Descriere
Sumar
Despre autori
Manualul se adresează străinilor care doresc să-şi însuşească structurile fundamentale ale limbii române specifice nivelurilor de competenţă lingvistică A1 şi A1+, conform standardelor stabilite de Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine. Lucrarea este alcătuită din nouă unităţi, fiecare unitate cuprinzând, în prima parte, texte (în special dialoguri care acoperă o gamă variată de situaţii de comunicare din universul cotidian şi din experienţa personală: Să facem cunoştinţă! Ne salutăm şi ne prezentăm; La restaurant. Ce mâncăm şi ce bem?; La cumpărături. Să cumpărăm mâncare!; Locuința mea etc.), urmate de exerciţii de vocabular prilejuite de aceste texte. În a doua parte sunt introduse noțiuni de gramatică, care sunt, mai apoi, fixate prin exerciţii variate, în a treia parte. Pentru majoritatea exerciţiilor sunt propuse modele de rezolvare în Cheia exerciţiilor, care se află la sfârşitul lucrării.
CUVÂNT ÎNAINTE
ABREVIERI
UNITATEA 1– Alfabetul limbii române
I. Alfabetul limbii române (litere și grupuri de litere)
II. Vocalele şi consoanele
III. Diftongii şi triftongii
IV. Exerciţii fonetice
UNITATEA 2 – Să facem cunoştinţă!
I. Să facem cunoştinţă! Ne salutăm şi ne prezentăm (Formule de salut la întâlnire și la despărțire
Cum ne prezentăm? Ce răspundem când facem cunoştinţă cu cineva?)
II. Gramatică
1. Pronumele personal şi pronumele de politeţe
2. Verbul a fi. Modul indicativ, timpul prezent
3. Adverbul unde şi prepoziţiile în, la, lângă, pe, sub: exprimarea locului
4. Pronumele interogativ cine: identificarea persoanelor
5. Pronumele interogativ ce: exprimarea profesiei şi a naţionalităţii
6. De unde ești? Ce ești? Ce limbă vorbești? – țări, naționalități, limbi
Verbul a vorbi. Modul indicativ, timpul prezent
7. Afirmaţia şi negaţia: da, nu, ba da
8. Structura şi intonaţia propoziţiilor interogative
III. Exerciţii
UNITATEA 3 – Prima lecție de limba română
I. Prima lecție de limba română
II. Gramatică
1. Substantivul. Genul: masculin, feminin, neutru
2. Substantivul. Numărul: singular şi plural. Formarea pluralului
3. Verbul a avea. Modul indicativ, timpul prezent
construcții fixe cu verbul a avea (a avea dreptate, a avea grijă, a avea nevoie etc.)
4. Pronumele interogativ ce: identificarea obiectelor
5. Pronumele negative: nimeni, nimic
6. Pronumele și adjectivele nehotărâte: fiecare, mulți, puțini, câțiva
7. Conjuncţiile coordonatoare copulative: şi, și … și, nici … nici (raportul de asociere)
8. Conjuncţiile coordonatoare adversative: dar, însă, iar, ci (raportul de opoziție)
III. Exerciţii
UNITATEA 4 – La restaurant. Ce mâncăm şi ce bem?
I. La restaurant. Ce mâncăm şi ce bem? (Meniul: mâncare și băutură; a-i fi foame; a-i fi sete; a-i plăcea)
II. Gramatică:
1. Articolul nehotărât şi articolul hotărât
2. Prepoziţie + substantiv (cu / fără articol hotărât)
3. Numeralele de la 1 la 19
4. Adjectivele interogative: cât, câtă, câţi, câte
5. Adjectivele nehotărâte: mult, multă, puțin, puțină
UNITATEA 5 – Ce faci astăzi?
I. Ce faci astăzi? (A. O zi de lucru
B. Exprimarea orei
C. Exprimarea datei
D. Zilele săptămânii
E. Lunile anului și anotimpurile)
II. Gramatică:
1. Verbul. Conjugarea verbelor la modul indicativ, timpul prezent
2. Verbe de mișcare + prepoziții
3. Prepozițiile: cu, fără, despre, după, peste, (în)spre
4. Numeralele de la 20
5. Numeral + substantiv (cu prepoziția de / fără prepoziția de)
6. Adverbele de timp: acum, astăzi, deseară, mâine etc.
7. Conjuncţiile coordonatoare conclusive: deci, aşadar
III. Exerciţii
UNITATEA 6 – La cumpărături
I. La cumpărături. Să cumpărăm mâncare! (A. Într-un mic magazin alimentar
B. La supermarket
C. La piață
–nume de legume și de fructe)
II. Gramatică:
1. Adjectivele calificative cu patru forme flexionare: bun, bună, buni, bune
2. Adjectivele calificative cu trei forme flexionare: mic, mică, mici
3. Adjectivele nehotărâte: tot, toată, toţi, toate
4. Pronumele și adjectivele demonstrative de apropiere: acesta, aceasta, aceştia, acestea
III. Exerciţii
UNITATEA 7 – Locuința mea
I. Locuința mea (A. Unde locuiești? – tipuri de camere într-o locuință, mobilier, aparate electrocasnice
B. La o agenție imobiliară
C. Anunțuri imobiliare)
II. Gramatică:
1. Adjectivele calificative cu două forme flexionare: mare, mari
2. Adjectivele calificative cu o formă flexionară: bleu, gri, maro etc.
3. Adjective antonime
4. Pronumele și adjectivele demonstrative de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea
5. Adjectivul posesiv: meu, mea, mei, mele
III. Exerciţii
UNITATEA 8 – Despre vacanțe și călătorii
I. Despre vacanțe și călătorii (A. Revedere după vacanța de vară – destinații de vacanță, mijloace de transport
B. La gară)
II. Gramatică:
1. Verbul. Modul indicativ, timpul perfect compus
2. Verbul. Modul indicativ, timpul viitor „literar”
3. Adverbele de loc (acasă, aici, acolo etc.) și de mod (așa, bine, încet etc.)
III. Exerciţii
UNITATEA 9 – Prin magazine. Despre îmbrăcăminte şi încălţăminte
I. Prin magazine. Despre îmbrăcăminte şi încălţăminte (Articole de îmbrăcăminte
încălțăminte
accesorii)
II. Gramatică:
1. Verbul. Modul conjunctiv, timpul prezent
2. Verbul. Modul indicativ, timpul viitor „popular”
3. Adjectivul şi adverbul. Gradele de comparaţie. Gradul comparativ
III. Exerciţii
CHEIA EXERCIȚIILOR
Iolanda Sterpu (n. 1964, Iași) este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A predat limba română în Franţa, la Universitatea Toulouse II ‒ Le Mirail din Toulouse (între 2001 şi 2003) şi la Universitatea „Jean Monnet” din Saint-Etienne (între 2005 şi 2009). A publicat volumele: Structura şi funcţiile dialogului din opera lui I.L. Caragiale (Editura Vasiliana '98, Iași, 2000); Conjugarea verbului românesc. Gramatică şi exerciţii pentru străini (Editura Junimea, Iași, 2010); Limba română pentru străini. Gramatică și exerciții (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2012, 2020, 2023). Este coautor al volumului Dicţionar de verbe româneşti. Cu traducere în limbile engleză, franceză, spaniolă, greacă modernă (Editura Demiurg, Iași, 2007).