Descriere
Sumar
Despre autori
Lucrarea de față subliniază confuzia dintre a proba o afirmaţie, pe de o parte, şi a-i găsi un sens, pe de alta; sau, poate mai prudent, ar vrea să lămurească deosebirea dintre istoria cronologică, a anilor de domnie ai unui rege, și aceea evenimențială, a marilor întâmplări rămase în memoria colectivă. De regulă, istoricii aleg, dintr-o multitudine de indicii, anumite cauze dar şi nişte efecte pe măsură. Nimic special, am spune, dacă unele consecințe nu ar fi prezentate drept scopuri, ca şi cum eroii evocărilor noastre le-ar fi urmărit dintotdeauna. Cartea susține înlocuirea termenului de istoriografie cu unul mai larg, de cultură istorică. De ce? Spre a se cerceta, mai detaliat, cum sunt primite, într-o epocă anume, rezultatele investigațiilor academice; apoi, spre a se releva modul în care politicul reacționează, la rândul său, influențând, nu rareori, reajustarea discursurilor despre trecut. În orice caz, nu trebuie să identificăm cercetarea profesionistă cu gustul public pentru ceea ce a fost cândva.
A. Despre adevăr și sinonimele sale:
Prezentul nu durează mult;
Il nʼy a pas de hors-texte;
A denumi, a diferenția;
Anatomia studiului de caz;
Adevărul și metoda lui H. G. Gadamer:
a) Tradiția, un text?;
b) Probitate iluministă, autenticitate romantică;
c) Tu și eu: Schleiermacher;
d) Din ce istorie facem parte?;
e) Un dublu discredit: dialogul și retorica;
f) Verificări, metode, sensuri;
g) „A fi în istorie” sau geneza unei resemnări;
h) Dosarul istoriei „așa cum a fost”;
Subînțelesuri versus certitudini;
Veridicul și deghizările sale;
În care trecut ne găsim prezentul?;
B. Ideea de cultură istorică:
Trecutul, o experiență socială;
Trecutul remanent;
Trecutul, eterna noutate;
Trecutul pus în intrigă:
a) De la Paul Ricoeur citire;
1) Mit, simbol, reprezentare;
2) Povestirea: definiri și competențe;
3) Reminiscențe, indicii, ecouri textuale;
b) Homo narrans: Jörn Rüsen;
Trecuturi de poveste;
Verosimilul, miraculosul, fantasticul;
Trecutul ca reminiscență:
a) Ruinele;
b) Muzee – scurtă preistorie;
„Trecutul încă-așteaptă-n soartă”: a) Fapt istoric, fapt memorabil;
b)Identități și travestiuri;
Trecutul de primă instanță;
C. Lecturi, amprente, ficțiuni.
Andi Mihalache (n. 1972, Botoșani) este cercetător în Departamentul de istoria culturii din cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi. De asemenea, este redactor-șef adjunct al Anuarului aceleiași instituții. Domenii de interes: istoria istoriografiei și a culturilor istorice; istoria comunismului; istoria conștiinței patrimoniale; antropologia obiectelor și a imaginii; memoria autobiografică. În 2001, şi-a susţinut teza de doctorat teza Discurs istoric şi ideologie în România „democraţiei-populare”, publicată doi mai târziu, sub titlul Istorie şi practici discursive în România «democraţiei populare», 1948-1965. În 2005, lucrarea este premiată de Academia Română. Valorificând două burse Fritz Thyssen ale Fundaţiei Alexander von Humboldt, a mai publicat alte trei cărţi: Pe urmele lui Marx. Studii despre comunism şi consecinţele sale (2005), Mănuşi albe, mănuşi negre. Cultul eroilor în vremea dinastiei Hohenzollern (2007) și Contribuţii la istoria ideii de patrimoniu. Surse, evoluţii, interpretări (2014). Iar în urma participării la proiectul Remembering Communism: Methodological and Practical Issues of Approaching the Recent Past in Eastern Europe, coordonat de Maria Todorova (Universitatea Illinois at Urbana-Champaign, SUA) și Stefan Tröbst (Universitatea din Leipzig, Germania), publică volumul Timpul, obiectul, povestirea. Decoruri interioare în literatura autobiografică (2017). Din tomurile coordonate amintim cele realizate în colaborare cu Adrian Cioflâncă ( In medias res. Studii de istorie culturală, 2008, și Istoria recentă altfel. Perspective culturale, 2013), cu Alexandru Istrate ( Romantism şi modernitate. Atitudini, reevaluări, polemici, 2009) și cu Silvia Marin-Barutcieff ( De la fictiv la real. Imaginea, imaginarul, imagologia, 2010).
