Descriere
Sumar
Despre autori
Cartea propune o cale deschisă spre cunoașterea problematicii dizabilității intelectuale. Prin prisma modelelor teoretice, sunt reliefate conceptualizările actuale ale constructului de dizabilitate intelectuală, evoluția terminologiei și a reprezentărilor sociale ale dizabilității intelectuale. Precizarea rolului factorilor etiologici, reactualizarea criteriilor de evaluare, de diagnostic și stabilire a nevoilor de sprijin sunt puse în relație cu particularitățile sistemelor de suport în contextul dizabilității. Sunt evidențiate caracteristici ale curriculumului și intervențiilor pozitive impuse de dinamica relațiilor din familiile copiilor și tinerilor cu dizabilitate intelectuală. De asemenea, sunt discutate aspecte relevante despre autodeterminare și calitatea vieții, aceste constructe având un rol esențial în funcționarea autonomă a persoanelor cu dizabilitate intelectuală.
I. Introducere în psihopedagogia dizabilităţilor intelectuale
I.1. Dizabilitatea intelectuală – sensuri, semnificaţii şi interpretări
I.1.1. Sensul personal al termenului de dizabilitate intelectuală
I.1.2. Sensul public al termenului de dizabilitate intelectuală
I.1.3. Sensul critic al termenului de dizabilitate intelectuală
I.2. Definiţii ale dizabilităţii intelectuale
I.2.1. Conceptualizarea dizabilităţii de intelect din perspectiva Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)
I.2.2. Conceptualizarea dizabilităţii de intelect din perspectiva Asociaţiei Americane a Dizabilităţilor de Intelect şi de Dezvoltare (AAIDD)
I.2.3. Conceptualizarea dizabilităţii de intelect din perspectiva Asociaţiei Americane de Psihiatrie (APA)
I.3. Avantaje ale utilizării termenului de dizabilitate intelectuală
II. Dizabilitatea intelectuală: evoluţie, transformare şi perspective istorice
II.1. Perspective şi atitudini faţă de dizabilitate în Grecia
şi Roma Antică (1300 î.Hr. – 476 d.Hr.)
II.2. Evul Mediu (476-1500). Dizabilitatea: sub semnele involuţiei şi negării
II.3. Secolele XVII şi XVIII. Iluminismul. Noi modele de abordare a dizabilităţii
II.4. Secolul XIX. Apariţia educaţiei speciale
II.4.1. Contribuţia lui Itard
II.4.2. Contribuţia lui Séguin
II.4.3. Instituţii custodiale pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale
II.4.4. Prima clasificare a dizabilităţilor intelectuale. Etiologia multiplă
II.5. Secolul XX. De la tendinţe excesive de testare a inteligenţei la funcţionare autonomă şi autoreprezentare
II.5.1. Obiectivele evaluării funcţiilor cognitive
II.5.2. Mişcarea eugenică şi testarea inteligenţei
II.5.3. Depăşirea concepţiilor greşite şi identificarea abuzurilor
II.5.4. Autoreprezentare, self advocacy şi competenţele pentru
viaţă independentă
III. Evaluare şi diagnostic în contextul dizabilităţii intelectuale
III.1. Diagnostic şi evaluare clinică
III.1.1. Evaluarea clinică. Indicatori ai comportamentelor adaptative
III.1.2. Elemente de diagnostic: evaluări clinice şi testări
psihometrice
III.2. Factori asociaţi care susţin diagnosticul de dizabilitate
intelectuală
III.3. Alte elemente de diagnostic: mediul cultural şi identitatea de gen
III.4. Repere de diagnostic
III.5. Diagnosticul diferenţial
IV. Evaluarea funcţionării intelectuale şi a comportamentului adaptativ în contextul dizabilităţii intelectuale
IV.1. Funcţionarea intelectuală
IV.1.1. Evaluarea funcţionării intelectuale
