Cărțile Editurii UAIC în recenzii și alte articole de presă (XXVIII)

08.07.2020

• RADIO ROMÂNIA / RADOR: Carmen Ionescu și Mihaela Bîlbîie semnalează în Buletinul editorial nr. 59 pe luna mai 2020 al agenției de presă RADOR volumele: Cromatică literară în romanele lui Vladimir Nabokov: între original, traducere și autotraducere, de Arina Chirilă, John Dewey şi problema sensului. Premise pentru constituirea unei hermeneutici integrale, de Cristinel Munteanu, 160 de ani de la Unirea Principatelor. Oameni, fapte și idei din domnia lui Alexandru Ioan Cuza, editat de Petronel Zahariuc și Adrian-Bogdan Ceobanu, și ”Auf nach Rumänien!”. Beligeranța germano-română (1916-1918), de Claudiu-Lucian Topor.

• BZI.RO: „Classica et Christiana”, revistă a Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost a fost recent evaluată și clasificată la categoria A in domeniul Scienze dell’antichità, filologico-letterarie e storico-artistiche (Area 10).
Știre referitoare la evaluarea revistei Classica et Christiana de către ANVUR, publicată de Valentin Huțanu în ziarul Bună ziua, Iași (bzi.ro) în data de 20 aprilie 2020.

• RADIO ROMÂNIA / RADOR: Carmen Ionescu și Mihaela Bîlbîie semnalează în Buletinul editorial nr. 58 pe luna aprilie 2020 al agenției de presă RADOR volumele Epoca Fanariotă. Istoria românilor din Dacia Traiană. Volumul V: Istoria modernă (partea a II-a). După manuscrisul de la Arad, de A.D. Xenopol (o ediție îngrijită de Ștefan Lemny și Alexandru Istrate), și „Semina perennia”. Perspective asupra Antichității și moștenirii ei spirituale, editat de Iulian-Gabriel Hrușcă și Constantin-Ionuț Mihai.

• DILEMA VECHE: De unde vine această stare de lucruri? Cum am reușit să conservăm un asemenea mod de a fi? Și, mai ales, ce ar fi de făcut pe viitor pentru a ne despărți de oligarhi? Evident, reflexele unui asemenea tip de organizare socială vin din vechimea foarte îndepărtată și nu țin neapărat de noi sau de cultura noastră, românească. DEX-ul explică oligarhia ca fiind o formă de guvernămînt în care puterea aparține vîrfurilor aristocratice, o formă de conducere a statului în care puterea politică și economică este deținută de un număr restrîns de persoane. Construcțiile sociale de tip vechi, Antichitatea și Evul Mediu, sînt tipice pentru existența oligarhiilor și a oligarhilor. Asta pentru că erau reduse ca număr de oameni și întindere geografică. Hayek arată: „Gînditorii din antichitate nu puteau concepe existența unei ordini sociale care să transceadă viziunea unei minți coordonatoare. Aristotel însuși, ale cărui concepții au fost formulate destul de tîrziu, credea că acest tip de ordine nu se putea extinde dincolo de aria de acoperire a unui herald“ (Friedrich Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 19). […]Oligarhii dispar pentru că vremurile în care oamenii dispuneau de alți oameni se schimbă. Discutînd despre aceste evoluții, Hayek arată: „În cartea de față (este vorba despre Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, n.n.) am arătat că umanitatea este sfîșiată între două stări de fapt. Una privește atitudinile și emoțiile specifice comportamentelor din grupurile restrînse, în cadrul cărora oamenii au trăit multe mii de ani și în care membrii, care se cunoșteau personal, au învățat să se ajute reciproc și să urmărească obiective comune. (…) Cealaltă privește dezvoltările mai recente ale evoluției culturale și ține de faptul că nu ne mai servim de oameni cunoscuți, nici nu mai urmărim obiective comune, ci trăim într-un cadru cu instituții, sisteme morale și tradiții care, prin evoluție, au dat viață – iar acum permit supraviețuirea – unui număr mult mai mare de oameni decît au existat la începuturile civilizației, oameni angajați în mod pașnic, deși prin intermediul competiției, în urmărirea milioanelor de scopuri diferite pe care ei înșiși le-au ales, și care colaborează cu milioane de persoane pe care nu le cunosc în mod direct“ (Friedrich Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 145). Cutumele sînt specifice lumii primitive și izolate, iar legile aparțin statelor organizate pe bază de instituții.
Dorel Dumitru Chirițescu, comentariu pe marginea volumului Infatuarea fatală. Erorile socialismului, de Friedrich Hayek (traducere de Gabriel Mursa), în articolul Tendința spre oligarhizare a societății românești din revista Dilema veche, nr. 839, 19 - 25 martie 2020.

