Ecclesiastul. Introducere şi analiză morfologică a textului ebraic

Mihai Valentin Vladimirescu

Descriere Sumar Despre autori

Cuvânt-înainte de Eugen Munteanu
Cartea are un profund caracter propedeutic constând într-o amplă introducere în receptarea textului ebraic al cărţii Ecclesiatului, oferind chei hermeneutice de înţelegere a textului, dar şi o analiză morfologică, item cu item, a întregii cărţi. Volumul constituie un instrument valoros pentru cititorul pasionat de studiul limbii ebraice şi reprezintă o invitaţie la lectura aprofundată a uneia dintre cele mai dificile cărţi ale Bibliei Ebraice şi la familiarizarea cu cadrul lingvistic complex al lumii în care au fost redactate aceste scrieri.
Cititorului i se promite o călătorie în lumea enigmatică a Ecclesiastului şi o explorare excepțională a existenței umane, oferind totodată o înţelegere a influenţelor socioculturale care au modelat acest vechi text sapienţial. Disecând textul pentru a evidenţia structurile gramaticale și subtilitățile lingvistice subiacente, analiza morfologică deschide o fereastră către construcția complexă a textului ebraic, în timp ce abordarea hermeneutică dezvăluie o comoară de posibilități interpretative, evidenţiind semnificațiile profunde și mesajele atemporale ascunse în versetele sale.

Introducere; Analiza morfologică a textului ebraic al Ecclesiastului:
1.1. Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
1.2. Deșertăciunea deșertăciunilor, a spus Ecclesiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!
1.3. Care este câștigul omului din toată truda lui cu care se va trudi sub soare?
1.4. Un neam trece și un neam vine, dar pământul rămâne în veșnicie!
1.5. Soarele răsare, soarele apune și se grăbește către locul lui ca să răsară acolo.
1.6. Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord tot întorcându-se, vântul merge și se întoarce la rotirile sale.
1.7. Toți torenții merg în mare, dar marea nu se mai umple, torenții se întorc la locul din care au plecat.
1.8. Toate cuvintele grele omul nu le va putea rosti, ochiul nu se va sătura a vedea, nici urechea a auzi.
1.9. Ceea ce a fost, aceea va mai fi și ceea ce s-a făcut, aceea se va mai face și nimic nu este nou sub soare.
1.10. Este vreun lucru despre care se va spune: „privește ceva nou”?; aceasta a fost deja din veșnicie, dinaintea noastră.
1.11. Nu există aducere aminte despre cele dintâi, și nici despre cele de pe urmă; dar despre cele vor veni pe urmă, nici o aducere aminte nu va fi la urmașii lor.
1.12. Eu, Ecclesiastul, am fost regele Israelului în Ierusalim.
1.13. Şi i-am dat inimii mele să afle și să cerceteze cu înțelepciune toate câte s-au făcut sub cer; chin greu a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
1.14. Am privit la toate lucrările care s-au făcut sub soare, și iată: totul este deșertăciune și vânare de vânt.
1.15 Ceea ce este strâmb nu se va putea îndrepta și ceea ce lipsește nu se va putea număra.
1.16. Am spus cu inima mea, zicând: „Iată, am crescut și am întrecut în înțelepciune pe toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim, iar inima mea a cunoscut multă înțelepciune și știință.
1.17. Şi mi-am pus inima să cunoască înțelepciunea și știința, nebunia și prostia, și am aflat că și aceasta este vânare de vânt,
1.18. Căci unde este multă înțelepciune este și multă tulburare, și cel ce sporește în cunoaștere își sporește durerea.
2.1. Am spus în inima mea: „Mergi, lasă-mă să te încerc cu bucuria și vezi binele!” Şi iată și aceasta este deșertăciune.
2.2. Râsului i-am spus „nebunie”, iar bucuriei: „ce face aceasta?”.
2.3. Am căutat în inima mea să momesc trupul meu cu vin și inima mea m-a călăuzit cu înțelepciune să înțeleg nebunia până când voi vedea ce este bine să facă sub cer fiii oamenilor în toate zilele vieții lor.
2.4. Am sporit lucrările mele: mi-am construit case, mi-am sădit vii,
2.5. Mi-am făcut grădini și parcuri și am plantat în pomi cu tot felul roade,
2.6. Mi-am făcut heleșteie ca să ud pădurea de lăstari.
2.7. Am cumpărat robi și slujnice și am avut slujitori, asemenea și cirezi și turme multe, mai mult decât toți cei dinaintea feței mele în Ierusalim.