IV.1.2. Eroarea de măsurare
IV.2. Comportamentul adaptativ
IV.2.1. Relaţia dintre funcţionarea intelectuală şi funcţionarea adaptativă
IV.2.2. Evaluarea comportamentului adaptativ
V. Clasificarea dizabilităţilor intelectuale
V.1. Clasificarea dizabilităţilor intelectuale realizată de Asociaţia Americană de Psihiatrie (American Psychiatric Association, APA, 2013)
V.2. Clasificarea dizabilităţilor intelectuale realizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization, WHO, 2018)
V.3. Clasificarea dizabilităţilor intelectuale realizată de Asociaţia Americană a Dizabilităţilor Intelectuale şi de Dezvoltare (American Association on Intellectual and Developmental Disabilities, AAIDD, 2021)
V.3.1. Clasificarea după criteriul intensităţii suportului şi nevoilor de sprijin
V.3.2. Clasificări realizate după limitări ale competenţelor şi comportamentelor adaptative
V.3.3. Clasificări realizate pe criteriul limitării funcţionării
intelectuale
V.3.4. Rolul judecăţii clinice în clasificarea subgrupurilor de dizabilitate intelectuală
VI. Factori etiologici ai dizabilităţilor intelectuale
VI.1. Factori biomedicali de risc ai dizabilităţilor intelectuale şi de dezvoltare
VI.1.1. Vulnerabilitatea din perioada fetală 70
VI.1.2. Factori genetici
VI.1.3. Factori medicali
VI.2. Factori de risc sociali, comportamentali şi educaţionali
VI.3. Prevenirea dizabilităţilor intelectuale şi de dezvoltare
VII. Dizabilităţi intelectuale: trăsături clinice şi psihopedagogice
VII.1. Dizabilitatea intelectuală uşoară
VII.1.2. Funcţionarea intelectuală: trăsături clinice şi psihopedagogice (ICD 11, 2019)
VII.1.3. Funcţionarea adaptativă: trăsături clinice şi psihopedagogice (ICD 11, 2019)
VII.2. Dizabilitatea intelectuală moderată
VII.2.1. Funcţionarea intelectuală: trăsături clinice şi psihopedagogice (ICD 11, 2019)
VII.2.2. Funcţionarea adaptativă: trăsături clinice și psihopedagogice (ICD 11, 2019)
VII.3. Dizabilitatea intelectuală severă
VII.3.1. Funcţionarea intelectuală: indicatori clinici şi trăsături psihopedagogice (ICD 11, 2019)
VII.3.2. Funcţionarea adaptativă: trăsături clinice şi psihopedagogice (ICD 11, 2019)
VII.4. Dizabilitatea intelectuală profundă
VII.4.1. Funcţionarea intelectuală: indicatori clinici şi psihopedagogici (ICD 11, 2019)
VII.4.2. Funcţionarea adaptativă: indicatori clinici şi psihopedagogici (ICD 11, 2019)
VIII. Sindromul Down
VIII.1. Scurt istoric
VIII.2. Etiologie
VIII.3. Aspecte neurologice
VIII.4. Condiţii medicale asociate
VIII.5. Caracteristici şi indicatori comportamentali
VIII.6. Limbaj şi comunicare
VIII.7. Perspective educaţionale
IX. Tulburările din spectrul autist. Limitări ale funcţionării intelectuale şi adaptative
IX.1. Descrierea şi diagnosticul tulburărilor din spectrul autist (TSA)
IX.2. Prevalenţa tulburărilor din spectrul autist
IX.3. Cauzele tulburărilor din spectrul autist
IX.4. Suport şi intervenţie în contextul tulburărilor din spectrul autist
X. Dizabilitatea intelectuală în sindroame şi condiţii medicale asociate
X.1. Grupul 1. Sindroame şi condiţii cu etiologie genetică
X.1.1. Sindromul X fragil
X.1.2. Sindromul Angelman
X.1.3. Hipotiroidismul congenital
X.1.4. Sindromul Cornelia de Lange
X.1.5. Sindromul Cri du Chat
X.1.6. Fenilcetonuria
X.1.7. Sindromul Prader Willi
X.1.8. Sindromul Williams
X.2. Grupul 2. Sindroame şi condiţii medicale cu etiologie non genetică