• RADIO ROMÂNIA / RADOR: Carmen Ionescu și Mihaela Bîlbîie semnalează în Buletinul editorial nr. 57 pe luna martie 2020 al agenției de presă RADOR volumul ierodiaconului Iustin Taban, Ieşirea din scaun a Mitropoliţilor Moldovei în secolele XVI-XVII. Contribuţii şi îndreptări.

• RADIO ROMÂNIA / RADOR: Carmen Ionescu și Mihaela Bîlbîie semnalează în Buletinul editorial nr. 56 pe luna februarie 2020 al agenției de presă RADOR volumul editat de Silviu Văcaru și Cătălina Chelcu, Departamentul Criminalicesc în Moldova (1799-1828). Condici de sentințe, volumul II (1805-1821).

• RADIO ROMÂNIA / RADOR: Carmen Ionescu și Mihaela Bîlbîie semnalează în Buletinul editorial nr. 55 pe luna ianuarie 2020 al agenției de presă RADOR volumul Euronomosofia. Periplu filosofic prin dreptul european. Lecțiuni, de Valerius M. Ciucă.

• PHILOLOGICA JASSYENSIA: După cum i-o arată şi titlul, volumul Language, Culture and Change IX. Intercultural Communication: Current Approaches, Practices and Representations (coordonat de Luminiţa Andrei Cocârţă, Sorina Chiper, Ana Sanduloviciu, Anca-Irina Cecal şi apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în 2018) constituie reflectarea scriptică a unei dezbateri academice interesate prioritar de formele de reprezentare şi practicile asociate comunicării interculturale în actualitate, dezbatere la care au participat nu doar specialişti consacraţi din diferite câmpuri ale umanioarelor, ci şi cercetători aflaţi la început de carieră universitară sau tineri doctoranzi, afiliați mai multor universități din România, Maroc, Grecia sau Macedonia.
Emanuela Ilie, în recenzia volumului Language, Culture and Change. Vol. IX: Intercultural Communication: Current Approaches, Practices and Representations, coordonat de Luminița Andrei Cocȃrță, Sorina Chiper, Ana Sanduloviciu și Anca-Irina Cecal, din revista Philologica Jassyensia, an XV, nr. 2 (30), 2019, p. 279.