2.8. Am agonisit pentru mine argint și aur și comoară ca a regilor și a țărilor; mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătările fiilor oamenilor mi-am agonisit, concubină și concubine.
2.9. Şi m-am mărit și am întrecut pe toți cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim și înțelepciunea a rămas cu mine.
2.10. Şi tot ceea ce căutau ochii mei nu am dat la o parte de la ei și nu mi-am oprit inima mea de la nici o desfătare, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea, și aceasta a fost partea mea din toată osteneala mea.
2.11. Apoi mi-am întors privirea la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele și la osteneala cu care m-am ostenit ca să le fac și iată, totul este deșertăciune și vânare de vânt și nu este nici un folos sub soare.
2.12. Şi mi-am întors privirea ca să văd înțelepciunea, nepriceperea și nebunia; căci ce va face omul care va veni după împărat? Toate câte s-au făcut deja!
2.13. Atunci am văzut că înțelepciunea are întâietate față de nebunie tot așa precum lumina are întâietate față de întuneric.
2.14. Înțeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Şi am aflat și eu că același lucru li se va întâmpla tuturor.
2.15. Şi am zis în inima mea: „Dacă și mie mi se va întâmpla ce se întâmplă nebunului atunci de ce m-am înțelepțit mai mult?” Şi am zis în inima mea că și aceasta este deșertăciune.
2.16. Căci pomenirea înțeleptului și a nebunului nu este veșnică, fiindcă în zilele ce vor veni toți vor fi uitați și după cum moare înțeleptul, tot așa moare și nebunul.
2.17. Şi am urât viața, căci rău este ce se face sub soare asupra mea; și totul este deșertăciune și vânare de vânt.
2.18. Şi am urât toată osteneala cu care m-am ostenit sub soare, pe care o să o las omului care va veni după mine.
2.19. Şi cine știe dacă el va fi înțelept sau nebun! Şi el va conduce peste toate lucrările pentru care m-am ostenit și m-am înțelepțit sub soare! Şi aceasta este deșertăciune!
2.20. Şi mi-am întors inima spre deznădejde pentru toată osteneala cu care m-am ostenit sub soare,
2.21. Căci omul care se ostenește cu înțelepciune și cu știință și cu pricepere va da partea sa celui care nu s-a ostenit. Şi aceasta este deșertăciune și un rău mare.
2.22. Căci ce are omul din toată osteneala lui și din grija inimii lui cu care s-a ostenit sub soare?
2.23. Căci toate zilele lui sunt dureri și lucrarea lui este supărare; nici noaptea nu se odihnește inima lui. Şi aceasta este deșertăciune!
2.24. Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce și să bea și ca sufletul său să ajungă să vadă bine din osteneala sa. Şi am văzut că aceasta este din mâna lui Dumnezeu.
2.25. Cine va mânca și cine se va desfăta fără Mine?
2.26. Căci omului care este bun înaintea Lui i-a dat înțelepciune, știință și bucurie, iar păcătosului i-a dat nevoința de a agonisi și de a aduna pentru a dărui celui ce este bun în fața lui Dumnezeu. Şi aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
3.1. Pentru toate este un timp și o vreme pentru orice plăcere de sub soare.
3.2. Vreme este să naști și vreme să mori, vreme să sădești și vreme să smulgi planta sădită.
3.3. Vreme este să ucizi și vreme să vindeci, vreme să dărâmi și vreme să zidești.
3.4. Vreme este să plângi și vreme să râzi, vreme să jelești și vreme să sari.
3.5. Vreme este să arunci pietre și vreme să aduni pietre, vreme este să îmbrățișezi și vreme să te depărtezi de îmbrățișare.
3.6. Vreme este să cauți și vreme să zădărnicești, vreme să păstrezi și vreme să arunci.
3.7. Vreme este să sfâșii și vreme să coși, vreme să taci și vreme să vorbești.
3.8. Vreme este să iubești și vreme să urăști, vreme este pentru război și vreme pentru pace.
3.9. Care este folosul celui ce face din cele pentru care se ostenește?
3.10. Am văzut lucrarea pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se ostenească întru ea.
3.11. Toate pe care le-a făcut sunt frumoase la vremea lor; chiar și veșnicia a pus-o în inima lor, ca să nu afle omul lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu, de la început și până la sfârșit.
3.12. Am cunoscut că nu este bine întru ei, în afară de a se veseli și a face bine în viața lor.
3.13. Şi tot omul care va mânca și va bea și va vedea binele în toată osteneala lui, dar de la Dumnezeu este acesta.
