Descriere
Sumar
Despre autori
Volumul colectiv reunește lucrările celei de a XIV-a ediții a Colocviului național al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a avut loc în zilele de 17 și 18 noiembrie 2023, cu 38 de participanți afiliați mai multor universități. Volumul cuprinde analize privitoare la înțelegerea filosofică a spațiului virtual, convocând o fenomenologie și o hermeneutică a virtualității aplicate la problematica pasajelor între două tipuri de realitate. Sunt prezente și analize care dau seama de concursul artelor și al imaginii în general la înțelegerea noilor locurile de trecere (praguri, portaluri, oglinzi etc.), indiferent dacă ele aparțin sau nu mediului virtual, fiind astfel puse în evidență noile sensuri ale condiției umane a intervalului.
«Coordonatorii acestui volum ne propun o explorare pasionantă a celor mai importante provocări pe care ni le aduce astăzi spațiul virtual. Provocări adresate realului, imaginii, identităților noastre, spațialității înseși – a căror înțelegere este mai urgentă azi ca niciodată, într-atât lumile intermediare și trecerile între ele au proliferat și au destabilizat toate reperele lumii clasice și ale filosofiei care, vreme de milenii, a dat seama de ea.» (Ciprian Mihali)
«Volumul Fenomenologia lumilor intermediare prezintă cititorilor o binevenită exegeză a experienței realității virtuale, care depășește cadrele limitate ale abordărilor strict tehnologice sau comunicaționale ale virtualității cu care suntem obișnuiți. Selecția editorială cuprinde perspective inedite asupra unor teme fundamentale ale filosofiei, care explorează nu doar înțelegerea realității virtuale ca mod autonom de existență și situare spațio-temporală, ci însăși constituirea realității în articulațiile sale adânci, precum și întrepătrunderile dintre cele două regimuri ontologice. Meditațiile pe care autorii cuprinși în acest volum le propun privesc percepția și experiența sensibilă a corporalității, constituirea și înțelegerea (i)realului, precum și dispoziția ființei umane în raport cu imaginarul și mai cu seamă cu imaginea însăși, înțeleasă ca mediator între sine și lume, între familiar și străin, între vizibil și invizibil, între ceea ce poate deveni inteligibil și ceea ce ne rămâne opac. Volumul se adresează, așadar, tuturor celor interesați de înțelegerea profundă a lumii contemporane, în care imaginea joacă un rol decisiv.» (Cristian Nae)
Introducere. Realul, virtualul și lumile intermediare ( George Bondor, Ioan Mateiciuc )
Hermeneutică și virtualitate
Ștefan Afloroaei/ Condiție intermundiară și lume virtuală
Gerard Stan/ Ființele popperiene și lumile lor virtuale naturale
Horia Vicențiu Pătrașcu/ Forme ale existenței virtuale: timpul-spațial și timpul-destinal
Liviu Costin/ Lecția de teatru. Extaz și derealizare a realității
Ioan Dura/ Virtual și real. Repere pentru o hermeneutică filosofico-teologică
Fenomenologia spațiului virtual
George Bondor/ Experiențe fluide și experiențe ale trecerii
Paul Gabriel Sandu/ Sinele în contratimp: Ființa umană ca virtualitate
Ioan Coroamă/ Conceptul de virtual la Merleau-Ponty
Gheorghe Cecan/ Prolegomene pentru fenomenologia digitalului/virtualului. Cele patru iluzii transcendentale
Codrin Dinu Vasiliu/ Dubla intenționalitate și ontologiile locale ale lumilor intermediare. Cei doi versanți intenționali ai sistemelor-lume
Politici ale spațiilor altfel
Ioan Mateiciuc/ Portaluri și treceri în cinematografie. Dezvrăjirea realității
Patricia Condurache/ Problema spațiului interior: psihicul ca imagine a heterotopiei de deviație. De la Foucault la Jung
Bogdan C. Mihăilescu/ Ideologia şi imaginarea societăţii bune
Adriana Claudia Cîteia/ Spații metairetice în mitologia greacă. Grota și personajele hibride
Experiențe imersive
Oana Camelia Șerban/ Efectul Pygmalion în epoca Netflix. Ecranul global și opera de artă
Oana Maria Nae/ Trecere și lumină – spații ale instalațiilor artistice ca mediatori mediali
Arthur Suciu/ Construcția discursului heteronom în romanul Iphuck10 de Viktor Pelevin
Delia Casiana Florea/ Imagini și heterotopii în Arhitectura lui Vitruvius
Cristina Ursu/ Metafora grafică și configurările spațiale ale înțelegerii
George Bondor (n. 1972) este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Filosofie, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Susține prelegeri de Filosofie contemporană, Fenomenologie, Cercetări hermeneutice actuale, Exegeză și argumentare în filosofie. Membru al Societății Române de Fenomenologie, este director științific al Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie și Filosofie practică al universității ieșene. Este editor fondator al revistei Meta: Research in Hermeneutics, Phenomenology, and Practical Philosophy și coordonator al colecţiei Sophia, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Cărți publicate: Locul metafizic al străinului (în colaborare cu Ștefan Afloroaei și Corneliu Bîlbă, Axis, 2003); Dansul măștilor. Nietzsche și filozofia interpretării (Humanitas, 2008) – Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române și premiul de debut acordat de Ziarul de Iași; Dosare metafizice. Reconstrucție hermeneutică și istorie critică (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2013).
Volume coordonate: Imagine şi text (în colaborare cu Cristian Nae, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2012); Sensuri ale corpului (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2011); Adevăr hermeneutic şi locuri obscure (în colaborare cu Corneliu Bîlbă, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008). Ideea europeană în filosofia românească (III) (împreună cu Ștefan Afloroaei, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2020).
Cel mai recent studiu l-a publicat în Handbook of Macrophenomenology and Social Theory, Palgrave-McMillan (Springer Nature), 2023.
Ioan Mateiciuc (n. 1986, Siret, Suceava) este doctorand în filosofia cinematografiei la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, eseist și poet, manager cultural (festivalul Folkever, Orchestra Simfonică Suceava), autor de articole și studii despre literatură și arta cinematografică.