X.2.1. Hipotiroidismul congenital al mamei
X.2.2. Sindromul rubeolic congenital
X.2.3. Encefalopatie hipoxică ischemică/encefalopatie neonatală
XI. Dizabilităţi intelectuale: suport şi intervenţie
XI.1. Multidimensionalitatea conceptului de suport în contextul dizabilităţii intelectuale
XI.1.2. Suportul informal şi suportul formal în cadrul sistemelor de servicii
XI.1.3. Suportul centrat pe persoană. Suportul centrat pe familie
XI.1.3.1. Planificarea suportului centrat pe persoană
XI.1.3.2. Planificarea suportului centrat pe familie
XI.2. Schimbarea paradigmei acordării serviciilor de sprijin
XI.2.1. Implicaţiile modelului medical şi social în contextul de dizabilitate şi suport
XI.2.2. Suport educaţional centrat pe elevul cu dizabilitate intelectuală: programul personalizat de intervenţie educaţională (Individualized Educational Plan/IEP)
XII. Particularităţile curriculumului în contextele educaţionale specifice dizabilităţii intelectuale
XII.1. Achiziţia actului lexico grafic. Strategii și tehnici de predare-învăţare
XII.1.2. Decodarea fonetică şi grafică
XII.1.3. Optimizarea abilităţilor de înţelegere (comprehensiune)
XII.2. Conceptul de număr. Abilităţi de calcul şi de rezolvare a problemelor de matematică
XII.2.1. Strategii de predare a conceptului de număr
XII.2.2. Tehnici de învăţare a operaţiilor matematice de bază
XII.2.3. Metode de dezvoltare a abilităţilor de rezolvare a problemelor de matematică
XIII. Dinamica relaţiilor din familie. Intervenţia pozitivă
XIII.1. Procesul de coping la doliu
XIII.2. Patternuri comportamentale ale familiilor copiilor cu dizabilitate intelectuală
XIII.3. Intervenţia pozitivă. Un model de sprijin al familiei
XIV. Rolul autodeterminării în îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilitate intelectuală
XIV.1. Constructul de autodeterminare
XIV.2. Componentele comportamentului de autodeterminare
XIV.2.1. Capacitatea de a face alegeri între mai multe
variante posibile
XIV.2.2. Competenţe de luare a deciziilor
XIV.2.3. Abilităţi de rezolvare a problemelor
XIV.2.4. Setarea obiectivelor şi realizarea lor
XIV.2.5. Autoobservare, autoevaluare şi întărire comportamentală
XIV.2.6. Atribuirea pozitivă a eficacităţii şi a rezultatelor aşteptate
XIV.2.7. Conştientizarea de sine şi conştiinţa propriei valori
XIV.3. Conceptul de calitate a vieţii în contextul dizabilității intelectuale
XIV.4. Relaţia dintre autodeterminare şi calitatea vieţii
Bibliografie
Mihaela Cristea este doctor în științe ale educației, cu o teză despre optimizarea comportamentului de autodeterminare și explorarea rolului factorilor ecologici în îmbunătățirea autodeterminării în contexte de dizabilitate. Este cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde susţine cursurile: psihopedagogia dizabilităților intelectuale; orientarea școlară și profesională a copiilor cu cerințe educaționale speciale; logopedie; psihopedagogia dizabilităților specifice de învățare. Este profesor psihopedagog, fiind implicată în activități de terapie și suport educațional pentru elevii cu dizabilități. A publicat articole ştiinţifice în mai multe reviste de prestigiu, precum şi capitole în lucrări colective. În 2024, a publicat volumul Optimizarea autodeterminării în contexte de dizabilitate. Rolul factorilor ecologici (Editura Institutul European).