3.14. Am cunoscut că toate cele pe care le va face Dumnezeu vor fi pentru veșnicie; la aceasta nu este de adăugat, și de la ea nu este de luat. Şi Dumnezeu a făcut ca ei să se teamă de fața lui.
3.15. 15. Ceea ce a mai fost, deja este, iar ceea ce este, a mai fost; și Dumnezeu îl va căuta pe cel prigonit.
3.16. Şi am mai văzut sub soare loc de judecată, acolo este cel nelegiuit; și pe locul dreptului, acolo este cel nelegiuit.
3.17. Şi am spus în inima mea: „Şi pe cel drept și pe cel nelegiuit îi va judeca Dumnezeu, căci este vreme pentru tot lucrul și pentru toată plăcerea acolo.”
3.18. Şi am spus în inima mea în privința fiilor omului, că îi va judeca Dumnezeu, ca să se vadă că ei între ei sunt precum dobitoacele.
3.19. Căci ceea ce se întâmplă fiilor omului se întâmplă și dobitocului, un singur lucru se întâmplă pentru ei; așa cum este moartea acestuia, tot așa și moartea celuilalt și un duh este în toate. Şi cu ce este omul mai presus de dobitoc? Cu nimic, căci toate sunt deșertăciune.
3.20. Totul merge într-un singur loc, totul a fost din țărână și totul se va întoarce în țărână.
3.21. Şi cine știe dacă duhul fiilor omului urcă spre cele de sus? Şi dacă duhul dobitocului coboară în pământ?
3.22. Şi am văzut că nimic nu este bine pentru om decât să se veselească în faptele lui, căci aceasta este partea sa. Pentru că cine îl va duce să vadă ceea va fi după el?
4.1. Şi m-am întors și am văzut toate asupririle săvârșite sub soare. Şi iată lacrima celor asupriți, și nu au niciun mângâietor; iar puterea este în mâna asupritorilor, și nu au mângâietor.
4.2. Şi i-am lăudat pe toți cei morți, pe cei care deja au murit, mai mult decât pe cei vii care încă mai trăiesc.
4.3. Iar mai bine decât aceștia doi este cel care încă nu s-a născut, care nu a văzut lucrarea cea rea, care s-a făcut sub soare.
4.4. Şi am văzut eu toată osteneala și toată izbânda lucrării, că aceasta este pizma omului față de prietenul lui; și încă și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
4.5. Nebunul încrucișează brațele și mănâncă din carnea sa.
4.6. Mai bun este un pumn plin de tihnă decât doi pumni plini de osteneală și de vânare de vânt.
4.7. Şi m-am întors și am văzut deșertăciune sub soare.
4.8. Este câte unul, al doilea nu este, care nu are nici fiu, nici frate. Şi osteneala lui este fără de margine, iar ochiul lui nu se satură de avuție. „Şi pentru cine mă ostenesc eu și îmi lipsesc sufletul de bine?” Şi aceasta este deșertăciune și trudă rea.
4.9. Mai buni sunt doi laolaltă decât unul singur căci au o răsplată bună pentru osteneala lor.
4.10. Căci dacă va cădea unul, celălalt îl va ridica pe tovarășul lui; dar vai celui singur care va cădea și nu va fi altul care să-l ridice pe el.
4.11. De asemenea, dacă doi vor dormi împreună, vor avea căldură; dar unul cum se va încălzi?
4.12. Şi dacă unul va fi atacat, celălalt va sta lângă el; și funia împletită în trei nu se va rupe repede.
4.13. Mai bun este un copil sărman și înțelept decât un rege bătrân și fără de minte, care nu mai știe să primească sfaturi;
4.14. Căci din casa lanțurilor va ieși pentru a domni, chiar dacă în regatul său s-a născut sărac.
4.15. I-am văzut pe toți cei vii care umblă sub soare, cu tânărul al doilea, care va sta în locul lui.
4.16. Fără de sfârșit este tot poporul, toți cei care au fost înaintea lor; chiar și cei de pe urmă nu se vor bucura întru el, căci și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
4.17. Păzește-ți piciorul cu care vei merge la casa lui Dumnezeu și mai bine apropie-te ca să asculți decât să aduci jertfa celor fără de minte, căci ei nu știu că fac rău.
5.1. Nu te pripi cu gura ta, iar inima ta să nu se grăbească în a scoate un cuvânt în fața lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ, de aceea cuvintele tale să fie puține.
