from quantifiable attributes to cultural constructs. The final theme is defined by Cooperation: as Landscape Archaeology defies disciplinary boundaries, it poses unique challenges. Therefore, this theme welcomes contributions that focus on theoretical and technological multidisciplinary approaches to the reconstruction of past landscapes.
SESSION 01. Landscape Archaeology in the Near East;
SESSION 02A. Global Perspectives on Landscape Archaeology - Contrasting African and European Experiences. So Far, So-So: Harnessing the Potentials of GIS and Remote Sensing Applications in African Archaeological Research;
SESSION 02B. Global Perspectives on Landscape Archaeology - Contrasting African and European Experiences. Geophysical Perspectives for Reconstructing Past Environments – Communicating the Potential of Multi-Disciplinary Synergy among Prospection Methods, Laboratory Analyses and Modelling;
SESSION 03. The Long-Term Perspective on Sustainable Landscapes;
SESSION 04. People and their Scapes: Dialogues from the Global South:
Part 1. Looking Through the Scapes;
Part 2. Echoes Through the Scapes;
SESSION 06. How Does the Waterscape Influences, Affects and Infers the Human Community’s Development, Evolution, Vulnerabilities, and Resilience Over Time?;
SESSION 10. Photography and Landscape Archaeology;
SESSION 11. Long-Term Dynamics of Human-Environment Interaction: The Case of Prehistoric Multi-Layered Settlements;
SESSION 12. Roaming Through Open Landscapes: Late Pleistocene Hunter-Gatherer Adaptations in Central and Eastern Europe;
SESSION 13. Modelling the Landscape. From Predictivity to Postdictivity;
SESSION 14. High-Resolution Digital Elevation Models, GIS and Remote Sensing in Support of Landscape Archaeology Reconstruction, Dynamics and Management;
SESSION 15. Bioarchaeology: Exploring the Interrelationship of Human and Natural Systems;
SESSION 16. Landscapes as Living Archives: "Multi-Proxy" Approaches to Profiling Socio-Ecological Changes Over Time and Across Space;
SESSION 17. Affective Landscape and Rational Identities: Sensory Approaches in Landscape Archaeology;
SESSION 19. Reflections on the New Models of Economic Exploitation of the Territory and their Impact on Landscapes, and Proposals of Management from an Archaeological Perspective;
SESSION 20. Waterscape Archaeology: Multi-Scalar Human – Environment Interactions in Coastal Lagoons
George Bodi (n. 1980, Iași). Cercetător Științific gradul II în cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași. Domenii de cercetare: arheologie preistorică, arheometrie, arheologia peisajului, teoria arheologiei. Autor și coautor a cinci monografii şi a peste 40 de articole ştiinţifice.
Andrei Asăndulesei (n. 1983, Vaslui) este cercetător în cadrul Departamentului de Cercetare Interdisciplinară – Domeniul Științe, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A finalizat studiile de doctorat, în domeniul Istorie, în anul 2012, la aceeași universitate, sub îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. Domeniile de interes vizează arheologia preistorică, prospecţiunile geofizice, topografia şi cartografia arheologică, fotografia aeriană, aplicațiile GIS în arheologie. A beneficiat de stagii de cercetare la numeroase centre academice din Europa, dintre care Universitatea din Viena – Ludwig Boltzman Institute for Archaeological Prospection and Virtual Archaeology (Austria) sau, în Germania, la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen, Departamentul de geofizică. Este autor principal, sau coautor, a numeroase lucrări publicate în reviste de specialitate sau volume de studii din domeniul cercetărilor interdisciplinare în arheologie.
Codrin Dinu Vasiliu (n. 1975, Iași). Cercetător științific la Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”, al Academiei Române, Filiala Iași. Domenii de cercetare: hermneutică, teoria critică a fotografiei, cultură digitală, antrozoologie, antropologie rurală.
Marcel Mîndrescu (Boţeşti, Vaslui). Conferențiar dr. univ. habil. la Departamentul de Geografie al Facultatii de Istorie si Geografie de la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava și președinte al Asociatiei de Geografie Aplicată Geoconcept. Domenii de cercetare: geomorfologie, hidrologie (limnologie), geografia mediului, paleolimnologie, riscuri naturale și antropice și schimbări climatice. Lider al Grupului de Lucru „Carpathian Climate and Environment” susținut de Past Global Changes (PAGES), membru al consiliului științific al Science for Carpathians (S4C) și președinte al South East Europe Mountain Research (SEEMoRe-MRI). A promovat cooperarea și studiile interdisciplinare în geoștiințe în zona Carpato-Balcanică, inclusiv prin organizarea unor conferințe internaționale, care s-au concretizat prin inițierea și publicarea în calitate de editor invitat a trei volume speciale ale revistei Quaternary International.
Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba (n. 1971, Piatra Neamț). Profesor la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Domenii de cercetare: istorie socială și economică romană, arheologie romană, demografia Antichității. Autor și coautor a șapte monografii (cinci apărute la edituri internaționale) şi autor a peste 140 de articole ştiinţifice.
Ionuţ Vasiliniuc (n. 1982, Săveni, Botoșani). Lector la Departamentul de Geografie, Facultatea de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Domenii de cercetare: ştiinţa solului, geomorfologie, hazarde şi riscuri naturale. Este laureat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România. Coautor a opt monografii şi autor a peste 60 de articole ştiinţifice.