Descriere
Sumar
Despre autori
Ediția a II-a, revizuită și adăugită.
La realizarea acestui volum s-a avut în vedere o meticuloasă documentare, ce a avut drept obiect felul în care a fost reflectată unirea Basarabiei cu România în presa vremii, mai cu seamă în ziarul „Mişcarea” (Iaşi, 1917-1918). Este un studiu de caz, completat cu o culegere de documente (articole, declaraţii, rezoluţii, proclamaţii etc.) apreciate ca deosebit de interesante pentru înţelegerea şi aprofundarea aspectelor analizate sau numai enunţate.
INTRODUCERE; „ARMISTIŢIUL NOSTRU”: Izolarea României. Armistiţiul. Dezarmarea trupelor ruseşti. Arestarea lui C. Diamandy. Ameninţările externe. Mesajul Tronului. 25 de ani de la căsătoria Suveranilor. Caritatea publică;
„REÎNVIEREA BASARABIEI”:
Congresul soldaţilor moldoveni. Sfatul Ţării şi Declaraţia din 2/15 decembrie 1917. Intervenţia armatei române în Basarabia. Legăturile cu Aliaţii. Proclamarea independenţei. Presiunile Puterilor Centrale şi formarea guvernului Averescu;
„UN VIS ÎMPLINIT”:
Preliminariile de la Buftea. Plecarea Misiunii Franceze. Pretenţiile Ucrainei şi ale Bulgariei. Independenţa – un provizorat. Între Chişinău şi Iaşi. Iarăşi presiunile Ucrainei. Hotărârea istorică din 27 Martie/9 Aprilie 1918. Sărbătorirea Unirii la Iaşi şi festivităţile de la Chişinău;
„ADEVĂRATA UNIRE”:
Problema reformelor. Scrisoarea Regelui. Funeraliile lui Delavrancea. Reprezentanţii basarabenilor în parlament şi guvern. Poziţia P.N.L. faţă de măsurile guvernului Marghiloman. Manifestaţia de la Chişinău (oct. 1918). Unirea necondiţionată. ”Naţionalizarea Basarabiei”. Școala şi Biserica;
„DREPTATEA TRIUMFĂ”:
Finis Austriae. 8 noiembrie 1918. Unirea Bucovinei şi a Transilvaniei – ecouri la Iaşi. Plecarea spre Bucureşti. Decretele-legi din decembrie 1918 şi ratificarea Unirii de către Parlament. Atacuri nedrepte, ostilitate externă; ÎNCHEIERE;
DOCUMENTE; L’UNION DE LA BESSARABIE À LA ROUMANIE REFLÉTÉE DANS LA PRESSE DE L’ÉPOQUE. RÉSUMÉ (traducere de Valentina Agrigoroaiei); INDICE DE NUME
Ion Agrigoroaiei (n. 1936, Chișinău), absolvent al Secţiei de Istorie de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1958), cadru didactic la Catedra de Istoria României, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1959-2007), doctor în istorie (1975) cu o teză privind viaţa politică din perioada imediat următoare Marii Uniri, conducător de doctorat, Profesor emeritus al Universităţi „Al. I. Cuza” din Iaşi (2007). A publicat peste 250 de lucrări – volume, cursuri universitare, ediţii îngrijite, studii şi articole etc. –, printre care: România interbelică (2001), Opinie publică şi stare de spirit în vremea Războiului de Întregire şi a Marii Uniri. Iaşi, 1916-1918 (2004, ediția a II-a: 2016), Basarabia de la unire la integrare (2007), România în relaţiile internaţionale din perioada 1916-1918 (2008), Basarabia în acte diplomatice 1711-1947 (2012), România interbelică: unificare și evoluție economică (2015), Orașul Iași – „capitala rezistenței până la capăt” (1916-1917) (coordonator, 2016), Mărăști, Mărășești, Oituz – 100 de ani. Reflecții în presa vremii (2017). A fost distins cu Premiul Academiei Române în anul 1985, pentru contribuţia la elaborarea volumului Aspecte ale luptei naţionale. Iaşi 1600-1859-1918 (Editura Junimea, 1983). Ca recunoaştere a amplei activităţi desfăşurate în cercetarea istoriei Basarabiei şi în combaterea tezelor antiromâneşti, i s-a conferit, prin decret al preşedintelui Republicii Moldova, ordinul „Gloria Muncii” (21 decembrie 2010).