5.2. Căci visul vine din multele griji, iar glasul celui fără de minte din multele cuvinte.
5.3. Dacă ai făgăduit o făgăduință lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlinești, căci nu este desfătare pentru cei nebuni; dacă ai făgăduit, împlinește!
5.4. Mai bine este să nu făgăduiești decât să făgăduiești și să nu împlinești.
5.5. Nu îngădui gurii tale să facă trupul să păcătuiască și să nu spui înaintea îngerului: „Este o rătăcire!”, ca să nu se mânie Dumnezeu pe glasul tău și să distrugă lucrul mâinilor tale.
5.6. Căci în mulțime de vise și de deșertăciuni și de cuvinte multe, teme-te de Dumnezeu.
5.7. Dacă vei vedea asuprirea săracului și măsluirea judecății și a dreptății din țară, să nu te minunezi de lucrul acesta, căci unul mai înalt veghează pe cel înalt și unii și mai înalți peste aceștia.
5.8. În toate acestea este un folos pentru țară, un rege care lucrează țarina.
5.9. Cel care iubește banii nu se va sătura de bani. Şi cine iubește avuția nu va avea folos. Şi aceasta este deșertăciune.
5.10. Când s-au înmulțit bunătățile au prisosit cei ce le mănâncă și care este folosul stăpânilor lor, fără numai că le văd cu ochii lor?
5.11. Dulce este somnul robului, dacă va mânca puțin sau mult; dar belșugul nu îl lasă pe bogat să doarmă.
5.12. Este o boală grea pe care am văzut-o sub soare: bogăție păzită de cel ce o stăpânește, spre răul lui;
5.13. Şi a pierit bogăția aceea într-o întâmplare rea; și a născut un fiu și nu va avea nimic în mâna lui.
5.14. După cum a ieșit gol din pântecele maicii sale, se va întoarce să meargă precum a venit; și nimic truda lui nu va lua ca să ducă în mâna lui.
5.15. Şi aceasta este o boală rea, căci așa cum a venit, așa se va și duce. Şi care este folosul lui din ce ostenește în vânt?
5.16. Mai mult, toate zilele lui va mânca în întuneric și are multă amărăciune și boală și zbucium.
5.17. Iată ce am văzut eu că este bun, că este frumos: a mânca și a bea și a vedea bunătatea în toată osteneala sa cu care se ostenește sub soare, în numărul zilelor vieții sale, pe care i le-a dat Dumnezeu, căci aceasta este partea lui.
5.18. Şi, de asemenea, tot omul căruia i-a dat Dumnezeu bogăție și averi și i-a dat putere să mănânce din ea și să-și ia partea lui și să se veselească în osteneala lui, acesta este dar al lui Dumnezeu,
5.19. Căci nu multe își va aminti în zilele vieții lui, pentru că Dumnezeu îi răspunde în bucuria inimii lui.
6.1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare și greu este asupra omului;
6.2. Un om căruia Dumnezeu îi va da bogăție și averi și cinste și nu va lipsi sufletului său nimic din toate câte poftește, iar Dumnezeu nu îi va îngădui să mănânce din ele, căci un om străin va mânca; aceasta este deșertăciune și boală rea este.
6.3. Dacă un om va aduce pe lume o sută de copii și ani mulți va avea și multe vor fi zilele anilor lui și sufletul lui nu se va sătura de bunătate și nici mormânt nu va fi pentru el, atunci am zis: „Mai bine este fătului lepădat decât lui!”
6.4. Căci întru deșertăciune a venit și în întuneric va merge și în întuneric va fi acoperit numele lui.
6.5. Şi n-a văzut soarele și nu l-a cunoscut, acesta are mai multă liniște decât acela.
6.6. Şi dacă a trăit de două ori câte o mie de ani și bunătate nu a văzut, oare nu într-un singur loc vor merge toate?
6.7. Toată truda omului – la gura lui, și nici sufletul nu se va împlini.
6.8. Căci ce are mai mult înțeleptul față de cel fără de minte? Ce are săracul care știe să umble înaintea celor vii?
6.9. Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea cu sufletul; și aceasta de asemenea este deșertăciune și vânare de vânt.
6.10. Demult s-a pus numele la ceea ce a fost și s-a cunoscut ce este omul și nu va putea să se judece cu cel mai puternic decât el.
6.11. Căci sunt cuvinte multe care înmulțesc deșertăciunea. Care este folosul omului?
6.12. Pentru că cine știe ce este bun pentru om în viață, numărul zilelor vieții lui de deșertăciune? Şi le-a făcut pe ele în umbră, căci cine îi va spune omului ce va fi după el sub soare?
