Descriere
Sumar
Despre autori
Coeditare împreună cu Editura „Mitropolit Iacov Putneanul”
Coordonatoarea ediției: Mădălina Ungureanu
Ediție, studiu și glosar de Iosif Camară și Mădălina Ungureanu.
Cuvânt înainte de Eugen Munteanu
Volum publicat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în cadrul unui parteneriat între Mănăstirea Putna și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Octoihul (Iași, cca 1683), prima ediție în limba română a acestei cărți de cult, este cunoscut într-un singur exemplar, cel aflat la Biblioteca Mănăstirii Putna, în coligatul nr. 2505. Despre Octoihul lui Dosoftei s-a crezut multă vreme că s-a pierdut, până în 2010 fiind cunoscută existența sa numai dintr-o semnalare bibliografică din secolul al XIX-lea.
Ediția conține textul transcris în alfabet latin însoțit de facsimile, împreună cu un aparat critic (note filologice), glosar, studiu introductiv și prefață. Cartea pune la dispoziția publicului un text a cărui existență a fost până de curând pusă la îndoială și care îl arată pe Dosoftei nu doar ca pe un iscusit traducător, ci și ca pe un înnoitor plin de creativitate al limbajului liturgic. Ediția este utilă pentru studiile de istorie a limbii române literare, imnografie, liturgică, traductologie, teologie, lexicografie.
Cuvânt înainte
Studiu introductiv
Notă asupra ediției
Glosar
Bibliografie
Facsimile și text (în transcriere interpretativă în alfabet latin)
Mitropolitul Dosoftei (născut Dimitrie Barilă, 1624, Suceava, Moldova – 1693, Jovkva, Polonia-Lituania) a fost mitropolit al Moldovei (1671-1674, 1675 - 1686) și unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică. A fost canonizat în 2005 de Biserica Ortodoxă Română sub numele de Sfântul Ierarh Dosoftei. După criteriile de astăzi, menționează profesorul Eugen Munteanu, Sfântul Ierarh Dosoftei a fost poet, prozator, traducător, editor, tipograf, filolog, teolog, creator de școală și îndrumător.
«…Dimitrie Barilă, viitorul ierarh, s-a născut în anul 1624, într-o familie de răzeși […], veniți recent din Ardeal. Înrudirea cu familia Papara de la Liov a prilejuit ipoteza persistentă că familia ar fi fost de origine aromânească. Indiferent însă de acest detaliu biografic, cunoașterea genuină a limbii române i-a permis să își însușească, prin efort propriu, puțina tradiție textuală existentă nu doar în spațiul cultural moldovenesc, ci, deopotrivă, și în cel ardelenesc și în cel muntenesc. Nu o imperfectă cunoaștere a limbii române, datorată unei prezumtive origini alogene (aromânească, grecească, polonă, ucraineană), ci, dimpotrivă, doar perfecta cunoaștere a textelor înaintașilor și a graiului popular, împreună cu o dotare nativă de excepție, i-au permis să ducă atât de departe inovațiile de mare curaj din scrierile sale. După o probabilă adolescență petrecută la Liov, unde a învățat latina și greaca, îl regăsim în anul 1648 monah la mănăstirea Probota, pentru ca peste zece ani, în 1658, să fie numit episcop de Huși, apoi, în 1660, episcop de Roman. Un rol în această ascensiune rapidă a tânărului monah trebuie să fi jucat, pe lângă faima de cărturar pe care și-o câștigase, și protecția lui Varlaam, plecat din scaunul de mitropolit în anul 1657. În fine, peste alți câțiva ani, Dosoftei devine mitropolit la Iași. Va păstori în două etape, cum spuneam, între 1671-1674 și 1675-1686.
Continuând la un nivel superior inițiativa predecesorului său Varlaam, Dosoftei a preluat și finalizat în cea mai mare parte prima și, probabil, cea mai mare reformă din Biserica românilor, făcând pasul decisiv pentru introducerea în cultul bisericesc a limbii române. Prin diversitate și dimensiuni, opera sa scrisă ne apare astăzi aproape neverosimilă, ținând seama de vitregia vremurilor și de relativ puținii ani pe care i-a avut de trăit (doar șaizeci și nouă!). Trec în revistă principalele lui opere: Psaltirea pre versuri tocmită și Acatistul Născătoarei de Dumnedzău, Uniev, 1673; Liturghierul, două ediții, Iași, 1679 și 1683; Psaltirea de-nțăles (slavo-română), Iași, 1680; Molitfelnic, Iași, 1681; Parimiile preste an, Iași, 1683; Viața și petreacerea svinților, 4 vol., Iași, 1682-1686 și Octoihul (parțial tipărit). În plus, a lăsat un număr important de lucrări în manuscris. Asumându-ne argumentația lui N.A. Ursu, afirmăm că Dosoftei, împreună cu colaboratorii lui, a efectuat revizuirea radicală a versiunii Vechiului Testament pe care o făcuse prietenul său Nicolae Spătarul Milescu. Păstrată în Ms. 45 de la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, această versiune a stat la baza Bibliei de la București (1688) editată de frații Radu și Șerban Greceanu. Regretatul N.A. Ursu a încercat de asemenea să dovedească, fără a întruni consensul specialiștilor, paternitatea lui Dosoftei și asupra altor importante texte din secolul al XVII-lea: traducerea Istoriilor lui Herodot (Herodotul de la Coșula), Cronograful lui Matei Kigalas și Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos, traduceri atribuite de alți cercetători lui Nicolae Spătarul Milescu, de care mitropolitul era legat, de altfel, printr-o trainică prietenie. Se adaugă la opera mitropolitului o serie de traduceri importante din greacă în limba slavonă. Toate tipăriturile lui Dosoftei au fost editate în ultimul secol, cu transpunere în ortografia actuală, dar, din păcate, după principii, orientări și competențe inegale.» (prof. univ. dr. Eugen Munteanu, membru corespondent al Academiei Române)
Coordonatoarea acestei ediții, Mădălina Ungureanu, este cercetător științific II la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum”). Este coautor la seria Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 și la ediția primei traduceri a Vechiului Testament în limba română, Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2016. A condus un proiect de cercetare despre primele lexicoane românești și este coordonator al bazei de date eRomLex.
Iosif Camară este cercetător științific III la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum”). Autor al volumului Rugăciunea Tatăl nostru în limba română. Studiu istorico-filologic, publicată în anul 2021 la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este coautor al unor volume din seria Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 şi al volumului Practici de traducere a numelor proprii în scrisul românesc premodern (1780-1830), publicate de asemenea la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Organizează, în calitate de secretar, simpozionul Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană, desfăşurat anual la Iaşi, şi este coeditor al mai multor numere recente ale revistei Receptarea Sfintei Scripturi, între filologie, hermeneutică şi traductologie, publicație care reunește lucrările prezentate în cadrul simpozionului sus-menționat.
