Descriere
Sumar
Despre autori
Urmând distincţiei făcute de clasicistul Andrei Cornea (1988) între subiect și temă, termeni adeseori confundaţi, volumul Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral are ca subiect raportarea la „discursul pastoral” – discursul instituţional creștin-ortodox, cel folosit în cult ca act liturgic și catalogat de specialiști ca fiind normat și normativ – din perspectiva celor trei probe sau mijloace ale persuasiunii identificate și validate de oratoria clasică greco-romană: ethos (caracterul, autoritatea vorbitorului) – pathos (dispoziţia în care este pus auditoriul, apelul la pasiuni) – logos (discursul care demonstrează sau pare să demonstreze). Desconsiderate sau chiar „anatematizate” de-a lungul timpului, interferenţa și valorificarea fundamentelor, conceptelor și tehnicilor oratoriei greco-romane în predicile sau omiliile creștine nu pot fi astăzi contestate – confesional sau nu – de niciun cercetător onest.
În privinţa tripticului ethos-pathos-logos, sistematizat întâia oară de Aristotel în Retorica sa și tratat mai apoi de Cicero și Quintilian, acesta a rezistat în timp, fiind și în momentul actual un reper al cercetărilor retorice și comunicaţionale. O simplă căutare pe platforme sau rețelele dedicate cercetătorilor în științe sociale și umaniste poate demonstra, dacă mai este cazul, impactul major și relevanţa celor trei categorii discursive în cercetări recente din specializări diverse: retorică, lingvistică, pedagogie, jurnalism, relaţii publice, marketing, drept, teatru, arte, teologie, psihologie etc. Putem astfel afirma, fără a greși, că tripticul aristotelic s-a impus pentru totdeauna în arta elocinţei, generând chiar și astăzi fundamente, problematizări și soluţii atât în cercetările de nișă, cât și în abordările interdisciplinare.
Urmând o altă distincţie, datorată de această dată lui Constantin Sălăvăstru, chiar din titlul cărţii a fost folosit termenul de oratorie și nu cel de retorică pentru a sublinia faptul că lucrarea vizează cu precădere latura practică, acţională, a discursurilor pastorale, în detrimentul unui demers pur teoretic. Bineînţeles, conform metodologiei de cercetare, prezentată detaliat într-un subcapitol separat al cărții, este importantă și încadrarea artefactelor în context.
Dacă am enunţat deja subiectul, care este totuși tema prezentei cercetări? Răspunsul este următorul: (re)descoperirea aplicabilităţii tripticului retoric clasic ethos-pathos-logos în cadrul discursului pastoral de ieri și de astăzi și actualizarea epistemică a acestuia în rândul actualilor emiţători și cercetători ai discursului religios creștin-ortodox.
«Cititorul primelor pagini își imaginează – dacă nu știe nimic despre autor – că se află în fața unui filolog de bună condiție clasică, care zăbovește cu anii asupra textelor pe care le are în față, îndrăgostit până la exasperare de ordine și amănunt, cu o grijă exagerată să nu lase nimic la voia întâmplării chiar și atunci când poate ar trebui, oricum, care exasperează pe toți cu nemulțumirile lui acolo unde ceilalți văd că, de departe, lucrul pare a fi bine făcut! Un fel de «bătrân dascăl» al lui Eminescu, ambiționat să șteargă colbul de pe vechile cronici...»
(Constantin Sălăvăstru)
«Lucrarea se remarcă printr-o excepțională maturitate a ideilor, a mânuirii conceptelor și a stăpânirii unui stil intelectual nuanțat și convingător. Tudorel-Constantin Rusu își afirmă o viziune proprie asupra necesității de recuperare și de conștientizare a tradiției retorice în predica ortodoxă actuală și o argumentează temeinic, dovedind cunoștinte filologice și filosofice solide.» (Rodica Zafiu)
«În mod incontestabil, o contribuție extrem de valoroasă în domeniul studiilor consacrate artei oratorice creștin-ortodoxe din spațiul românesc.» (Felicia Dumas)
«Nădăjduiesc din toată inima ca această lucrare să deschidă și mai mult înțelegerea modului în care paideia clasică poate redefini, mereu și cu substanță, înțelegerea modului în care propovăduirea poate fi recondiționată. În Hristos, în Biserică, în comunitate și cultură. » (Pr. Constantin Necula )
Notă asupra ediţiei
Argument
Capitolul I. CUM AM ALES/ M-A ALES ACEASTĂ TEMĂ DE CERCETARE?