7.1. Numele bun este mai de preț decât untdelemnul cel bun și ziua morții decât ziua nașterii.
7.2. Mai bine este să mergi la casă de plângere decât să mergi la o casă de petrecere, căci acesta este sfârșit pentru tot omul, iar cel ce este viu îl va pune la inimă.
7.3. Mai bună este supărarea decât râsul, căci în urâțenia feței se va îmbuna inima.
7.4. Inima înțelepților este în casa plângerii, iar inima celor fără de minte este în casa veseliei.
7.5. Mai bine este să asculți mustrarea înțeleptului decât pe omul care ascultă cântările celor fără de minte.
7.6. Precum este fâșâitul spinilor sub o oală, așa este și râsul celor fără minte. Şi încă și aceasta este deșertăciune.
7.7. Căci înțeleptul va lăuda apăsarea, iar mita va distruge inima.
7.8. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui, mai bun un duh îndelung răbdător decât un duh semeț.
7.9. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia se va odihni în sânul celor fără de minte.
7.10. Să nu zici: „Cum se face că zilele cele dintru început erau mai bune decât acestea?”, căci nu cu înțelepciune ai întrebat aceasta.
7.11. Bună este înțelepciunea cu moștenire și folositoare celor ce văd soarele,
7.12. Căci ești și la umbra înțelepciunii și la umbra banilor; iar folosul cunoașterii este că înțelepciunea îi va da viață celui ce o are.
7.13. Vezi lucrarea lui Dumnezeu, căci cine va putea să îndrepte ceea ce el a strâmbat? 7.14. În ziua bunătății, trăiește în bine, iar în ziua supărării vezi că Dumnezeu le-a pus una în fața celeilalte, ca să nu afle omul nimic după el.
7.15. Pe toate le-am văzut în zilele deșertăciunii mele: este un drept care piere întru dreptatea lui și este un nelegiuit care dăinuie întru răutatea lui.
7.16. Nu fi prea drept și nu te înțelepți peste măsură, ca să nu te nimicești.
7.17. Nu fi prea nelegiuit și nu fi nebun, ca nu cumva să nu mori la vremea ta.
7.18. Bine este să apuci aceasta și să nu-ți oprești mâna de la aceea, căci cine se teme de Dumnezeu scapă de toate.
7.19. Înțelepciunea îl va întări pe înțelept mai mult decât zece stăpânitori care au fost într-o cetate.
7.20. Căci nu este pe pământ om drept care să facă bine și să nu greșească.
7.21. Şi toate cuvintele pe care le vor grăi să nu le pui la inima ta, ca să nu-l auzi pe robul tău că te blestemă.
7.22. Căci inima ta știe că și tu ai blestemat de multe ori pe alții.
7.23. Toate acestea le-am încercat cu înțelepciune. Am zis: „Mă voi înțelepți”; iar ea s-a îndepărtat de mine,
7.24 Mai departe decât era, și adânc e adâncul – cine o va găsi?
7.25. Mi-am dedicat inima mea ca să cunosc și să cercetez și să caut înțelepciunea și rostul și să cunosc că răutatea este nebunie, iar prostia este rătăcire.
7.26. Şi am aflat eu că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este cursă și năvod și ale cărei mâini sunt lanțuri; cel bun înaintea feței lui Dumnezeu va scăpa de ea, iar cel ce păcătuiește va fi prins de ea. 7.27. Iată, aceasta am aflat, zice Ecclesiastul, una câte una, ca să aflu rostul,
7.28. Pe care încă îl caută sufletul meu și nu l-am găsit; un bărbat dintr-o mie am găsit, dar o femeie între toate nu am aflat.
7.29. Iată, numai aceasta am aflat, că Dumnezeu l-a făcut pe om drept, iar ei au căutat rosturi multe.
8.1. Cine este ca înțeleptul și cine știe tălmăcirea cuvântului? Înțelepciunea omului îi va lumina fața, iar asprimea feței sale se va schimba.
