Descriere
Sumar
Despre autori
Cartea prezintă primele manifestări politice ale ideii constituirii statului național român, analizate în contextul politic intern și internațional, dar și cultural din deceniul următor mișcării revoluționare de la 1821. „Împreunarea Valahiei cu Moldavia”, așa cum începeau a nădăjdui „tot moldovanul și tot valahul, a cărui suflet simte că are o patrie” (Ionică Tăutu), sub garanția Marilor Puteri și cu principe străin (Gustav de Vasa) sau uniune în etape prin comburgeoisie nationale au exprimat împreună, pentru prima oară și cu incontestabilă claritate modernă, ideea constituirii statului național. Acest proiect, existent atunci, se va cristaliza pe parcurs sub impactul infuziei ideologice a pașoptismului. Avea să cunoască variante diverse, dar în esența sa a rămas același până la 1859 – Unire, garanție colectivă, prinț străin, regim constituțional.
«Moldoveanul trăitor în deceniul al treilea al veacului XIX, om de rând sau boier, nu era cetățean sau membru al unei comunități definite strict în sens etnic. În niciun caz nu putea fi ceea ce se pare că au dorit pentru o „clipă” separatiștii moldoveni la 1855-1857. Pentru el, pe lângă limba vorbită, căreia îi zicea uneori moldovenească, limba cărților de cult, a hrisoavelor, cronicilor și scrisorilor moșiei, legătura cu „pământul”, cu „obștea”, cu strămoșii neamului său și cu „legea creștinească” a ortodoxiei reprezentau simultan esența identității. Istoricitatea apartenenței, vitală în configurarea națiunii moderne, nu lipsea în percepția elitei moldovene asupra propriei identități, întârind legătura organică pe care o avea cu boierii valahi: originea comună, latinitatea limbii, tradiția istorică a autonomiei, a organizării statale, a „capitulațiilor”, a vechilor neamuri de domni și boieri, coborând până în epoca descălecării, a stăpânirii moșiilor din „veac”, drept de care doar moldo-valahii se bucurau în lumea ortodoxă a Balcanilor. Desigur, toate aceste repere ale memoriei istorice nu reprezentau o narațiune integrată a identității naționale, dar vor conferi un suport de idei și amintiri moldo-valahismului, pe măsură ce acestea vor fuziona într-un prim discurs modern al identității românești, odată cu „nașterea scriitorului în cultura română”.
În acest cadru ideatic și de identitate comunitară, proiectul politic al Unirii de la 1830 dobândește o relevanță aparte. „Împreunarea Valachiei cu Moldavia” (Iancu Văcărescu), așa cum începeau a nădăjdui „tot moldovanul și tot valahul, a cărui suflet simte că are o patrie” (Ionică Tăutu), sub garanția Marilor Puteri și cu principe străin (Gustav de Vasa) sau uniune în etape, prin comburgeoisie nationale, au exprimat împreună, pentru prima oară, ideea constituirii statului național. Mersul acestui proiect capital pentru istoria noastră începea acum, inspirat de modelul chestiunii grecești și de un candidat tânăr, un „precursor” al principelui Carol de Hohenzollern, dacă apelăm la o figură de stil. Dar, la 1830, Rusia era puterea învingătoare, nu învinsa din Războiul Crimeii.»
(conf. univ. dr. Cristian Ploscaru)
Introducere;
Capitolul I. Domniile pământene între diplomaţia războiului și a păcii, 1822 1826:
I.1. Capodistria, „partidul războiului” și salvarea „fraţilor noștri întru credinţă”;
I.2. Boierii pământeni refugiaţi și „partidul războiului”;
I.3. Numirea domnilor pământeni și strategia păcii;
I.4. Frământări politice și proiecte de reformă în vremea lui Ioniţă Sandu Sturdza;
Capitolul II. Geneza Regulamentului Organic: reformă „constituţională” sau colonizare juridică?:
II.1. De la „ţări închinate, nesupuse cu sabia”, la autonomia politică, 1822 1828;
II.2. Tipologii constituţionale în Europa, 1814 1830;
II.3. Rusia, doctrina Polizeistaat și reformismul boieresc;
II.4. Adunarea obștească, separarea puterilor publice și practici „parlamentare”;
II.5. Reformismul boieresc între discursul schimbării și voinţa puterii;
Capitolul III. „Valachia și Moldavia să se facă amândouă un prinţipat”:
III.1. Pământenie și „moldo valahism”: reconstrucţia culturală a identităţii;
III.2. „Valahia și Moldavia să se împreune” – de La Milcof la „neuitatul Ionică Tăut”;
III.3 Principele străin Gustav de Vasa și „combourgeoisie nationale”;
III.4. „À bas le Règlement” – patrioţi ai „începutului de drum”;
III.6. Posteritatea mișcării politice naţionale de la 1829 1831;
Epilog. Domn ales sau numit? Motivaţiile unei decizii politice;
Abrevieri;
Bibliografie;
Indice.
Cristian Ploscaru (n. 1969, Târgu Neamț) este conferenţiar universitar doctor al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specialist în domeniul istoriei moderne, cu preocupări în ceea ce priveşte istoria culturală, politică şi socială a Principatelor Române în contextul tranziţiei la modernitate. Cărți publicate la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: Originile „partidei naţionale” din Principatele Române. Vol. 1: Sub semnul „politicii boiereşti” (1774-1828) (2013, Premiul Nicolae Iorga al Academiei Române), Retorica politică modernă în spaţiul românesc. Origini şi forme de manifestare (secolele XVII-XIX), volum coordonat împreună cu Mihai Cojocariu (2014), Elitele puterii – puterea elitelor în spațiul românesc (secolele XV-XX), volum editat împreună cu Mihai-Bogdan Atanasiu (2017) și Elita românească și itinerariile modernității. Omagiu Profesorului Mihai Cojocariu (2021, coordonator).
