Rugăciunea Tatăl nostru în limba română. Studiu istorico-filologic

Iosif Camară

Descriere Sumar Despre autori

Lucrarea oferă o incursiune în istoria rugăciunii Tatăl nostru în limba română, începând cu cea mai veche versiune existentă, păstrată în Evangheliarul slavo-român din 1551-1553, şi încheind cu cele actuale. Sunt analizate detaliat, pornind de la sursele greceşti, slavoneşti şi latineşti, opţiunile textuale ale traducătorilor, prefacerile pe care le-a suferit textul rugăciunii de-a lungul timpului şi procesul prin care Tatăl nostru românesc s-a standardizat în epoca unificării limbii române literare, prin activitatea lui Antim Ivireanul. Lucrarea se încheie cu un corpus de texte care cuprinde peste 200 de versiuni ale rugăciunii din toate epocile scrisului românesc, păstrate în manuscrise şi tipărituri, incluzându-le pe cele care au circulat în Occident ca specimene de limbă începând cu secolul al XVI-lea.

Introducere; 1. Rugăciunea domnească până la anul 1500: 1.1. Creştinismul primelor secole: între greacă şi latină: 1.1.1. Creştinismul de limbă greacă la Roma; 1.1.2. Originea greco-orientală a creştinismului dunărean; 1.1.3. Specificul terminologiei creştine moştenite în română; 1.1.4. O romanitate bizantină; 1.2. Limba liturgică în ţinuturile dunărene până în epoca slavonă: 1.2.1. Influenţa bisericească a Constantinopolului; 1.2.2. Liturghia greacă la români; 1.2.3. Ipoteza cultului în latină la români; 1.2.4. Cultul divin în româna primitivă; 1.3. Cultul slavon la români: 1.3.1. Apariţia slavilor şi convertirea lor la creştinism: 1.3.2. Slavii dacici; 1.3.3. Introducerea slavonismului la români; 1.3.4. Limba greacă la români în epoca slavonă; 1.4. Rugăciunea domnească şi diglosia: 1.4.1. Cât de răspândit a fost la români Tatăl nostru slavonesc?; 1.4.2. S-a rostit Tatăl nostru în limba greacă?; 1.4.3. Cunoşteau românii medievali Tatăl nostru în româneşte?; 1.5. Numele Rugăciunii domneşti: 1.5.1. Tatăl nostru; 1.5.2. Rugăciunea domnească şi variantele sale; 1.5.3. Oraţia dominicală; 1.5.4. Ocinaş; 2. Rugăciunea domnească în secolul al XVI-lea: 2.1. Traducerea Rugăciunii domneşti; 2.2. Versiunea din Evangheliarul de la Sibiu (1551-1553); 2.3. Versiunea din Catehismul lui Coresi (1560); 2.4. Versiunile din Tetraevanghelul lui Coresi (1561); 2.5. Versiunea Luca Stroici (1593); 2.6. Doxologia; 2.7. Ce versiune a fost răspândită în secolul al XVI-lea?; 2.8. Contextul cultural al traducerii; 3. Rugăciunea domnească pe calea standardizării: 3.1. Rugăciunea Tatăl nostru în sec. al XVII-lea; 3.1.1. Noul Testament de la Bălgrad; 3.2. Rugăciunea Tatăl nostru în epoca lui Antim Ivireanul; 3.3. Rugăciunea domnească în Evanghelie; 3.3.1. Cele mai vechi ediţii româneşti ale Evangheliei; 3.3.2. Rugăciunea în ediţiile Evangheliei din secolul al XVIII-lea; 3.4. Rugăciunea Tatăl nostru în Liturghier; 3.5. Tatăl nostru cu tâlc; 3.6. Rugăciunea Tatăl nostru în textele didactice; 4. Tatăl nostru ca specimen de limbă: 4.1. Pater noster poliglot; 4.2. Versiunea Gruneweg (c. 1600); 4.3. Versiunea Megiser (1603); 4.4. Versiunea Bocatius (1614); 4.5. Versiunea publicată de Hartknoch (1684); 4.6. Tatăl nostru la Chamberlayne; 4.7. Rugăciunea Tatăl nostru la Hervás; 4.8. Rugăciunea Tatăl nostru şi latinitatea limbii române; 4.8.1. Rugăciunea Tatăl nostru în epoca latinistă; 4.8.2. Observaţii cu privire la structura etimologică a lexicului rugăciunii; 5. Variante textuale: 5.1. Invocaţia „Tatăl nostru care eşti în ceruri”; 5.2. Tată şi părinte în limba română şi în rugăciune: 5.2.1. Motivaţie teologică la Nicolae Milescu; 5.2.2. Părinte şi conştiinţa latinităţii; 5.2.3. Relaţia dintre tată şi părinte în textele vechi româneşti; 5.3. Singularul cer în vechile versiuni româneşti: 5.3.1. Tradiţia textuală; 5.3.2. Sursa singularului cer în rugăciune; 5.4. Prima cerere: „Sfinţească-se numele tău”; 5.5. Cererea a doua: „Vie împărăţia ta”; 5.5.1. Forma iotacizată vie în stilul bisericesc; 5.6. Cererea a treia: „Fie voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ”; 5.6.1. Tradiţia textuală; 5.6.2. Fie/facă-se voia ta; 5.7. Cererea a patra: „Pâinea noastră cea spre fiinţă.”: 5.7.1. Interpretare; 5.7.2. „Pâinea noastră cea săţioasă”; 5.7.3. „Pâinea noastră cea de toate zilele”; 5.7.4. „Pâinea noastră cea de pururea”; 5.7.5. „Pâinea noastră cea spre fiinţă”; 5.8. Cererea a cincea: „Şi ne iartă nouă greşalele noastre.”: 5.8.1. A ierta – a lăsa; 5.8.2. Greşalele – greşiţilor/datoriile – datornicilor; 5.8.3. Greşalele în stilul bisericesc; 5.9. Cererea a şasea: „Şi nu ne duce pe noi în ispită”; 5.9.1. Repere filologice şi exegetice; 5.9.2. Traducerile româneşti. Seria a (a)duce – a băga; 5.9.3. Seria ispită – năpastă şi sursa celui mai vechi Pater; 5.9.4. Alte opţiuni contextuale: întrebare, bântuială, iscuşenie; 5.9.5. Seria ispită – năpastă – bântuială în textul biblic; 5.9.6. Cale de ispită; 5.10. Cererea a şaptea: „Ci ne izbăveşte de cel rău”; 5.10.1. Construcţia adversativă; 5.10.2. Eliberarea în limbajul biblic; 5.10.3. Cel rău/cel viclean; Concluzii; Bibliografie; Rugăciunea Tatăl nostru în limba română. Corpus de texte: Secolul al XVI-lea; Secolul al XVII-lea; Secolul al XVIII-lea; Secolul al XIX-lea; Secolul XX; Secolul XXI; Versiuni în dialectul aromân; Versiuni în dialectul istroromân

Iosif Camară (n. 1985, Comănești, Bacău) este cercetător la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum”). Este coautor al unor volume din seria Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 şi al volumului Practici de traducere a numelor proprii în scrisul românesc premodern (1780-1830), publicate la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Organizează, în calitate de secretar, simpozionul Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană, desfăşurat anual la Iaşi, şi este coeditor al mai multor numere recente ale revistei Receptarea Sfintei Scripturi, între filologie, hermeneutică şi traductologie, publicație care reunește lucrările prezentate în cadrul simpozionului sus-menționat.