8.2. Eu iau aminte la gura regelui din pricina jurământului făcut lui Dumnezeu!
8.3. Nu te grăbi să pleci de la fața lui, să nu stai în lucrul cel rău, căci va face tot ceea ce va dori,
8.4. Căci cuvântul regelui are putere; și cine îi va spune: „Ce ai să faci?”
8.5. Cel care păzește porunca nu va cunoaște cuvânt rău, iar inima înțeleptului cunoaște și vremea și judecata.
8.6. Căci pentru orice plăcere este o vreme și o judecată, căci mare este nenorocirea omului pentru el.
8.7. Căci nu este cel care să știe ceea ce va fi, pentru că în ce chip va fi cine îi va spune lui?
8.8. Nu este om care fie stăpân asupra vântului, ca să oprească vântul; și nu este putere asupra zilei morții și nu este scăpare în zi de război și nu îi va scăpa nelegiuirea pe cei care îi stau alături.
8.9. Pe toate acestea le-am văzut și mi-am dat inima la toată fapta care s-a făcut sub soare: este o vreme în care omul stăpânește asupra altuia spre răul lui.
8.10. Tot așa am văzut nelegiuiți îngropați și cei ce au făcut binele au mers din locul cel sfânt și au fost uitați în cetate. Şi aceasta încă este deșertăciune.
8.11. Căci hotărârea împotriva celor care fac răul nu se împlinește repede; pentru aceea, plină este inima fiilor omului în ei, ca să facă răul.
8.12. Cel care a greșit făcând rău de o sută de ori stăruiește mult în el căci știu și că le va fi bine celor care se tem de Dumnezeu, ca să se teamă de fața lui.
8.13. Şi bine nu îi va fi nelegiuitului și nu își va lungi zilele în umbră cel care nu s-a temut de fața lui Dumnezeu.
8.14. Este o deșertăciune care s-a făcut pe pământ, că sunt drepți cărora li se întâmplă după fapta celor nelegiuiți, și sunt nelegiuiți cărora li se întâmplă după fapta celor drepți; încă am zis că și aceasta este deșertăciune.
8.15. Şi am preamărit eu veselia, căci nu este mai bine omului sub soare decât a mânca, a bea și a se veseli, și aceasta îl va însoți în osteneala lui, în zilele vieții lui pe care i le-a dat Dumnezeu sub soare.
8.16. Întru aceasta am dat inima mea să cunoască înțelepciunea și să vadă strădania făcută pe pământ, căci nici ziua, nici noaptea somn în ochii lui nu vede.
8.17. Şi am văzut toată lucrarea Dumnezeu, că nu va putea omul să afle lucrarea ce a fost făcută sub soare. Oricât va trudi omul să afle, nu va găsi; și chiar când spune înțeleptul că înțelege, nu va putea afla.
9.1. Căci toate acestea le-am dat la inima mea că să cercetez toate acestea: drepții și înțelepții și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, omul nu știe cu adevărat nici dragostea, nici ura, toate sunt înaintea feței lor.
9.2. Toate li se întâmplă tuturor la fel: celui drept și celui nelegiuit, celui bun și celui rău, celui curat și celui necurat, celui ce aduce jertfă și celui ce nu aduce jertfă; și cum este cel bun, așa este și cel păcătos; cum este cel ce jură, așa și cel ce se teme de jurământ.
9.3. Acesta este răul în tot ceea ce e făcut sub soare, căci un lucru se întâmplă la toți. Şi inima fiilor omului s-a umplut de rău și nebunia este în inima lor în viața lor și, după ei, la cei morți.
9.4. Pentru că cel care se alătură tuturor celor vii are nădejde, căci câinele viu este mai bun decât leul cel mort.
9.5. Pentru că cei vii știu că vor muri, iar cei morți nu cunosc nimic și pentru ei nu mai este plată, căci a fost uitată pomenirea lor.
9.6. Chiar și iubirea lor și ura lor și râvna lor deja au pierit, și nu au parte niciodată de toate câte s-au făcut sub soare.
9.7. Vino, mănâncă pâinea ta cu veselie și bea vinul tău cu inimă bună, căci i-au plăcut lui Dumnezeu faptele tale.
9.8. În toată vremea hainele tale să fie albe și untdelemnul să nu lipsească de pe capul tău.
9.9. Privește viața cu femeia pe care ai iubit-o în toate zilele vieții deșertăciunii tale care ți-au fost date sub soare, în toate zilele deșertăciunii tale, căci aceasta este partea ta în viață și în osteneala ta cu care te ostenești sub soare.
9.10. Tot ce mâna ta va găsi să facă, fă după puterea ta, căci în Şeolul în care vei merge, nu este faptă, nici gând, nici cunoaștere și nici înțelepciune.
9.11. M-am întors și am văzut sub soare că nu a celor sprinteni este alergarea, și nu al celor viteji este războiul, și nu a înțelepților este pâinea, și nu a celor inteligenți este bogăția, și nu a celor învățați este cinstea, că o vreme și o soartă se vor întâmpla tuturor.