• PHILOLOGICA JASSYENSIA: Volumul 1848. Memorie și uitare în România celei de-a doua jumătăți a secolului XIX se încadrează în tendințele denumite noua istorie culturală și are drept pretext afirmația lui A. Marino, dintr-o serie de articole comemorative, conform căreia ,,Pașoptismul, în esența principiilor sale, își reafirmă din plin, cu prilejul comemorării Revoluției de la 1848, actualitatea, vitalitate și spiritul constructiv, profund reformator” (p. 7). Urmărind deopotrivă sedimentarea și distorsionarea memoriei (colective) în ceea ce privește revoluția respectivă (și nu numai), în cursul istoriei, cercetătorul Mihai Chiper realizează la un moment dat un colaj critic în care se regăsesc texte ale exilaților din Țara Românească și Moldova, ori din literatura autobiografică și scrierile epistolare. Altădată însoțește, ca observator peste veacuri, un întreg ceremonial specific, conținând „aniversările, funeraliile, pelerinajele, locurile memoriei, dezbaterile presei legate de 1848” (p. 10) ș.a.m.d. La un alt nivel al distilării reprezentărilor referitoare la evenimentele revoluției pașoptiste este plasată o anumită receptare convențională în cadrul sistemului educațional din secolul al XIX-lea. Totodată, calendarele ori almanahurile din acea vreme devin depozitarele memoriei colective privind revoluția, în genere. Într-un context mai larg, cartea apelează la numeroase figuri contemporane proeminente din câmpul studiilor culturale (Pierre Nora, Amos Funkenstein, Maurice Halbwachs, Jan Assmann, Wulf Kansteiner, Astrid Erll ș.a.), care încearcă să definească mai precis acest termen încăpător, trăsăturile dominante intersectându-se subtil, și captând nuanțe ca post-memorie, contramemorie, memorii – colecționate, tranzacționale, memorie – națională, istorică, oficială, publică și vernaculară, tradiții mnemonice ori chiar ,,topografie sociomentală a trecutului” (p. 19–20). În acest sens, se pare că istoricii, dar și unii filosofi ai culturii privesc curgerea istoriei, și în consecință memoria și uitarea, ca pe o cuprinzătoare bandă a lui Moebius, unde selecția evenimentelor și determinarea importanței acestora sunt covârșitoare, și totuși rămân ,,la mâna” indivizilor, mai degrabă decât a națiunilor. De aici se desprinde imperceptibil o relație complexă, ambivalentă, între trecut, în chip de prizonier al prezentului, și prezent, ca moștenitor al trecutului. Mihai Chiper consideră, de aceea, că orice istoric este, parafrazăm, un soi de antreprenor al memoriei, în procesul de rememorare socială.
Sebastian Drăgulănescu, în recenzia volumului 1848: Memorie şi uitare în România celei de-a doua jumătăți a secolului XIX, de Mihai Chiper, din revista Philologica Jassyensia, an XV, nr. 2 (30), 2019, p. 291.

• DILEMA VECHE: Pentru a lămuri care sînt condițiile de apariție a noului social, vom apela la viziunea unui cunoscut liberal, este vorba despre Friedrich Hayek. Vorbind despre minte și transformarea sa, autorul citat arată: „Mintea nu este un ghid, ci un produs al evoluției culturale; ea se bazează mai mult pe imitație decît pe intuiție și rațiune“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29). Procesul de schimbare culturală (și, ca efect, transformările sociale) nu este unul rațional, conștientizat și care să poată fi cuantificat vizibil în algoritmi matematici. Comportamentul social al unei națiuni se schimbă și se ajustează în mod imitativ, în contact cu alte culturi și națiuni. Hayek ne spune că este o infatuare fatală aceea de a crede că avem puterea ca, prin decizie umană, să schimbăm semenii în jurul nostru. Această schimbare se produce prin învățare și imitație. Singura condiție care ar putea opri acest proces de transformare este izolarea corpului social respectiv (Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 72). Transformarea se produce, conform lui Claude Lévi-Strauss (op. cit., p. 53), avînd două ținte: creșterea cantității de energie pe cap de locuitor și prelungirea vieții omului. Deci sensul, ținta noastră, a occidentalilor, este aceea de a trăi mai mult și mai bine. Hayek își continuă argumentația: „Într-adevăr, poate cea mai importantă aptitudine genetică a individului uman, pe lîngă reacțiile înnăscute, este capacitatea de a dobîndi abilități printr-un proces de învățare în mare măsură imitativ. Din acest punct de vedere, este important să renunțăm, încă de la început, la o concepție generată de ceea ce eu numesc «infatuarea fatală», ideea conform căreia capacitatea de a dobîndi abilități este fructul rațiunii“ (Friedrich August von Hayek, Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2016, p. 29).
Dorel Dumitru Chirițescu, comentariu pe marginea volumului Infatuarea fatală. Erorile socialismului, de Friedrich Hayek (traducere de Gabriel Mursa), în articolul Imposibilul vis al creării omului nou din revista Dilema veche, nr. 826-827, 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020.