1. Premisele
2. Subiectul și tema
3. Motivația
4. Pe umerii giganţilor. Reflectarea subiectului în literatura de specialitate internaţională şi românească
5. Un scop întreit și patru întrebări
6. Metoda de cercetare
7. Criteriile de selecţie a artefactelor
8. Corpusul discursurilor pastorale analizate, clasificarea și sistemul lor de abreviere
9. Precizări conceptuale și terminologice
Capitolul II. ORATORIA CLASICĂ ȘI DISCURSUL PASTORAL
1. Oralitate și scripturalitate în tradiţia iudeo creștină
1.1. Mărturie și mărturisire
1.2. Contextul discursiv iudaic
1.3. Contextul discursiv creștin
2. Ce este discursul pastoral?
2.1. Discursul instituţional bisericesc: specificitate, evoluţie și
tipologie
2.2. Cine poate predica?
2.3. Discursul pastoral în spectrul discursului creștin ortodox
2.4. Omilie sau predică?
3. Nucleul dur al retoricii aristotelice – reverberaţii în prezent
3.1. Cum a luat naștere tripticul ethos pathos logos
3.2. Ethos-ul sau credibilitatea vorbitorului
3.3. Pathos-ul sau apelul la emoţii
3.4. Logos-ul sau recursul la argument
Capitolul III. ETHOS UL PASTORAL: „ÎN NUMELE TATĂLUI...”
1. Ethos-ul oratoric: de la Aristotel la Cicero și Quintilian
2. De la epieíkeia la auctoritas: ethos-ul prealabil și permanent
3. Cum „vorbesc” veșmintele și obiectele bisericești?
4. Ethos-ul în discursurile pastorale de la hirotonie și înscăunare: ieri și
astăzi
5. Exordiul pastoral și ethos-ul
6. „Un anumit farmec personal”: discursul pastoral ca discurs arhetipal
Capitolul IV. PATHOS-UL PASTORAL: DE LA „IUBIŢI CREDINCIOȘI...” LA „AMIN!”
1. Conceptul de pathos în retorica clasică
2. De la moarte la viaţă: pathos-ul discursului pastoral pascal
3. Care este cea mai puternică pasiune pastorală?
4. Peroraţia și pathos-ul
5. „A pune înaintea ochilor”: discursul pastoral ca discurs
sinergico acţional
Capitolul V. LOGOS-UL PASTORAL: „EVANGHELIA ȘI SFINŢII PĂRINŢI NE SPUN...”
1. Logos-ul în retorica clasică
2. Care sunt principalele dovezi retorice pastorale?
3. Demonstraţia retorică în discursurile pastorale de criză
4. Locul logos-ului în discurs
5. „Demonstrează sau pare a demonstra”: discursul pastoral ca discurs mărturie
EPILOG
Referinţe bibliografice
Tudorel-Constantin Rusu (n. 1987), originar din Vicovu de Sus – Suceava, este cadru didactic al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice – Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Dublu licențiat – în Teologie Ortodoxă și Jurnalism –, cu studii masterale în domeniul Relații Publice și Publicitate, și-a susținut în 2023 teza de doctorat sub coordonarea profesorului Constantin Sălăvăstru. În perioada 2011-2022 a fost reporter și redactor (Ziarul Lumina, portalul doxologia.ro) în cadrul Departamentului Media și Comunicații al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În perioada 5 februarie 2018 – 31 mai 2018, în timpul studiilor doctorale, a efectuat un stagiu de cercetare la „Università degli Studi di Salerno”, Italia. În 2019 a fost unul dintre câștigătorii concursului internațional OrthPhoto Awards, fotografiile selectate fiind expuse în cadrul galei de premiere din Bialystok – Polonia. Membru în comitetele de organizare a unor manifestări academice naționale și internaționale. Domeniile de interes predilecte, în arealul cărora a activat profesional și a elaborat de-a lungul timpului mai multe articole științifice, cu participări la conferințe naționale și internaționale, sunt mass-media, media digitală, fotojurnalismul, retorică și teoria discursivității.