9.12. Căci omul nu își cunoaște nici vremea; asemenea peștilor care se prind în mreaja cea rea și păsărilor care se prind în laț, tot așa și fiii omului sunt prinși în vremea nenorocirii care va cădea peste ei dintr-o dată. 9.13. Şi am văzut și această înțelepciune sub soare și mare este pentru mine:
9.14. Era o mică cetate cu puțini oameni în ea și a venit asupra ei un rege mare și a împresurat-o și a zidit împrejur întărituri mari.
9.15. Şi s-a găsit în ea un sărman om înțelept și a scăpat cetatea cu înțelepciunea lui; și niciun om nu și-a amintit de omul acela sărac.
9.16. Şi am zis eu: „Mai bună este înțelepciunea decât puterea, dar înțelepciunea săracului este disprețuită și cuvintele lui nu sunt ascultate.”
9.17 Cuvintele înțelepților spuse domol sunt auzite mai mult decât strigătele unui conducător peste cei fără minte.
9.18. Mai bună este înțelepciunea decât armele războiului, iar unul care păcătuiește va strica multă bunătate.
10.1. Uleiul făcătorului de miresme va dospi și va fi stricat de muștele morții; mai de preț sunt puțină înțelepciune și cinste decât puțină nebunie.
10.2. Inima înțeleptului este la dreapta lui, iar inima celui fără minte, la stânga lui.
10.3. Şi chiar când cel fără minte merge, inima lui l-a părăsit și pe toate le socotește nebunie.
10.4. Dacă duhul stăpânitorului se va ridica asupra ta, nu-ți părăsi locul, căci bunătatea va înlătura greșeli mari.
10.5. Este un rău pe care l-am văzut sub soare, precum greșeala pornită de la fața stăpânitorului:
10.6. Cel fără minte pus în locuri înalte și bogați care șed în locuri de jos.
10.7. Am văzut robi pe cai și prinți mergând ca niște robi, pe jos.
10.8. Cel ce sapă o groapă va cădea în ea și pe cel ce găurește un zid îl va mușca un șarpe.
10.9. Cel care îndepărtează pietre se va vătăma de ele, cel ce sparge lemne se va primejdui întru ele.
10.10. Dacă se tocește fierul și nu i se ascute fața și își va întări puterile, iar folosul omului — înțelepciunea.
10.11. Dacă șarpele mușcă pentru că nu este descântec, nu este folos celui care descântă.
10.12 Cuvintele din gura înțeleptului sunt plăcute, iar buzele celui fără minte îl vor aduce pieirea.
10.13. Începutul cuvintelor gurii lui este nebunie și sfârșitul gurii lui este o nebunie pierzătoare.
10.14. Cel fără minte înmulțește cuvintele. Nu a cunoscut omul ce s-a făcut, iar ce va fi după el cine îi va spune?
10.15. Osteneala celor fără minte îl va istovi pe el, care nu a știut să meargă în cetate.
10.16. Vai ție, țară al cărei rege este tânăr și căpeteniile tale mănâncă de dimineață!
10.17. Ferice de tine, țară al cărei rege este fiu de oameni liberi și căpeteniile tale mănâncă la vreme, întru putere, și nu întru beție.
10.18. În leneviri se va prăbuși acoperișul și întru nepăsarea mâinilor va picura în casă.
10.19. Spre râs se face pâinea și vinul ca să se veselească pe cei vii; iar argintului i se vor supune toate.
10.20. Nici chiar în gândul tău să nu-l blestemi pe rege; iar în camerele tale de dormit să nu-l blestemi pe cel bogat, căci pasărea cerului va duce glasul tău și cel ce are aripi va vesti cuvântul tău.
11.1 Aruncă pâinea ta pe fața apei, căci întru mulțimea zilelor o vei găsi.
11.2. Dă parte la șapte și chiar și la opt, căci nu știi ce rău va fi pe pământ.
11.3. Dacă norii se vor umple, vor vărsa ploaie peste pământ; și dacă va cădea un copac la miazăzi sau la miazănoapte, unde va cădea copacul, acolo va fi.
11.4. Cine păzește vântul nu va semăna, iar cel care privește norii nu va secera;
11.5. După cum nu știi care este calea vântului, nici cum se fac oasele din pântecele celei ce poartă prunc, așa nu vei ști faptele lui Dumnezeu, toate câte le va face.