• ROMÂNIA LITERARĂ: Pentru că lucrez de câțiva ani, cu câțiva prieteni, la o versiune emendată și o traducere a Deliberării lui Gerard din Cenad, care comentează un pasaj al profetului Daniel, nu mă pot opri să nu deschid acest impresionant volum direct la celebrul fragment, numit aici Cîntare a trei sfinți coconi, care, după minunatul poem al creaturii ce laudă propria origine, se încheie cu (v. 59-60): Ispoveduiți-vă Domnului, căci iaste bun, căci întru vac – mila lui / Blagosloviți, toți ceia ce crêdeți pre Domnul, pre Dumnedzăul Dumnedzăilor, lăudați și ispoveduiți, căci întru toți vêcii – mila lui. Folosirea în regim dublu a verbului a ispovedui – pentru care notele editorilor ne trimit la a mărturisi, precizând existența unor marginalii roșii în manuscris care dau deja această echivalență – adică cu dativul și, respectiv, fără un caz anume, ne dă un spectacol istoric al limbii române care a știut să transporte o idee, sărăcind doar semantica verbului pe care l-a abandonat, dar care păstra toată bogăția necesară la vremea folosirii lui: a spovedi nu mai are acum sensul bogat al lui marturein/confiteri, ci s-a redus la sensul strict al transmiterii păcatelor pentru a fi iertate. Totuși, el a avut sensul bogat al mărturisirii (ca adeverire prin asumarea unui act autentic al vieții, inclusiv sacrificiul morții, ca în cazul celor trei tineri ai profetului) pe care acest verb îl avea în originile sale greco-latine. Iar limba lui Milescu ne arată această istorie a unui purtător care și-a împlinit misiunea în propria epocă.
Sunt mii de asemenea exemple în minunata ediție alcătuită de Eugen Munteanu (care a coordonat volumul) împreună cu Ana-Maria Gînsac, Ana-Maria Minuț, Lucia-Gabriela Munteanu și Mădălina Ungureanu și apărut la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, la Iași, în 2016. Cele aproape 400 de pagini de introducere conțin studii de filologie biblică, fonetică, morfologie, lexic, onomastică și sintaxă ale contributorilor: ele sunt tot atâtea subiecte de meditație și repere pentru oricine va judeca firul condiționărilor culturale ale limbii și gândirii noastre. E un proiect, în fond, uluitor, pe care încerc să îl pun context gândindu-mă spontan la proiecte cu aceeași funcție culturală: Biblissima, în care Anne-Marie Turcan reunește experiența limbilor vernaculare în traducerile europene ale Bibliei sau poate mai precis, La Bible Historiale, unde Xavier-Laurent Salvador a făcut pentru biblia franceză un efort întrucâtva similar. Competențele restrânse ale unui interesat de istoria filosofiei și de condiționările istoriei limbii asupra gândirii salută reverent și bucuros această carte.
Alexander Baumgarten, în articolul Nicolae Milescu și Vechiul Testament, din revista România literară, nr. 20/2019, despre volumul Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române), coordonat de Eugen Munteanu și avându-i drept autori pe Ana Maria Gînsac, Ana Maria Minuţ, Lucia Gabriela Munteanu și Mădălina Ungureanu.

• TRANSILVANIA: Colecţia „Observatorul social”, publicată de Editura Universităţii din Iaşi sub coordonarea prof. Mihai Dinu Gheorghiu, şi-a îmbogăţit în anul 2013 seria de „Texte fundamentale” cu traducerea studiului major consacrat de istoricul Moritz Csáky operetei vieneze. Precedată de o serie de studii de mai mici dimensiuni, lucrarea a fost publicată în 1998 sub titlul Ideologie der Operette und Wiener Moderne. Ein kulturhistorischer Essay (Böhlau Verlag, Wien / Köln / Weimar) şi tradusă cu promptitudine în maghiară (1999), slovenă şi rusă (2001). La momentul apariţiei sale, lucrarea lui Csáky defrişa terenul surprinzător de puţin frecventat al relaţiei operetei vieneze cu peisajul politic şi socio-cultural al Austro-Ungariei fin-de-siècle, despărţindu-se de tradiţia istoriei lineare a unui gen literar-muzical (Gattungsgeschichte).
Theodor E. Ulieriu-Rostás , în recenzia volumului Ideologia operetei şi modernitatea vieneză. Un eseu de istoria culturii, de Moritz Csáky (traducere şi postfaţă de Cristina Spinei), recenzie publicată în revista Transilvania, nr. 10-11/ 2014, p. 125.

• Alte dosare de presă pot fi consultate începând de aici.