Descriere
Sumar
Despre autori
Introducere de Sergiu Bortoș
Argument științific de Adrian Hagiu
Așa cum timpul a dovedit-o, mass-media poate fi un liant care îmbină, dar și un acid care dizolvă și dezbină relațiile inter-umane și instituționale, în funcție de modul în care sunt construite și către cine sunt direcționate. Volumul prezent trebuie receptat ca o prismă prin care a fost relatată țesătura socială din Moldova, la un moment dat. Simpla prezență a unor dovezi cu privire la un act de dezinformare și alte dovezi legate de propagandă ar trebui să fie semnalul de alarmă pentru oricine este interesat de textele sau de problemele atinse în consemnările jurnalistice prezentate și cu siguranță și alte teme de interes pot fi descoperite citind volumul.
«Prin volumul de faţă, vedem o modalitate de conservare a unei memorii sociale cu privire la o instituţie din societate. Astfel, prin textele culese (…), se realizează o arheologie jurnalistică a ceea ce se putea citi în presa vremii cu privire la Biserica Catolică din Moldova. Această arheologie socială, făcută prin prisma unei publicaţii, poate fi de interes pentru specialiştii din domenii diverse, pornind de la istorie, sociologie, lingvistică, religie sau, pur şi simplu, pasionaţi şi curioşi. Volumul prezent devine un sol fertil pentru orice fel de analize, descrieri sau simple curiozităţi cu privire la modul în care mass media vremii se raporta la viaţa Bisericii Catolice, acum mai bine de o sută de ani (…).
Volumul Catolicism, alteritate religioasă și provocări sociale reflectate în ziarul ieșean „Evenimentul”.Vol. I: 1893-1907 poate fi receptat ca o lentilă prin care, citind, să se descopere şi alte teme de interes pentru cercetarea socio-umană viitoare. (Sergiu Bortoş)
STATUS QUAESTIONIS (Iosif Tamaş); Introducere (Sergiu Bortoș); Argument știinţific (Adrian Hagiu); Antologie de articole și texte din ziarul ieșean Evenimentul din perioada 1893-1907; ANEXE: Anexa I. Afară Jezuiții; Anexa II. Epistolă pastorală; Anexa III. Convorbire cu Episcopul Jacquet și Adresa Episcopului Jacquet (1898)
Iosif Tamaș (n. 1966, Iași), absolvent al Facultății de Filosofie și al Facultății de Teologie Romano-Catolică, secția didactică, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Doctor în filosofie din 2009, este asistent cercetare științifică al Institutului de Cercetări Interdisciplinare, Departamentul de Științe Socio-Umane, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat numeroase articole în reviste de specialitate, fiind preocupat de fenomenul religios și de modalitatea de exprimare și înțelegere a credinței creștine în Moldova, printre domeniile sale de interes numărându-se și cercetarea proceselor educaționale în materie de dependențe.