11.6. Dimineața să-ți semeni sămânța, iar seara nu-ți lăsa mâna să se odihnească, pentru că nu știi care va izbândi, aceasta sau aceea, sau dacă vor fi amândouă bune deopotrivă.
11.7. Şi dulce este lumina și bine este ochilor să vadă soarele.
11.8. Căci, chiar dacă va avea ani mulți, omul să se bucure de toate și să își aducă aminte de zilele întunericului, căci multe vor fi; tot ceea ce vine este deșertăciune.
11.9. Bucură-te, tinere, în tinerețile tale, și inima ta să se veselească în zilele tinereților tale, și umblă pe căile inimii tale și după cele plăcute ochilor tăi; și să știi că pentru toate acestea te va aduce Dumnezeu la judecată.
11.10. Şi depărtează supărarea de la inima ta și înlătură răul din trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune.
12.1. Şi adu-ți aminte de cel ce te-a creat pe tine, în zilele tinereții tale, până când nu vor veni zilele răutății și până nu vei ajunge la anii în care vei grăi: „Nu am plăcere întru ei!”
12.2. Până când nu se va întuneca soarele și lumina și luna și stelele, și se vor întoarce norii după ploaie.
12.3. În ziua în care vor tremura păzitorii casei și se vor îndoi oamenii cei tari și se vor odihni cele ce macină, căci s-au rărit, și privitoarele de la ferestre se vor întuneca;
12.4. Şi vor închide ușile în piață, în domolirea glasului celei ce macină, și se va ridica la glas de pasăre și se vor smeri toate fiicele cântecului.
12.5. Şi se vor teme de înălțime și spaime vor fi pe cale și va înflori migdalul și lăcusta se va îngreuna și va distruge bobul, căci a mers omul la casa veacului său și vor da ocol în piață cei ce se tânguiesc;
12.6. Până când nu se va rupe funia de argint și nu se va sparge vasul cel de aur și nu se va sfărâma ulciorul la izvor și nu zdrobi roata la fântână,
12.7. Şi pulberea nu se va întoarce în pământ, cum a fost, și sufletul nu se va întoarce la Dumnezeu, care l-a dat.
12.8. Deșertăciune a deșertăciunilor, a spus Ecclesiastul, toate sunt deșertăciune.
12.9. Şi pe lângă faptul că Ecclesiastul a fost înțelept și a învățat pe popor cunoștința, a cumpănit și a cercetat și a întocmit multe pilde.
12.10. A încercat Ecclesiastul să afle cuvinte de desfătare și ce este scris cu dreptate, cuvintele adevărului.
12.11. Cuvintele înțelepților sunt asemenea țepușelor de îmboldit vitele și precum cuiele înfipte care au fost date de un singur păstor pentru oamenii adunării.
12.12. Şi afară de acestea, fiul meu, păzește-te să faci cărți multe - sfârșit nu este și învățătura multă este osteneală pentru trup.
12.13. Sfârșitul cuvântului: totul a fost auzit; teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile lui, căci aceasta este totul pentru om.
12.14. Căci toată fapta Dumnezeu o va duce la judecată, tot ce este ascuns, fie bun, fie rău.
Bibliografie

Mihai Valentin Vladimirescu (n. 1977, Craiova) este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova și conducător de doctorat, membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”. A urmat cursuri postuniversitare la Universitatea Ebraică din Ierusalim (Israel), la Universitatea Catolică Miséricorde din Fribourg (Elveţia) şi a desfăşurat stagii de cercetare şi documentare în Israel, Grecia, Belgia şi Italia (Pontificio Istituto Biblico, Roma). A participat la numeroase manifestări ştiinţifice în Europa, America şi Asia. Specialist în domeniul studiilor biblice şi filologice, Mihai Vladimirescu este Coordonator pe România al Liaison Network of Society of Biblical Literature (Atlanta, USA) şi membru al European Association of Biblical Studies, al International Organization for Septuagint and Cognate Studies, al Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din România, al American Academy of Religion şi al American Schools of Oriental Research. A publicat numeroase volume şi studii, printre care: O istorie a Bibliei Ebraice (Polirom, 2006), Importanţa descoperirilor arheologice din Israel în perioada 1970-2000 pentru studiul Vechiului Testament (Universitaria, Craiova, 2006), Strategii de politică internaţională în cărţile profeţilor Vechiului Testament (Ovidius University Press, Constanţa, 2009), Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 (coautor la 7 volume, 2014, 2015) şi a tradus 12 cărţi din limbile engleză, franceză şi ebraică.